Iata cum trebuie sa decorezi masa de Paste in 2016! 10 idei deosebite

Iata cum trebuie sa decorezi masa de Paste in 2016! 10 idei deosebite

Redactor Alexa Galgau

Se apropie Pastele cu pasi repezi, iar una dintre cele mai placute activitati este decorarea mesei, care trebuie sa arate impecabil. Daca esti in pana de idei, iti venim in ajutor cu cateva propuneri de decoratiuni superbe pentru aceasta ocazie, care se fac si foarte usor. 

Iata cum sa decorezi masa de Paste in 2016!

10 idei creative pentru decorarea mesei de Paste

Flori in coji de ou

Simplitatea este eleganta si cel mai adesea greu de obtinut, mai ales atunci cand vrei sa decorezi masa de Paste. Pentru ca simti nevoia sa ii dai un aspect cat mai festiv, tentinda este sa pui buchete mari de flori si un amalgam de decoratiuni, insa rezultatul final nu este tocmai asa cum iti imaginai. Anul acesta iti propunem sa renunti la buchetele mari si sa realizezi cateva buchetele in miniatura puse in coji de ou. Alege flori albe, care simbolizeaza puritatea - de exemplu, panselutele sunt perfecte pentru aceasta ocazie. 
 

Oua umplute colorate

Ouale umplute nu lipsesc de pe masa de Paste, dar cum ar fi ca anul acesta sa le dai putina culoare? Este mai simplu decat crezi! Fierbe ouale, lasa-le sa se raceasca, curata-le de coji, taie-le in jumatati si scoate galbenusul. Pune albusurile in apa cu colorant cateva minute, in timp ce faci crema din galbenus si maioneza. Foloseste un pos pentru a pune crema in ouale colorate! Sfat: daca vrei sa obtii nuante mai puternice, lasa ouale mai mult in colorant. 

Servetel in forma de iepure

Un suport pentru oua in forma de iepure este numai bun pentru masa de Paste in 2016! Nu trebuie decat sa rulezi un servetel obisnuit pe diagonala, apoi sa incrucisezi cele doua capete. Prinde-le cu o funda sau cu sfoara simpla si pune oul inauntru! 

Daca nu iti place aceasta varianta, poti doar sa lipesti cele doua urechi una de cealalta, sa le prinzi cu ceva si sa pui oul inauntru. 

 

Salata de fructe... altfel

De pe masa de Paste in 2016 nu poate sa lipseasca un platou cu fructe. In loc sa il aranjezi intr-un mod banal, de ce sa nu intri in atmosfera sarbatorilor printr-un aranjament in forma de iepure? Este adevarat ca ai nevoie de multa rabdare pentru a realiza un astfel de platou, insa cu siguranta va fi apreciat de toti invitatii, care iti vor lauda creativitatea.   

Lalele pe masa de Paste

Revenim la aranjamentele simple, dar de efect, si ne indreptam atentia catre unele dintre cele mai frumoase flori de primavara: lalelele. Pune cate o lalea pe fiecare servetel de pe masa de Paste si leag-o de acesta cu o panglica in aceeasi culoare cu floarea. Dupa ce vin invitatii, puteti pune toate lalelele intr-o vaza, pe masa, iar aceasta va fi la randul ei o decoratiune frumoasa!  

Servetel in forma de iepure #2

Acest tip de servetel este putin mai complicat de obtinut, dar starneste imediat exclamatii admirative. Iti vor trebui servetele din material textil natural si un fier de calcat, ca sa formezi cutele. Desfa servetelul pe masa si impacheteaza-l de trei ori pe lungime, apoi trece fierul de calcat peste el. Acum ai un dreptunghi pe care trebuie sa il imparti in doua. Pune degetul la baza axului central si ridica partea stanga si dreapta, precum in imaginea de mai jos. Trece din nou fierul de calcat peste servetel, apoi indoaie colturile de sus spre interior, ca sa obtii un romb. Mai indoaie o data aceleasi colturi, ca sa iti iasa o forma de zmeu. Intoarce servetelul pe partea cealalta si vei avea un corp de iepuras cu niste urechi ascutite, caruia nu mai trebuie decat sa ii ridici codita. Leaga-i urechile cu o panglica si desfa-le ca sa stea deschise.

Tacamuri sau morcovi?

Pentru a face acest aranjament adorabil pentru masa de Paste, ai nevoie de cateva tacamuri verzi si de servetele portocalii. Fiecare set de tacamuri pentru invitati trebuie infasurat in servetel, ca sa arate precum un morcov. Leaga servetelele cu panglica portocalie si pune toate tacamurile la un loc.   

Rosii umplute in forma de lalele

Una dintre cele mai frumoase idei de decoratiuni pentru masa de Paste este laleaua comestibila. Iti trebuie rosii lunguiete (prunisoare) pe care sa le golesti de miez si sa le tai in cateva felii, dar nu pana la baza. Apoi trebuie sa le umpli cu crema de branza si sa folosesti ceapa verde pe post de codita. Aceste lalele delicioase vor fi admirate de toti invitatii! 

Iata AICI o reteta de crema de branza delicioasa!

 

Castroane din paine in forma de iepure

Supa servita direct din paine este un adevarat deliciu, asa ca de ce sa nu faci niste castroane tematice din paine pentru masa de Paste? Pentru un castron iti trebuie o paine medie rotunda si o chifla. Taie „capacul” painii si scoate miezul (lasa totusi un strat de un centimetru, ca sa nu se inmoaie prea repede painea). Infige chifla in paine cu ajutorul unor scobitori si taie capacul painii in doua, pentru a obtine urechile iepurelui, pe care trebuie sa le infigi in chifla. Foloseste masline pentru ochi si o bucata de morcov pentru nas. Serveste in acest castron supe creme cat mai groase, pentru ca painea sa nu se inmoaie prea repede. Daca trebuie sa servesti alt tip de supa, pune un castron mic in paine. 

   

Borcane umplute cu bunatati

Pe masa de Paste s-ar potrivi de minune cateva borcane in care sa pui bomboane ovale, care sa semene cu ouale, si un iepure de ciocolata. Daca vrei ca borcanelele sa arate si mai bine, pune salata verde la baza !  

Tu cum vei decora masa de Paste in 2016?

Sursa foto: pinterest.com

Articolul urmator
Totul despre cârtița cu nas stelat
Totul despre cârtița cu nas stelat
Ce stil vestimentar ar trebui să adopți de Paște?
Incepe quiz
Ce stil vestimentar ar trebui să adopți de Paște?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (14)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.