Șase obiecte din materiale reciclabile pe care le poți face și tu!

Șase obiecte din materiale reciclabile pe care le poți face și tu!

Redactor Alexa Galgau

Dacă am fi cu toții învățați să refolosim obiectele vechi, nu doar că am face economie, dar am mai proteja și mediul înconjurător. Casa ta poate să îți poarte cu adevărat amprenta dacă te apuci de câteva proiecte simple DIY (do it yourself), cu ajutorul cărora să reutilizezi obiectele vechi din casă, în loc să le arunci sau să le depozitezi undeva.

Iată cele mai frumoase obiecte din materiale reciclabile pe care le poți face cu ușurință!

Obiecte creative din materiale reciclabile

1. Borcane decorative reciclate

Aceste borcane simpatice sunt, de fapt, borcane în care a fost mâncare pentru copii și care au fost apoi vopsite. Ca să se asorteze ușor cu orice tip de decor, vopsește corpul borcanului cu o vopsea acrilică albă, iar capacul pictează-l cu o vopsea colorată. Poți să realizezi și o porțiune cu vopsea care imită tabla de scris, pe care apoi poți să scrii cu creta orice. Aceste borcănele sunt gata în doar câteva zeci de minute. Ele sunt niște decorațiuni originale și pot fi folosite inclusiv pentru depozitarea diferitelor mărunțișuri de prin casă.

Iată alte câteva idei geniale de borcane decorative homemade!

2. Vaze aurii din borcane de miere

Nu-i așa că pare greu de crezut că aceste vaze sofisticate sunt făcute din banalele borcane cu miere pe care le găsești la orice magazin? Ai nevoie de doar câteva materiale: borcanele respective, foiță de aur (gold leaf), ziare și un adeziv transparent (modge podge, de exemplu). Acoperă suprafața de lucru cu ziare, pentru că foița de aur face multă mizerie, apoi împachetează borcanele în aceasta, având grijă să o mulezi perfect pe formă. La sfârșit, dă borcanele cu adeziv, lasă-le la uscat și vei obține cele mai frumoase obiecte din materiale reciclabile!

3. Colier din sticle de plastic

Un colier din plastic nu sună prea grozav, dar arată de milioane, după cum vezi în imaginea de mai sus! Pentru a obține această bijuterie-unicat, ai nevoie de: șase pahare colorate din plastic, un cuptor bine ventilat, sfoară sau lanț (pentru a uni bucățile de plastic), zale și un clește cu care să strângi zalele.

Taie câteva funduri de pahare și dă găuri în ele cu ajutorul unui capsator. Preîncălzește cuptorul la 90 de grade Celsius, pune bucățile de plastic pe o tavă de metal și lasă-le la căldură circa 20 de secunde, până își schimbă forma. Alege piesele care au câte o gaură solidă la un capăt, apoi trece câte o za prin aceasta, prinde-o de lanț sau de sfoară și securizeaz-o cu cleștele.

4. Ghivece din sticle de plastic

Pentru acest obiect simpatic din materiale reciclabile nu ai nevoie de mare lucru: o sticlă mare de plastic de la orice suc, markere permanente (culorile negru și roz), vopsea albă spray și o foarfecă. Taie baza sticlei (până la etichetă) și decupează două triunghiuri, care vor servi drept urechi. Lipește-le de baza sticlei, vopsește totul cu alb și lasă la uscat. După aceea, folosește markerele pentru a crea mutrița pisicii. Poți să faci și un ghiveci mai mic, dintr-o sticlă de un litru. Ai grijă să folosești aceste ghivece pentru plante care nu au nevoie de foarte mult spațiu pentru rădăcini. La bază se pune pietriș, apoi se adaugă pământul în care se plantează floarea.

5. Becuri decorative

Dacă ți se ard becurile, nu le mai arunca, ci creează cele mai frumoase decorațiuni din ele. Ai nevoie de: un marker permanent, vopsea neagră spray și un vas plin cu zahăr. Vopsește baza becului cu negru, las-o să se usuce complet, apoi pune becul în vasul cu zahăr, astfel încât să stea în picioare. Desenează apoi modelul dorit cu markerul. O altă idee este să creezi modelul cu lipici și să pui șnur peste acesta, pentru a crea un pattern ieșit în relief.

6. Vaze din sticle de plastic

Aceste obiecte din materiale reciclabile se realizează foarte ușor și îți pot colora casa! Ca să pictezi uniform porțiunile de la baza sticlei, pune scotch pe restul sticlei, apoi folosește o vopsea spray pentru a colora partea neacoperită, deasupra unui ziar, ca să nu faci mizerie în jur (îți recomandăm să porți o mască, pentru a nu inhala vaporii de vopsea). Lasă sticlele la uscat și apoi agață-le prin casă cu sfoară colorată. Poți să pui flori naturale sau artificiale în ele!

Te-au cucerit aceste obiecte realizate din materiale reciclabile?

Surse foto: buzzfeed.com

Articolul urmator
De ce să pui un cățel de usturoi în toaletă înainte să mergi la culcare
De ce să pui un cățel de usturoi în toaletă înainte să mergi la culcare
Ce te face irezistibila?
Incepe quiz
Ce te face irezistibila?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.3 (23)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.