Rețete delicioase Înapoi la

Prajitura Amandina clasica: un deliciu nostalgic

Vineri, 06.11.2015
de Alexa Galgau

Au trecut vremurile in care Amandina era vedeta in orice cofetarie. In ziua de azi, multi oameni prefera deserturi cu nume complicate si ingrediente sofisticate, iar multi poate nici nu au gustat din deserturile cu care parintii si bunicii nostri se delectau pe vremuri, cand inca mai exista obiceiul de a "duce fata la o prajitura". Totusi mai exista nostalgici care, atunci cand gusta din Amandine, isi amintesc de copilarie si de tinerete in general, iar acestia trebuie sa readuca minunatele prajituri clasice inapoi pe scena dulciurilor.

Afla, asadar, cum se face prajitura Amandina, dupa reteta clasica!

Sursa foto: wikipedia.org

Reteta clasica de prajitura Amandina

 

Ingrediente pentru blat:

- 8 oua separate (albusurile intr-un vas spalat bine cu detergent, galbenusurile intr-un castron);

- 260 g zahar;

- 40 ml apa;

- 50 ml ulei;

- 30 g pudra de cacao;

- 150 g faina de calitate.

 

Ingrediente pentru crema de cacao:


- 4 oua;

- 200 g zahar;

- 330 g unt la temperatura camerei;

- 3 linguri de pudra de cacao.

 

Ingrediente pentru sirop:

- 200 g zahar;

- 400 ml apa;

- 2 linguri de cafea.

Ingrediente pentru glazura din fondant:

- 250 g fondant alb (cumparat din magazine);

- cacao pentru a colora glazura;

- putina apa.

 

Mod de preparare:

Blat:

1. Se bat albusurile de ou pana se obtine o spuma tare, apoi se adauga zaharul si se mai bate spuma pana se dizolva si spuma devine lucioasa.

2. Se amesteca galbenusurile cu uleiul, apoi se adauga usor, prin impaturire, la spuma din albusuri.

3. Separat, se combina faina si pudra de cacao si apoi se adauga cu mare grija acest mix la cel de oua, astfel incat sa obtii un aluat aerat (astfel, prajitura devine mai aerata). 

4. Se adauga blatul in cuptorul preincalzit la 180 de grade Celsius, intr-o tava de 33 x 22.9 x 5.08, cm si se lasa la facut cam 30 de minute sau pana trece testul cu scobitoarea. Se lasa la racit complet in timp ce sunt pregatite celelalte componente ale prajiturii Amandina.

 

Sirop pentru blat:

Se pun zaharul si apa pe foc, intr-o cratita mica, si se lasa la fiert 10 minute. Apoi se stinge focul, se adauga cafeaua, se amesteca bine.  Se lasa deoparte, la racit complet.


Crema pentru Amandine:

1. Se pune o cratita cu apa pe foc mediu, iar peste aburii care ies din apa se pune un vas in care se adauga ouale si zaharul, care se amesteca pana se obtine o crema groasa. 

2. Se adauga jumatate din cantitatea de cacao, apoi se amesteca bine, pana se omogenizeaza. Se ia vasul de pe sursa de caldura si se lasa la racit. 

3. Se alifiaza untul si se adauga pudra de cacao ramasa, apoi se adauga peste amestecul de ou racit. 

 

Pentru asamblarea Amandinelor:

1. Blatul se pune pe o suprafata curata si se taie in jumatate (doar dupa ce se raceste complet). Daca iti este mai usor, poti sa coci doua blaturi mai subtiri, separat, ca sa nu mai fii nevoita sa il tai pe cel mare.

2. Se insiropeaza blaturile cu siropul cu cafea, apoi, folosind o spatula, se adauga peste primul crema de cacao. Dupa ce se niveleaza bine crema, se adauga al doilea blat deasupra. Se taie Amandinele in dimensiunea dorita. 

 

Glazura din fondant:

Se topeste fondantul la abur apoi, cand este lichid, se cerne cacaoa peste el si se amesteca. Se adauga cacao pana obtii un ciocolatiu destul de inchis. Daca se ingroasa prea tare, se mai stropeste cu putina apa.  Glazura trebuie sa fie fluida, pentru a putea glasa Amandinele. Fiecare prajitura se ia in mana si se introduce in vasul cu fondant, astfel incat sa fie acoperite doua treimi din ea cu glazura. Trebuie sa lucrezi repede, ca sa nu se intareasca fondantul incalzit, altfel devine prea dur pentru glasare.

Se pune crema pastrata deoparte intr-un pos cu sprit mediu si se decoreaza fiecare prajitura cu cate un "mot".

Pofta buna!

Cum ti se pare reteta clasica de Amandine? Te vei incumeta sa o incerci si tu?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.0 (12)

Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

Cauta un furnizor in zona ta

Ai nevoide de un SFAT?

Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

întreabă

LIKE si intra in universul divelor!

Ghidul de frumusete DIVA2016