Rețete delicioase Înapoi la
Beauty Fridays

Nu mai cumpăra din comerț! Uite cum faci acasă cea mai bună rețetă de fulgi de ciocolată neagră

Vineri, 19.08.2016
de Alexa Galgau
Timp de gătire:
5-10 minute
Porții:
1-2 porții
Dificultate:
Rețete ușoare
Nu mai cumpăra din comerț! Uite cum faci acasă cea mai bună rețetă de fulgi de ciocolată neagră

Caracteristici

Ești de acord că brioșele cele mai bune sunt cele cu fulgi de ciocolată înăuntru? De fapt, aceștia pot fi adăugați în foarte multe deserturi, iar plăcerea pe care o ai când dai de ei în cookies sau prăjituri este de-a dreptul divină. Din păcate, fulgii de ciocolată din comerț nu doar că sunt destul de scumpi, dar nu toți sunt de calitate superioară, ceea ce înseamnă că au tot felul de aditivi de care e bine să ne ferim.

Din fericire, poți face acasă cei mai buni fulgi din ciocolată neagră din doar două ingrediente simple, cu puțină răbdare și multă iubire pentru ciocolată!

Cum să faci fulgi de ciocolată neagră

Următoarea rețetă de fulgi de ciocolată neagră este nu doar foarte simplă, dar și dietetică, deoarece vei folosi ștevia ca îndulcitor. Acești fulgi de ciocolată sunt buni inclusiv pentru persoanele care au probleme cu glicemia sau care vor să aibă mai multă grijă cu greutatea.

Ingrediente (2-3 linguri de fulgi):

  • 40 g de ciocolată neagră neîndulcită, tăiată bucăți;
  • o linguriță de pudră de ștevie sau de sirop de agave, dacă preferi gustul acestuia.

Mod de preparare:

  1. Tapetează o tavă cu hârtie cerată sau hârtie de copt. 

  2. Adaugă ciocolata într-un castronel termorezistent, apoi las-o la microunde 20 de secunde, la intensitate mare. Scoate castronelul și amestecă în ciocolată cel puțin 2 minute. Dacă nu s-a topit complet, mai adaug-o la microunde 5 secunde, apoi amestecă din nou. Continuă astfel până se topește complet toată ciocolata. Adaugă îndulcitorul natural, amestecă bine și mai lasă ciocolata la microunde pentru 6 secunde. 

  3. Apucă-te imediat să faci fulgii de ciocolată neagră, pentru că aceasta se întărește destul de repede. Fă-ți un con din hârtie căruia să îi tai vârful (sa aibă o deschizătură de circa 2-3 mm) sau pune ciocolata într-o pungă mai groasă, care să reziste la temperaturi mai înalte, căreia îi tai un colț (care să aibă 2-3 mm deschizătura). Realizează fulgi, având grijă să aibă cam aceeași dimensiune, dacă ții la estetică. Poți chiar și să le faci acel „moț” pe care îi au cei din comerț, dacă folosești vârful unei scobitori pentru a atinge centrul fiecarui fulg.

  4. Fulgii de ciocolată trebuie lăsați la răcit în frigider sau la temperatura camerei dacă nu este foarte cald, apoi trebuie transferați într-o pungă vidată sau într-un recipient închis ermetic. Trebuie ținuți la frigider sau la congelator. Înainte de a-i pune în brioșe sau prăjituri, dacă vrei să rămână întregi și „crocanți”, ține-i la congelator cel puțin o jumătate de oră și dă-i prin făină înainte de a-i adăuga în aluat.

Este recomandat să nu depășești cantitățile de mai sus, chiar dacă vrei să faci mai mulți fulgi, pentru că ciocolata se va întări înainte să apuci să faci toți fulgii de ciocolată neagră. Dacă vrei să faci cantități mai mari, lucrează în mai multe reprize!

Iată și o rețetă delicioasă de brioșe cu iaurt și fulgi de ciocolată!

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (4)

Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

Cauta un furnizor in zona ta

Ai nevoide de un SFAT?

Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

întreabă

LIKE si intra in universul divelor!

Ghidul de frumusete DIVA2016