Rețete delicioase Înapoi la

Prajitura cu morcovi, un rasfat plin de beneficii

Miercuri, 02.12.2015
de Roxana Necula

Toamna ofera o abundenta de ingrediente delicioase care pot fi folosite pentru a crea deserturi minunate si surprinzatoare. Pe langa paleta variata de fructe, care permite combinatii nenumarate, toamna putem profita si de legume, foarte gustoase si pline de beneficii pentru sanatate. Morcovii sunt un exemplu foarte bun, fiind bogati in vitamine (A, B1, B2, B6, C, E, K, P, PP). Pe langa vitamine, morcovii sunt un rezervor de fier, potasiu, fosfor, calciu si magneziu. Pentru toate aceste motive si bineinteles pentru gustul extraordinar, este timpul sa incerci prajitura cu morcovi.

De ce ingrediente ai nevoie?

Pentru a face prajitura de morcovi pe care ti-o propunem ai nevoie de urmatoarele ingrediente:

- 500 g faina;
- 300 g zahar;
- 1 lingurita praf de copt;
- 2 linguri cacao;
- 1 praf de sare;
- 1 lingurita scortisoara;
- 5 morcovi;
- 50 ml ulei;
- 200 g iaurt;
- 2 oua;
- 50 g nuci.

In plus, iti mai trebuie pentru glazura:
- 4 patratele de ciocolata neagra;
- 1 lingura margarina;
- 4 linguri de zahar;
- migdale si nuci pentru décor.

 

Cum sa prepari prajitura cu morcovi?

Dificultatea acestei prajituri va fi spre sfarsit, atunci cand vei ajunge la glazura. Blatul insa este foarte usor de facut.

Incepe prin a combina faina cu scortisoara, cacao, sare si praf de copt. Apoi, da morcovii prin razatoare si pune-i si pe ei in compozitia cu faina.

Este timpul sa incorporezi ouale batute, uleiul, iaurtul si zaharul. La final, trebuie sa obtii un aluat de consistenta unei smantani groase. Adaugi nuca sfaramata si torni compozitia in tava. Poti alege fie o tava normala fie o forma de tort. Si gata, prajitura poate fi pusa la cuptor pana ce trece testul scobitorii.

Cum sa prepari glazura pentru prajitura cu morcovi?

Pentru glazura, incepe prin a carameliza zaharul. Cand acesta isi schimba culoarea adauga margarina, amestecand pana se omogenizeaza. Cand da in clocot, il iei de pe foc si pui ciocolata amestecand usor pana se topeste.

Invaluie tortul in glazura obtinuta cand aceasta este inca fierbinte. Dupa ce se va raci, ea va fi mai tare si mai greu de folosit. Deasupra, poti pune nuci si migdale folosindu-te de imaginatie.

Esti gata sa incerci delicioasa prajitura cu morcovi?


Surse: pdxfoodlove.com, easycarrotcake.com, www.duncanhines.com

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)

Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

Cauta un furnizor in zona ta

Ai nevoide de un SFAT?

Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

întreabă

LIKE si intra in universul divelor!

Ghidul de frumusete DIVA2016