Rețete delicioase
Înapoi la

Încearcă prăjitura îngerilor, un desert rupt din Rai!

Încearcă prăjitura îngerilor, un desert rupt din Rai!

Redactor Alexa Galgau

Timp de gătire:
15-30 minute
Porții:
8-10 porții
Dificultate:
Rețete ușoare
Modalitate de preparare:
Retețe la cuptor
Încearcă prăjitura îngerilor, un desert rupt din Rai!

Caracteristici

La fel ca în cazul oricărei persoane pasionate de deserturi, poftele tale probabil că oscilează între creme fine, budinci, înghețate, torturi îmbelșugate și prăjituri pufoase și ușoare, precum cele din pandișpan. Acestea din urmă se potrivesc de minune alături de cafea sau când ai chef de o gustare bună, dar care să nu te „taxeze” enorm în ceea ce privește silueta. Prăjitura îngerilor este cea mai pufoasă, ușoară și... albă prăjitură pe care o vei gusta vreodată. Probabil că de aici îi și vine numele sau, poate, de la gustul absolut divin!

Află cum să prepari prăjitura îngerilor după o rețetă simplă și accesibilă, gata în doar 30-40 de minute!

Prăjitura îngerilor, un desert divin de bun

Te vei bucura să auzi că nu ai nevoie ingrediente pretențioase sau de mult timp pentru a face unul dintre cele mai bune și simple deserturi de savurat la cafea. Prăjitura îngerilor nu are creme sau umpluturi, ci este un pandișpan foarte pufos, ca un norișor. Poți să o servești cu creme, cu gem sau cu înghețată, dar îți garantăm că o vei adora și simplă. 

Ingrediente:

  • 120 g făină cu factor de creștere, specială pentru prăjituri pufoase;
  • 320 g zahăr;
  • 12 albușuri de ou, obligatoriu la temperatura camerei;
  • 1 linguriță și jumătate de cremă de tartar;
  • 1/4 linguriță de sare;
  • 1 linguriță și jumătate de esență de vanilie;
  • 1/2 linguriță de esență de migdale. 

Mod de preparare:

  1. Preîncălzește cuptorul la 185 de grade Celsius. Pentru ca prăjitura să iasă foarte pufoasă, este important să cerni făina de câteva ori, apoi să o amesteci cu 170 g zahăr și să o lași deoparte. 

  2. Amestecă esența de vanilie și cea de migdale într-un castronel mic. Asigură-te că nu rămâne vreo urmă de gălbenuș atunci când bați albușurile. Este mai bine să le separi într-un vas și apoi să le pui în cel în care le vei bate împreună cu crema de tartar și sarea, cu ajutorul unui mixer, până devin spumă tare (atunci când întorci vasul cu fața în jos, albușul nu curge).

  3. Dă mixerul pe viteză minimă și adaugă puțin câte puțin făina (câte o lingură, în ploaie) și esențele aromate. Ai grijă să iei și aluatul de pe pereți și să îl încorporezi în restul de compoziție.

  4. Ia o tavă de guguluf (cea cu o adâncitură la mijloc) și toarnă aluatul in ea, apoi trece cuțitul prin el pentru a scoate orice „buzunar” de aer format. Dacă vrei să îți iasă bine produsul finit, este important să NU ungi tava cu grăsimi. Lasă prăjitura îngerilor la cuptor circa 30-35 de minute. Atunci când împingi ușor cu degetul în prăjitură, ea trebuie să revină la forma inițială.  

  5. Lasă prăjitura la răcit și înfige lama unui cuțit de-a lungul marginii acesteia, pentru a o desprinde de tavă, apoi lovește tava cu palma și pune-o cu fața în jos pe un platou, pentru a scoate prăjitura. Presară zahăr pudră peste desert și savurează-l alături de o cafea delicioasă!

Având în vedere cât de ușor se face prăjitura îngerilor, este păcat să nu prepari și tu acest desert englezesc perfect pentru ceaiul de la ora cinci... și pentru toate celelalte momente ale zilei!

Nu știi ce să faci cu gălbenușurile rămase? Poți să prepari cu ele niște creme delicioase de casă!

Articolul urmator
Salata de morcovi virală pe rețelele de socializare. Ce beneficii are?
Salata de morcovi virală pe rețelele de socializare. Ce beneficii are?
Ce prajitura te reprezinta?
Incepe quiz
Ce prajitura te reprezinta?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (2)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.