Rețete delicioase Înapoi la

Cele mai bune toppinguri pentru clătite

Vineri, 25.11.2016
de Alexa Galgau
Timp de gătire:
5-10 minute
Porții:
4-6 porții
Dificultate:
Rețete ușoare
Modalitate de preparare:
Rețete la tigaie
Fierbere
Cele mai bune toppinguri pentru clătite

Caracteristici

Desertul favorit al tuturor nu ar fi la fel dacă nu ne-am delecta și cu diferite toppinguri delicioase alături de el. Clătitele sunt perfecte în orice moment al zilei, indiferent că le prepari în stil franțuzesc sau în stil american, dar parcă nu au același farmec fără un sirop delicios și niște fructe proaspete. Dacă te-ai săturat să le mănânci cu aceleași gemuri și dulcețuri, trebuie să încerci minunatele rețete de toppinguri pentru clătite de mai jos, care îmbină cele mai gustoase ingrediente pentru un nou răsfăț al papilelor gustative.

Cele mai bune toppinguri pentru clătite

Sirop de piersici

Ca să sfidezi iarna, fă-ți desertul să aibă gust de... vară! Poți să prepari cel mai bun topping din piersici de la conservă, în doar câteva minute, chiar înainte de a servi clătitele, pentru că este delicios atunci când este proaspăt.

Ingrediente:

  • 4 piersici congelate sau de la conservă (pe timpul verii poți să folosești piersici proaspete, desigur);
  • 50 g zahăr;
  • puțin ghimbir;
  • scorțișoară după gust;
  • 1 lingură de unt nesărat;
  • 180 ml apă.

Mod de preparare: taie piersicile (fără coajă) în bucățele mici, pentru a face un piure fin. Pune-le într-o cratiță mică, pe foc mediu, alături de restul ingredientelor, amestecând bine în ele. Lasă să dea în fiert compoziția și continuă să o lași la scăzut până devine groasă, circa 8 minute.

Sos de caramel cu vanilie și bourbon

Pentru a face acest sos delicios, trebuie să înveți să faci caramel, dar nu te lăsa intimidată de acest lucru, pentru că se face mai simplu decât ai crede. Acest sos este minunat datorită consistenței sale și pentru că are o ușoară aromă de alcool, suficientă cât să îți facă desertul mai gustos, dar nu într-atât încât să acopere alte arome.

Ingrediente:

  • 200 g zahăr;
  • 60 ml apă;
  • 120 ml smântână lichidă;
  • 1 lingură de unt la temperatura camerei;
  • esență de vanilie;
  • 1 lingură de bourbon.

Mod de preparare: pune zahărul într-o cratiță de dimensiuni mici, împreună cu apa, pe foc foarte mic. După ce se dizolvă zahărul complet, dă focul mai mare și amestecă până capătă culoarea chihlimbarului. Adaugă imediat smântâna lichidă și amestecă în compoziție până devine fină, apoi adaugă restul ingredientelor, în afară de esența de vanilie. După ce se omogenizează, stinge focul și abia atunci adaugă esența de vanilie (dacă o pui în timp ce fierbe compoziție, se evaporă aroma).

Topping pentru clătite din mere

Nu toate toppingurile pentru clătite sunt hipercalorice, ci poți găsi și variante dietetice, mai ales când vine vorba de cele pe bază de fructe. Acest deliciu cu mere îți va face desertul infinit mai bun, fără a te „taxa” la greutate.

Ingrediente:

  • 250 ml + 2 linguri de cidru de mere;
  • 50 g zahăr brun;
  • 3 mere mari, curățate de coajă și de cotor, tăiate felii subțiri;
  • 2 linguri de amidon;
  • 1/2 linguriță de extract de vanilie;
  • scorțișoară (opțional).

Mod de preparare: pune cidrul de mere și zahărul brun într-o cratiță, pe foc mediu, și lasă-le să dea în fiert. Apoi adaugă merele și lasă-le să fiarbă înăbușit, amestecând în ele, circa 12 minute. Amestecă cele 2 linguri de cidru cu amidonul, apoi adaugă-le la sos și amestecă în el până se îngroașă. După ce iei toppingul de pe foc, adaugă scorțișoara și vanilia.

Sos de afine

Rămânem tot la sosurile din fructe și ne îndreptăm atenția către afine, care nu doar că sunt incredibil de gustoase, dar sunt și pline de nutrienți. Pentru acest topping, poți să folosești afine congelate, care dau chiar un gust mai intens sosului.

Ingrediente:

  • 300 g afine congelate;
  • 250 ml apă;
  • 100 g zahăr;
  • 1 lingură și jumătate de amidon, amestecat cu 3 linguri de apă;
  • 1/2 linguriță de esență de vanilie.

Mod de preparare: pune jumătate din cantitatea de afine într-o cratiță mică, apoi adaugă zahărul și apa și dă focul pe intensitate medie. Lasă afinele să fiarbă până încep să se zdrobească ușor, apoi adaugă amidonul, amestecând încontinuu, dă focul mic și mai lasă sosul să se îngroașe câteva minute. După ce iei toppingul de pe foc, adaugă esența de vanilie. 

Dacă prepari unul dintre aceste toppinguri pentru clătite, vei transforma un desert obișnuit într-unul cu totul special, care te va face să te lingi pe degete!

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)

Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

Cauta un furnizor in zona ta

Ai nevoide de un SFAT?

Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

întreabă

LIKE si intra in universul divelor!

Ghidul de frumusete DIVA2016