Rețete delicioase Înapoi la

Cum se face toba de casa: adu traditia la tine in bucatarie!

Miercuri, 02.12.2015
de Alexa Galgau

 Este foarte greu sa ne imaginam sarbatorile de iarna fara toate acele preparate traditionale minunate cate "impodobesc" mesele festive. De la sarmale si carnati pana la lebar si toba, toate ne fac cu ochiul si ne sterg complet din minte orice idee vaga referitoare la restrictii de dieta. Cele mai bune sunt bunatatile facute in casa si savurate in familie, altfel parca nu au acelasi farmec. De aceea, te incurajam sa incerci si tu diverse retete traditionale.

Astazi iti spunem cum sa faci toba de casa, astfel sa nu mai fii nevoita sa o cumperi din magazine!

Cum se face toba de casa

Ca sa prepari toate deliciile traditionale de iarna trebuie sa fii priceputa in bucatarie, dar si... curajoasa. Aceasta pentru ca va fi nevoie sa iti iei inima in dinti si sa manevrezi diverse parti ale porcului nu tocmai incantatoare, precum maruntaiele sau chiar capul. Toba este un aperitiv delicios, asa ca merita sa te murdaresti pe maini pentru prepararea ei. 

De la un porc, ai nevoie de:

- falci;

- bucatile grase de la cap;

- urechile bine curatate;

- sorici;

- limba;

- inima;

- un rinichi;

- dafin;

- sare.

Mod de preparare:

1.  Intr-o oala mare, pui la fiert falcile, bucatile de la cap, urechile, bucatele de sorici si organele, alaturi de cateva frunze de dafin pentru gust. Fierbe numai pe jumatate toate acestea, apoi scoate-le pe o tava si lasa-le la racit.

2. Dupa ce se racesc ingredientele, taie-le felii lungi si subtiri, in afara de limba si rinichi, care se taie in bucati putin mai mari. Toate se amesteca intr-un vas mare si se toarna peste ele un pahar din zeama in care au fiert. 

3.  Se potrivesc de gust ingredientele, adaugand cat mai multe condimente: sare, piper, ienibahar, coriandru etc. Trebuie sa le aromezi dupa gustul tau.

4. Acum trebuie sa ai la indemana stomacul porcului, bine curatat si spalat de cateva ori inauntru. Acesta trebuie umplut, asezandu-se bucatile mari de-al lungul tobei, pentru ca sectiunea sa fie frumoasa.

5. Ia stomacul si coase-l la capete, apoi fierbe-l 45 de minute, in zeama in care ai fiert organele. 

6. Toba se pune pe un fund de lemn si se lasa la racit, apoi poate fi data cateva ore la fum. 

Pont: poti sa faci toba cu sange, mult mai gustoasa, cu o aroma aparte. Dupa ce fierbi maruntaiele ca inainte, taie-le bucati si adauga peste ele sange pastrat de la taierea porcului in loc de zeama pastrata de la fierbere. Ca sa nu se inchege sangele, adauga in el o lingura de sare inainte de a-l turna peste maruntaie. Pregateste apoi totul respectand pasii urmatori, la fel ca la toba obisnuita. 

Daca te incumeti sa faci toba de casa, familia si prietenii te vor lauda in fel si chip, pentru ca nu multe gospodine ar avea curajul sa pregateasca aceasta minunatie de sarbatori.

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

1 (1)

Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

Cauta un furnizor in zona ta

Ai nevoide de un SFAT?

Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

întreabă

LIKE si intra in universul divelor!

Ghidul de frumusete DIVA2016