Ce trebuie sa stii cand faci un schimb de casa cu un apartament

Ce trebuie sa stii cand faci un schimb de casa cu un apartament

Redactor Alexa Galgau

Uneori, a locui la casa poate fi mult mai dificil decat a locui intr-un apartament, in special din punctul de vedere al costurilor. Desi te-ai obisnuit cu confortul si spatiul, iar ideea de a te muta intr-un apartament ti se pare de-a dreptul "horror", uneori este nevoie sa faci si schimbari de acest tip. Noi iti garantam ca nici viata intr-un spatiu mai mic nu este un chin si ca exista destule avantaje, pe care le vei vedea daca vei pastra o atitudine pozitiva.

Iata ce trebuie sa stii cand faci schimbul de casa cu un apartament si cum sa te adaptezi mai usor situatiei!

Schimb de casa cu apartament: cum sa te adaptezi la situatie

In vreme ce schimbul apartamentului cu o casa poate sa fie un real motiv de bucurie, mutatul dintr-un spatiu mai mare intr-unul mai mic poate fi o problema stresanta. Nu ar trebui sa te lasi descurajata, insa. In vreme ce uneori viata te obliga sa faci astfel de schimbari majore, este mai intelept sa te bucuri de avantajele oricarei situatii si sa incerci sa te adaptezi cat mai repede. 

Iata cateva sfaturi in acest sens!

Alege un apartament care iti ofera intimitate

Una dintre cele mai mari probleme atunci cand te muti dintr-o casa intr-un apartament este lipsa de intimitate. Practic, treci de la a avea un spatiu personal foarte mare la a fi inconjurata de oameni, de care te despart doar cateva ziduri. Aceasta situatie poate sa iti creeze un disconfort destul de mare. Solutia este sa iti cauti un apartament care sa nu fie inconjurat de locuintele altora. Alege unul pe colt sau unul la ultimul etaj, ca sa iti creezi senzatia ca ai mai multe intimitate. 

Gandeste-te la strategii de amenajare

A doua problema mare atunci cand faci schimbul de la casa la apartament este ca ai foarte multe obiecte care probabil ca nu vor incapea in noua locuinta. Aceasta nu este o veste prea buna, pentru ca va fi nevoie sa faci o triere serioasa a acestora si sa te induri sa arunci ceea ce nu iti foloseste cu adevarat. Sau si mai bine, in loc sa arunci, vinde. Cu banii obtinuti, iti poti amenaja apartamentul sau cel putin poti investi in niste solutii de depozitare ingenioase. Este foarte posibil ca si o mare parte din mobila sa trebuiasca sa fie vanduta si chiar daca este greu sa renunti la ea, trebuie sa iti ocupi mintea mai degraba cu designul interior al viitoarei tale case, altfel vei ramane cu regrete care greu se vor vindeca. 

Organizeaza-te

Trebuie sa pui la punct atat un inventar al obiectelor pe care le muti, cat si un plan financiar pentru amenajarea viitoarei case. Dupa ce ai triat tot si ai ramas cu obiectele necesare, fa-ti o lista cu acestea, pe care o vei verifica cand vei ajunge in noua locuinta si vei termina cu transportul.

Iata cateva idei de sisteme ingenioase de depozitare!

Apoi, este bine sa ai o oarecare planificare financiara. Daca iti vinzi casa si iti cumperi un apartament, probabil ca vei ramane cu o suma, din care o parte poti sa o investesti in noua locuinta. Vorbeste cu vecinii si afla cam cat costa pe luna utilitatile. Pune pe hartie cheltuielile estimative si gandeste-te cat de multi bani iti permiti sa investesti in modernizarea si amenajarea apartamentului. Nu trebuie ca totul sa fie gata in cel mai scurt timp, ci uneori merita sa ai rabdare pentru ca rezultatul sa fie unul spectaculos. 

Priveste partea plina a paharului

Viata la apartament are si avantaje care nu trebuie trecute cu vederea. In primul rand, trebuie sa depui mai putina munca pentru intretinerea lui. In al doilea rand, atunci cand apare o problema, nu mai esti pe cont propriu, ci ai vecinii care sunt chiar perete in perete cu tine. Locatarii unui bloc pot fi foarte uniti si pot rezolva impreuna problemele care ii afecteaza pe toti. In plus, este mult mai mic riscul ca un apartament sa fie jefuit, daca este sa il compari cu o casa. 

Atunci cand schimbi o casa cu un apartament, situatia probabil ca nu ti se infatiseaza in roz, insa nu face greseala de a dramatiza si de a vedea totul intr-o nota negativa. Atata timp cat privesti avantajele unei astfel de mutari, te vei adapta cu mai mai usurinta si te vei bucura de noua ta locuinta, chiar daca este mai mica. 

Articolul urmator
Totul despre cârtița cu nas stelat
Totul despre cârtița cu nas stelat
Ce trebuie sa faci ca sa te imbogatesti usor?
Incepe quiz
Ce trebuie sa faci ca sa te imbogatesti usor?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3.5 (2)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.