Cum să îți amenajezi biroul ca ”să scoți” geniul din tine

Cum să îți amenajezi biroul ca ”să scoți” geniul din tine

Redactor Alexa Galgau

Zona de lucru este cea în care petreci cel mai mult timp într-o zi și cea în care ai nevoie de cea mai multă creativitate. Din păcate, nu prea acordăm atenție amenajării biroului, astfel încât să ne simțim cât mai inspirate, poate pentru că mereu se adună o mulțime de lucruri pe el, teancuri de hârtii și dosare. Adesea, biroul devine o adevărată întruchipare a iadului birocratic și ajungem să îl detestăm profund. Soluția este să învățăm câteva trucuri de amenajare care ”să scoată” geniul din noi și să ne ajute să iubim spațiul de lucru! 

Iată cele mai prețioase sfaturi de amenajare a biroului, cu ajutorul cărora îți vei spori considerabil productivitatea, creativitatea și inteligența la muncă, dar și acasă!

 

A photo posted by Workspace Goals (@workspacegoals) on

Amenajarea biroului: cum să îți sporești productivitatea

Chiar dacă nu crezi neapărat în Feng Shui, există o mulțime de sfaturi de amenajare a biroului care te-ar ajuta să fii inspirată și să scoți geniul din tine! Spațiul de lucru este foarte important și îți influențează direct dispoziția și energia, ceea ce mai departe îți afectează randamentul.

Ține cont de următoarele idei de amenajare a biroului dacă vrei să te simți mai bine atunci când muncești:

 1. Spațiul biroului trebuie să fie unul cât mai liber, așa că prima și cea mai importantă sugestie de amenajare este să îți faci curat pe birou și să te debarasezi de toate mărunțișurile care nu îți folosesc. Este dovedit că un spatiu încărcat afectează gândirea și mintea devine la rândul ei încărcată și haotică, ceea ce îți limitează productivitatea. Este important, de asemenea, să lași și un mic colțișor complet liber, care să creeze senzația de spațiu aerisit.

2. Personalizează-ți spațiul de muncă! Nu degeaba vezi la toată lumea poze cu familia sau cănile preferate puse pe birou. Chiar dacă nu este recomandat să ții lucruri pe care nu le folosești prea mult, aceasta este o excepție. O poză cu persoana iubită sau un obiect preferat te vor face să te simți ca acasă și te vei simți mult mai inspirată, pentru că vei fi în mica ta bulă de confort.

3. Dacă îți place ca biroul să fie decorat și să aibă personalitate, alege să folosești flori galbene ca decor. Această culoare este una care inspiră, sporește creativitatea și te ajută să vii cu idei noi. Dacă nu vrei să folosești flori adevărate, chiar și o poză înrămată cu flori galbene poate să te ajute să fii mai productivă.

4. Biroul trebuie să fie așezat într-o zonă cu suficientă lumină. Întunericul din încăpere provoacă și "întuneric" mental și vei simți cum ți se blochează toate ideile bune. Cu cât ai mai multă lumină naturală, cu atât vei avea o inspirație și o dispoziție mai bune. Acest sfat este valabil mai ales dacă munca ta este una creativă. De altfel, nu ar fi deloc rău să ai biroul chiar lângă o fereastră, pentru că uneori este benefic să "evadezi" și să te pierzi câteva minute admirând peisajul sau oamenii de afară.

5. Nu uita de importanța rafturilor, pe care poți pune o mulțime de dosare și alte obiecte, pentru a mai elibera din suprafața biroului. Rafturile sunt foarte bune și pentru depozitare, astfel încât să nu mai cauți minute în șir obiectul de care ai nevoie. Iar dacă folosești și un sistem inteligent de îndosariere (alfabetic sau în funcție de dată, de exemplu), vei câștiga timp prețios în fiecare zi, ceea ce te va ajuta să fii mai productivă.

6. Investește într-un scaun de birou cât mai confortabil. Multe dintre problemele cu coloana din ziua de azi sunt provocate de o poziție incorectă la birou, dar și de folosirea unor scaune nepotrivite. Nimeni nu poate să lucreze bine dacă se confruntă cu junghiuri în spate sau cu senzația de picioare amorțite. Dacă petreci 9 ore așezată la un birou, nu este deloc deplasat să investești o sumă mai mare pentru propriul confort!

7. Biroul va fi un spațiu mult mai plăcut dacă pui și câteva plante în apropierea spațiului de lucru. Acestea te ajută să te relaxezi și studiile arată că sporesc productivitatea. Alege niște plante pe care îți face plăcere să le privești, pentru că sunt, în fond, decorațiuni. Un alt avantaj al folosirii plantelor în amenajarea biroului? Oxigenează aerul, ceea ce te ajută mai mult decât ți-ai putea închipui!

Amenajarea biroului este un pas important pentru productivitatea ta și te vei simți mult mai inspirată si relaxată în spațiul de lucru dacă ții cont de sfaturile de mai sus!

Descoperă și zece modele de birouri ideale pentru copii!

Articolul urmator
Gura Leului: plantare și îngrijire
Gura Leului: plantare și îngrijire
Cum îți vei întâlni soțul?
Incepe quiz
Cum îți vei întâlni soțul?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (1)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.