Rețete delicioase Înapoi la
Beauty Fridays

Cum se curăță peștele! Știai aceste trucuri?

Luni, 17.10.2016
de Alexa Galgau
Timp de gătire:
15-30 minute
Porții:
1-2 porții
Dificultate:
Rețete ușoare
Cum se curăță peștele! Știai aceste trucuri?

Caracteristici

Chiar dacă de obicei cumperi pește gata curățat și pregătit pentru preparare din magazin, gustul acestuia nu se poate compara cu cel al unui pește proaspăt scos din acvariu, pe care să îl prepari în cel mai scurt timp. Pentru aceasta însă, trebuie să știi cum să cureți un pește de solzi, dar și de măruntaie, ceea ce poate suna complicat, dar nu este deloc, odată ce îți formezi mâna!

Află cum se curăță peștele și aplică noua abilitate în cea mai bună rețetă!

Cum se curăță peștele

Curățarea peștelui este complicată doar dacă nu ai mai făcut acest lucru niciodată. Singurele ustensile de care ai nevoie sunt un cuțit cu lamă bine ascuțită, special pentru filetat peștele, o linguriță și o pungă în care să îl cureți de solzi. 

Următoarea tehnică este pentru curățarea peștilor rotunzi, care sunt caracterizați prin coloana vertebrală dispusă de-a lungul corpului, având câte un file de o parte și de alta a acesteia. Cei mai mulți pești pe care îi consumăm sunt din această categorie, așa că e bine să înveți cum să îi cureți. 

Iată pașii pe care trebuie să îi urmezi:

1. Înainte de toate trebuie să cureți solzii, iar cea mai eficientă metodă de a face acest lucru este să pui peștele într-o pungă, cu capul spre fundul pungii, pentru ca acesta să nu sară în toate direcțiile. Este bine să lucrezi cu atenție și să încerci să împrăștii cât mai puțin solzii, deoarece sunt lipicioși și greu de curățat, odată ce se usucă. Folosește partea neascuțită a cuțitului și pune-o contra solzilor, îndreptată înspre cap. Începe să răzuiești solzii și curăță ambele părți ale peștelui. 

2. Odată ce ai terminat cu eliminarea solzilor, pune peștele sub un jet rece de apă pentru a curăța posibilele resturi, apoi usucă peștele cu un prosop de hârtie. 

3. Ia o foarfecă de bucătărie și taie aripioarele peștelui de la bază, însă lasă coada intactă. 

4. Următorul pas este să scoți branhiile, care se află de o parte și de alta a capului. Acestea trebuie ridicate și apoi vei folosi foarfeca de bucătărie pentru a le tăia de la bază, dinspre cap înspre corpul peștelui. 

5. Acum ai terminat de curățat peștele la suprafață și urmează să îl cureți în interior, de măruntaie. Pentru a-l tăia, pune o mână peste el pentru a-l ține în loc și înfige vârful cuțitului în orificiul de la baza burții, pentru a crea o tăietură superficială de-a lungul burții, până la baza capului. Nu împinge cuțitul prea mult, pentru că poți să atingi cu el intestinele.

6. Deschide burta peștelui și scoate măruntaiele: inima, ficatul, bila și intestinele. Este posibil să fie nevoie să le tai cu o foarfecă, dacă nu poți să le scoți direct cu mâna. 

7. Odată ce ai scos măruntaiele din pește, trebuie să folosești o linguriță pentru a scoate vasul de sânge principal, care arată ca o porțiune închisă la culoare, aproape neagră. La sfârșit, în pește nu trebuie să rămână decât carnea albă și coloana. Spală peștele din nou cu apă rece, în interior și în exterior, și șterge-l cu un prosop de hârtie. Acum este gata să fie gătit sau filetat!

Rețetă delicioasă de pește

După ce ai învățat cum să cureți peștele, nu mai rămâne decât să încerci o rețetă simplă și delicioasă, cu care să te recompensezi pentru efortul depus!

Ingrediente:

  • 4 pești rotunzi (macrou sau păstrăv, de exemplu);
  • sare și piper;
  • lămâie;
  • ulei de măsline;
  • o lingură de unt.

Mod de preparare:

  1. După ce ai spălat peștii, dă-i cu sare și piper în interior si în exterior și lasă-i să se săreze bine circa 20-30 de minute. Între timp, preîncălzește cuptorul la 175 de grade Celsius. 

  2. Dă peștii cu ulei de măsline și pune-i într-o tavă cu puțină apă și puțin ulei. Taie cate un cubuleț de unt și pune-l în fiecare pește. Presară peste pești ierburi speciale pentru acest fel de mâncare și, dacă vrei, pune felii de lămâie peste ei. 

  3. Lasă peștii le cuptor 20-30 de minute, până se rumenesc și sunt bine pătrunși în interior. Servește peștii alături de cartofi sau de o salată de crudități. 

Acum știi cum se curăță peștele, așa că poți să te bucuri din plin de gustul minunat al peștelui proaspăț scos din apă si consumat imediat. 

Știai că retinopatia diabetică poate fi prevenită prin consumul de pește? Află de ce!

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)

Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

Cauta un furnizor in zona ta

Ai nevoide de un SFAT?

Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

întreabă

LIKE si intra in universul divelor!

Ghidul de frumusete DIVA2016