Beauty Fridays

Tot ce trebuie sa stii despre rasa de caine Basset Hound

Marţi, 23.02.2016
de Alexa Galgau

Desi cand spui „caine de vanatoare” te gandesti la o silueta inalta si supla, precum a ogarului, exista foarte multe rase de caini mici care au fost si sunt inca folositi in acest scop. O astfel de rasa este Basset Hound, un catel simpatic de talie medie, care pare totusi de talie mica din cauza labelor foarte scurte. De multe ori ai putut vedea aceasta rasa de caini in reclamele TV, insa acestia sunt animale de companie perfecte, iubitoare cu copiii si au un temperament calm.

Afla totul despre rasa de caine Basset Hound si de ce ar trebui sa o iei in considerare daca te gandesti sa iti cumperi un companion!

Totul despre rasa de caine Basset Hound

Categorie: caini de vanatoare

Inaltime: 30-40 cm 

Greutate: 25-30 kg

Speranta de viata: 10-12 ani

Scurta istorie a rasei Basset Hound

Rasa Basset Hound este de origine franceza, cuvantul „basset” insemnand „scund”. La inceput, cainii din aceasta rasa au fost tinuti ca animale de companie, din cauza picioarelor scurte, pentru ca mai apoi sa fie folositi la vanatoare, dupa ce s-a constatat ca sunt foarte priceputi la adulmecarea si prinderea iepurilor. De altfel, aceasta este o rasa destul de „batrana”, prima ilustratie cu un caine Basset Hound aparand in 1585. 

Basset Hound era o rasa foarte populara printre aristocrati, insa dupa Revolutia Franceza au devenit cainii de vanatoare ai oamenilor de rand, pentru ca, fiind atat de scunzi, erau putin mai lenti decat cei din alte rase, putand fi urmariti cu mai mare usurinta pe sol. 

Rasa Basset Hound a ajuns abia in secolul al XIX-lea in Anglia, iar in America si-a facut aparitia destul de tarziu, in secolul XX. Nu a durat mult si aceasta rasa a cunoscut o popularitate neasteptata, dupa ce a inceput sa fie folosita in advertising, in anii '60. In timp, cainii din rasa Basset Hound au devenit patrupedele preferate ale americanilor. 

Rasa Basset Hound: trasaturi fizice si probleme de sanatate ale cainilor din aceasta rasa

Cainii din rasa Basset Hound au o blana scurta si matasoasa, care se ingrijeste usor, deci nu vei avea batai de cap in ce priveste curatarea canapelei. Coloritul blanii este de obicei format din trei nuante: negru, bej si alb. Exista foarte putine cazuri in care blana este gri, insa se crede ca aceste exemplare au probleme genetice si in general sunt evitate. Botul unui caine din rasa Basset Hound este lung, la fel si urechile, iar pielea este lasata, cu riduri, ceea ce il face sa arate de-a dreptul adorabil, mai ales atunci cand pielea se increteste complet in timpul vanatorii. Basset Hound pare sa aiba o figura trista, dar este unul dintre cei mai prietenosi si veseli caini pe care il poti avea. 

Trasaturile fizice au legatura cu faptul ca este totusi un caine de vanatoare. Urechile lungi si lasate au scopul de a prinde sunetul atunci cand Bassetul adulmeca tot, iar ridurile de pe fata prind mirosurile lasate de prada. Pana si coada unui Basset ajuta la vanatoare, pentru ca este indreptata in sus, ceea ce inseamna ca vanatorul poate sa isi vada cu usurinta cainele, chiar daca acesta se pierde in iarba inalta. 

Ca orice alta rasa, cainii Basset Hound sunt predispusi la anumite afectiuni, ceea ce nu inseamna ca le va face obligatoriu, ci ca stapanii trebuie sa le aiba in vedere si sa le previna din timp:

- probleme gastrice care implica balonare;

- Boala Von Willebrand, o afectiune a sangelui care provoaca hemoragii si probleme de coagulare; aceasta boala poate fi depistata devreme, fiind usor de tinut sub control cu medicamente;

- glaucom;

- alergii;

- luxatie patelara, care apare atunci cand femurul, genunchiul si tibia nu sunt perfect aliniate;

- probleme cu coloana;

- infectii ale urechilor, din cauza circulatiei reduse cauzate de lungimea urechilor;

- obezitate.

Personalitatea rasei Basset Hound

Basset Houndul este un caine calm, care nu iti va crea probleme din cauza temperamentului. Se intelege bine cu toata lumea si este in special apropiat de copii, pe care are tendinta de a-i proteja, devenindu-le „dadaca” ideala. Totodata, este foarte usor de imprietenit cu alte animale, ceea ce poate fi un avantaj daca iti doresti mai multe animale de companie. 

Este un caine potrivit pentru apartament, pentru ca nu este zgomotos, dar este suficient de alert pentru a pazi casa. 

In ceea ce priveste dresajul, Basset Hound poate fi putin cam incapatanat si raspunde cel mai bine la metode bazate pe recompensare, nu pe coercitie. Un aspect important de care trebuie sa tii cont este ca rasa Basset Hound este plina de afectiune si foarte sociabila, ceea ce inseamna ca sufera din cauza singuratatii. Este genul de caine pe care nu ar fi recomandat sa il lasi singur acasa toata ziua, pentru ca poate dezvolta depresii. 

Acum stii totul despre una dintre cele mai indragite rase de caini din lume, Basset Hound! Daca vrei un animal de companie perfect pentru familie, dar si un „gardian” de seama al casei, ia in considerare acest catelus adorabil! 

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3.5 (1)

Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

Cauta un furnizor in zona ta

Ai nevoide de un SFAT?

Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

întreabă

LIKE si intra in universul divelor!

Ghidul de frumusete DIVA2016