Rețete delicioase
Înapoi la

Cheesecake cu castane, cel mai bun desert pentru sărbătorile de iarnă

Cheesecake cu castane, cel mai bun desert pentru sărbătorile de iarnă

Redactor Alexa Galgau

Timp de gătire:
Peste 60 minute
Porții:
8-10 porții
Dificultate:
Rețete ușoare
Modalitate de preparare:
Retețe la cuptor
Cheesecake cu castane, cel mai bun desert pentru sărbătorile de iarnă

Caracteristici

Fără nicio urmă de îndoială, cheesecake-ul este unul dintre deserturile favorite ale oamenilor din toată lumea, deoarece este foarte savuros și nu se prepară greu. Crema fină de brânză, preparată în stil clasic sau aromată în fel și chip cu tot felul de bunătăți, ți se topește în gură, iar textura ei spumoasă este perfect completată de textura crocantă a blatului de biscuiți.

Pentru că vin sărbătorile de iarnă și cu siguranță ai vrea să prepari ceva special, îți propunem să încerci o delicioasă rețetă de cheesecake cu castane, un desert simplu de făcut, dar foarte rafinat, ideal pentru a desăvârși un festin în toată regula.

Cheesecake cu castane

Cheesecake-ul cu castane este una dintre numeroasele variațiuni ale acestui desert care a cucerit lumea. Dacă adori piureul de castane și ai fi în stare să îl devorezi zi și noapte, atunci acesta este desertul pentru tine. Nu doar crema conține piure de castane, ci și siropul delicios pe care îl vei turna deasupra, un amestec minunat de rom, piure și zahăr, care îi va face și pe cei mai mofturoși să se lingă pe degete.

Ingrediente:

  • 250 g biscuiți digestivi;
  • 50 g unt la temperatura camerei;
  • 1 lingură de piure de castane;
  • 500 g cremă de brânză cât mai fină;
  • 125 g zahăr pudră;
  • 3 ouă mari;
  • 3 gălbenușuri;
  • 175 ml de smântână;
  • 1 linguriță de zeamă de lime;
  • 1 linguriță de esență de vanilie;
  • 2 linguri de rom;
  • 350 g piure de castane dulce;
  • 80 ml apă;
  • 60 ml rom;
  • 1 lingură de piure de castane;
  • 50 g zahăr pudră;
  • 15 g unt.

Mod de preparare:

  1. Preîncălzește cuptorul la 180 de grade Celsius. Pune biscuiții, untul și piureul de castane într-un blender și procesează-le până obții o compoziție nisipoasă. Dacă nu ai blender sau robot de bucătărie, pune biscuiții într-o pungă sigilabilă și zdrobește-i cu un obiect greu, până devin firimituri. Apoi, pune-i într-un vas și amestecă-i cu untul topit la microunde și cu piureul. Presează acest mix pe fundul unei forme pentru tort cu inel și pune-l la frigider până te ocupi de umplutură. 

  2. Bate crema de brânză până devine ușoară și pufoasă, apoi adaugă zahărul, amestecând până se omogenizează. Adaugă ouăle și apoi gălbenușurile, unul câte unul, amestecând bine cu mixerul după fiecare, până se încorporează complet în această cremă. Toarnă smântâna, zeama de lime, esența de vanilie și cele două linguri de rom, apoi continuă să amesteci. La sfârșit, încorporează și piureul de castane. Nu trebuie neapărat să amesteci până crema are o culoare omogenă, ci poți să o lași ușor marmorată. 

  3. Îmbracă în exterior forma de tort în care ai presat blatul cu aluminiu, astfel încât să o izolezi bine și să nu poată pătrunde prin ea lichid. Pun tava într-o altă tavă obișnuită pentru copt și apoi toarnă crema de cheesecake în ea. Pune apă la fiert într-un ibric și, când dă în clocot, toarn-o în tava mai mare, astfel încât să ai un strat de apă de circa 3 cm în jurul tăvii în care ai pus cheesecake-ul. Folia de aluminiu nu va permite lichidului să pătrundă până la cremă, iar aceasta se va face la bain-marie, deci se va pătrunde fără a se arde. 

  4. Pune cheesecake-ul cu castane la cuptor pentru o oră. Atunci când este gata, ar trebui să fie suficient de solid, fără a fi dur. Scoate-l din cuptor, lasă-l să se răcească, apoi scoate tava pentru tort din cea mare și îndepărtează folia de aluminiu. Lasă cheesecake-ul să se răcească bine, apoi lasă-l la frigider peste noapte, înainte de a-l scoate din forma pentru tort. 

  5. Siropul ar fi indicat să îl prepari cu puțin timp înainte de a servi cheesecake-ul, însă poți să îl faci și cu o zi înainte și să îl ții la frigider. Pune ultimele 5 ingrediente într-o cratiță mică, pe foc mediu, amestecă în ele până se omogenizează și apoi lasă siropul să fiarbă înăbușit câteva minute, până se îngroașă. După ce siropul se răcește puțin sau ajunge la temperatura camerei, poți să stropești cheesecake-ul cu el. 

Acest cheesecake cu castane are un gust foarte plăcut, subtil, nu prea puternic și nu este nici exagerat de dulce.

Iubești rețetele de cheesecake? Atunci trebuie să încerci și aceste rețete de cheesecake vegan și un cheesecake cu ciocolată albă din doar trei ingrediente!

Articolul urmator
Ce să faci ca să nu-ți mai iasă sarmalele tari? Cele mai delicioase sarmale, după rețeta Ginei Bradea
Ce să faci ca să nu-ți mai iasă sarmalele tari? Cele mai delicioase sarmale, după rețeta Ginei Bradea
Cel mai dulce test: răspunde la 7 întrebări și îți spunem ce desert ești!
Incepe quiz
Cel mai dulce test: răspunde la 7 întrebări și îți spunem ce desert ești!

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.