Idei de depozitare si organizare pentru bucatarie

Idei de depozitare si organizare pentru bucatarie

Cristina Tarziu

Daca tocmai te-ai mutat dintr-o garsoniera intr-un apartament cu doua camere, probabil ca te intrebi „unde am tinut toate aceste lucruri pana acum?", iar daca mergi in vizita la prietenii care au 3 sau 4 camere vei realiza, probabil, ca spatiul de stocare este, chiar si in acea situatie ce pare atat de fericita, o problema. Adevarul e ca, cu cat ai mai mult spatiu, cu atat achizitionezi mai multe lucruri, cu atat te agati mai tare de cele vechi si cu atat le imprastii pe toate reusind sa umpli pana la refuz spatii ce pareau la inceput mai mult decat suficiente. Iata de ce arareori vei gasi intr-o casa dulapuri si rafturi goale si „prea mult spatiu de stocare", in general.

Bucatarie organziare

Din acest punct de vedere, bucataria este cea mai problematica incapere pentru ca acolo isi gasesc locul cele mai multe si mai diverse lucrusoare si acolo e cea mai mare nevoie de idei creative de depozitare si organizare. Daca ai o bucatarie mica sau pur si simplu ai nevoie de mai mult spatiu de stocare, e nevoie sa tii cont de cateva reguli generale.
 
Iata care sunt sugestiile noastre!

 

Atentie la tipul de mobila ales!

Mobila pentru bucatarie poate face diferenta intre un spatiu bine organizat si unul prea incarcat. Inainte de a alege un model, fa un inventar al tuturor lucrurilor pe care le ai si al celor pe care intentionezi sa le cumperi si noteaza-ti pe o hartie de cate rafturi ai nevoie si la ce dimensiune. Daca vrei sa depozitezi, de exemplu, blenderul intr-un dulap, e nevoie ca acesta fie sa fie suficient de inalt, fie suficient de adanc incat sa poti depozita blenderul culcat. Tine cont de spatiul pentru cuptorul de microunde, de raftul pentru linguri si furculite, intreaba-te unde vei depozita vasele de gatit, cat de multe ai si de cat spatiu ar fi nevoie.

Daca ai o bucatarie mica, nu alege o mobila masiva, ci opteaza pentru una zvelta. Atentie, de asemenea, si la felul in care se vor deschide dulapurile! Gandeste-te la toate aceste detalii inainte de a achizitiona mobila pentru ca, odata ce ai montat-o, vei mai avea putine variante de a mai schimba ceva.

Extinde-te pe verticala!

Cel mai nesuferit lucru intr-o bucatarie este sa te lovesti la orice pas de ceva. Pentru a salva cat mai mult din spatiu si pentru a castiga „loc de miscare", foloseste cat mai mult din spatiul de pe verticala - dulapioare suspendate, rafturi pentru condimente, agatatoare pentru prosoapele de bucatarie din hartie si chiar si o masa extensibila de perete. Ai grija, doar, sa tii cont de inaltimea tuturor persoanelor din casa pentru a evita micile accidente.

Ori de cate ori e posibil, foloseste rafturi!

Cel mai mult spatiu intr-o bucatarie se pierde in spatiul de deasupra lucrurilor depozitate. Daca ai, de exemplu, un dulap foarte inalt si depozitezi in el doar zahar, sare, orez si alte alimente, cel mai probabil spatiu de deasupra acestora ramane complet neutilizabil. Tot ce trebuie sa faci este sa mai montezi un raft imediat deasupra lor si ai castigat dintr-o miscare spatiu pretios.

Opteaza pentru piese de mobilier inteligente!

Scaunele si banchetele cu spatiu de stocare sunt ideale pentru bucatariile mici. Inclusiv sub masa poti agata cosulete in care sa tii painea, de exemplu, si prosoapele de bucatarie.

Fii foarte organizata!

Aranjeaza obiectele in functie de cat de des le folosesti - pe cele pe care le folosesti rar pune-le cat mai in spate, iar pe cele de care ai nevoie zilnic plaseaza-le in fata. Poate suna banal, insa vei fi surprinsa cat de mult te va ajuta acest tip de organizare. In aceeasi idee, pune paharele mai inalte in spate si pe cele mai joase in fata, pentru a putea avea acces usor la toate.

Idei dragute de depozitare si organizare pentru bucatarie


Dedica un raft pentru depozitarea de fructe si legume si achizitioneaza-ti cosulete impletite din rachita pentru a evita aparitia mucegaiului. Poti merge pe doua sau trei randuri, in functie de cat spatiu si ce nevoi ai.

 


Stocheaza condimentele inteligent! Evita recipientele rotunde si opteaza, in schimb, pentru cele cu muchii drepte pentru a le „imbina" cat mai eficient. Asaza-le intr-un raft si sprijina-le una de alta pentru a avea acces la ele usor si pentru a putea citi etichetele.

 


Daca ai un set de farfurii de diferite dimensiuni, dar nu si un spatiu special creat pentru a le depozita, tot ce trebuie sa faci este sa lipesti cateva lemne separatoare intre ele pentru a delimita spatiul pentru fiecare tip si pentru a evita ciobirea in momentul deschiderii raftului. E o idee simpla, dar de mare ajutor, pe care o poti pune in aplicare in doar cateva minute si cu o investitie minima.


Spatiul din jurul chiuvetei de bucatarie este aproape intotdeauna incarcat de bureti si alte ustensile de curatare. Daca le depozitezi pe toate intr-un loc special pentru ele creezi senzatia de spatiu „aerisit" in zona chiuvetei si a blatului de bucatarie. Magazinele de bricolaj iti ofera nenumarate solutii in acest sens.

 


Oriunde ai un pic de spatiu si nevoia de a-l organiza, opteaza pentru rafturi metalice zvelte, usor de montat si incapatoare. Le poti folosi pentru depozitarea sosurilor, a dulceturilor sau a sucurilor racoritoare.

 


Daca ai o camara, oricat de mica, organizeaz-o cu ajutorul rafturilor! Vei fi suprinsa de cat de mult spatiu poti economisi si cat de multe lucruri din bucatarie pot fi mutate acolo.

 


Organizatoarele de bucatarie speciale sunt foarte utile. Le poti achizitiona ca atare sau le poti face chiar tu, folosindu-te de materiale din magazinele de bricolaj. Vei salva spatiu pretios, in special cand vine vorba de depozitarea sticlelor.

 

 
Spuneam ca una dintre regulile de baza ale organizarii eficiente a spatiului mic din bucatarie consta in extinderea pe verticala. Daca optezi pentru rafturi, e nevoie sa fii foarte organizata pentru a mentine un aspect placut.




Daca, pe de alta parte, preferi sa iti tii lucrurile departe de ochii curiosilor, opteaza pentru sertare. Acestea pot optimiza si cel mai mic spatiu, daca le folosesti inteligent.



Inspira-te din aceste idei de depozitare si organizare pentru bucatarie si bucura-te de mai mult spatiu si mai mult chef de bucatarit!
 
Sursa foto: ro.pinterest.com
Articolul urmator
Aranjarea meselor festive: 7 reguli de etichetă de care să ții cont
Aranjarea meselor festive: 7 reguli de etichetă de care să ții cont
Ce obiect din bucatarie esti?
Incepe quiz
Ce obiect din bucatarie esti?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3.0 (12)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.