Beauty Fridays

5 reguli de baza pentru amenajarea unui dormitor mic

Vineri, 18.03.2016
de Alexa Galgau

Putini sunt norocosii care se bucura de un dormitor incapator si luminos. Cei mai multi dintre noi traim in spatii mici, iar dormitorul este de obicei destul de inghesuit. Dar asta nu inseamna ca nu putem sa il decoram ca niste adevarati profesionisti, facandu-l sa arate demn de coperta unei reviste de design interior. Trebuie doar sa cunosti cateva trucuri utile si reguli simple.

Citeste totul despre amenajarea unui dormitor mic, astfel incat sa imbini utilul cu placutul si sa te odihnesti intr-o camera in care iti face cu adevarat placere sa stai!

Amenajarea unui dormitor mic: trucuri de design

1. Foloseste oglinzi, pentru a crea iluzia unui spatiu mai mare

Este un truc pe cat de vechi, pe atat de eficient: oglinzile pot crea senzatia unui spatiu mult mai mare si pot amplifica luminozitatea unei camere. De aceea, daca ai un dormitor mic, nu te rezuma la a pune o oglinda mica pe perete, pentru ca aici iti este permis excesul: foloseste un dulap cu oglinzi pe usi sau chiar un perete acoperit complet de o oglinda. Daca ti se pare prea mult, achizitioneaza macar o oglinda cat mai mare, cu o rama decorativa, care sa dea impresia unui spatiu mai mare si care sa fie in acelasi timp un element de design cat mai original. 

Daca dormitorul este o camera foarte joasa, poti rezolva problema cu pozitionarea unor oglinzi pe tava. Bonus: cu cat ai mai multe oglinzi in camera, cu atat partidele de sex vor fi mai incendiare, pentru ca este bine cunoscut faptul ca sexul in fata oglinzii este cat se poate de incitant. 

   
   

2. Foloseste culori deschise, tonuri neutre si cateva accente indraznete

Desi cei mai multi designeri sunt de acord ca un dormitor mic este cel mai avantajat de culorile deschise, care creeaza luminozitate, sunt si unii care afirma ca ar trebui sa fii indrazneata la capitolul culori, chiar daca nu ai spatiu. Noi suntem de parere ca cea mai buna este calea de mijloc: daca ai un dormitor mic, foloseste culori calde sau cel putin in nuante deschise si completeaza cu „cireasa de pe tort” - un element de decor intr-o culoare aprinsa sau cu o textura deosebita. Poate fi vorba de o perna speciala, un asternut original, o lampa unica sau o portiune de perete acoperita cu un tapet interesant. 

Indiferent de combinatia pe care o alegi, tine minte sa nu ai mai mult de 3 culori intr-o camera mica, pentru ca spatiul va parea mult mai inghesuit si va fi obositor din punct de vedere vizual. 

   
   

3. Creeaza spatii de depozitare ingenioase

Intr-un dormitor mic nu iti permiti sa folosesti nenumarate obiecte de mobilier, asa ca va trebui sa te orientezi catre piesele multifunctionale. Avand in vedere ca oamenii traiesc in spatii tot mai mici, nu vei avea deloc probleme in a gasi un pat cu un spatiu ingenios de depozitare. In afara de spatiul de sub pat, care trebuie neaparat folosit, iti recomandam sa nu il lasi gol nici pe cel din jurul patului. Creeaza un cadru din mobila in jurul patului si foloseste-l pentru a-ti tine o mare parte din obiecte acolo.

Iata si alte sisteme ingenioase de depozitare care te-ar putea ajuta! 

 

4. Foloseste rafturi

Daca ai un dormitor mic, rafturile sunt prietenele tale de nadejde, pentru ca iti permit sa iti depozitezi lucrurile in mod eficient, in spatiu deschis, pana la tavan. Dulapurile si comodele, oricat de inguste ar fi, tot par sa ocupe mult mai mult spatiu decat niste simple rafturi. Acestea sunt mai aerisite si pot fi folosite in doua scopuri simultan: depozitare si decor. Exista numeroase idei de rafturi simpatice, trebuie doar sa fii dispusa sa cauti! Iata, de exemplu, cele mai haioase si inventive rafturi pentru carti!

   
   

5. Renunta la covor si la patternuri incarcate

Unul dintre trucurile cele mai utile atunci cand ai un dormitor mic este sa renunti complet la covor, insa doar in cazul in care iti permiti sa investesti intr-o podea din lemn sau intr-una care sa arate bine. Sigur ca nu este indicat sa renunti la covor daca ai linoleum sub el. Daca este musai sa pastrezi covorul, renunta la modelele incarcate si opteaza pentru unul deschis la culoare - alb, crem, bej, gri - acestea sunt nuante care fac incaperea sa para mai mare.

Daca optezi pentru o podea fara covor, dar ti se pare totusi prea golas spatiul, foloseste cu incredere una sau doua carpete. Sfat: daca lasi dusumeaua fara covor, nu folosi perdele lungi la geamuri sau nu mai folosi deloc perdele ori draperii, pentru ca se creeaza un contrast neplacut din punct de vedere vizual si ti se va parea ca intr-adevar lipseste ceva din camera. 

   
   

Aplica increzatoare aceste sfaturi pentru amenajarea unui dormitor mic si te vei simti ca un veritabil designer de interioare!

Surse foto: pinterest.com, bedroomarea.com 

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.5 (1)

Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

Cauta un furnizor in zona ta

Ai nevoide de un SFAT?

Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

întreabă

LIKE si intra in universul divelor!

Ghidul de frumusete DIVA2016