Rețete delicioase Înapoi la

Un desert inedit si fresh: sushi cu fructe

Joi, 21.01.2016
de Alexa Galgau

Fructele sunt intotdeauna o varianta inspirata de desert, fiind foarte versatile - de la salate de fructe pana la prajituri delicioase, le poti folosi in nenumarate moduri pentru a-ti satisface pofta de ceva bun. O reteta noua pe baza de fructe nu strica niciodata, cu atat mai mult daca este inedita si numai buna pentru momentele cand ai invitati, dar nu ai chef sa „prajituresti” intens!

Asadar, incearca si tu reteta de sushi cu fructe de mai jos si bucura-te de gustul incredibil al acestui desert special!

Sushi cu fructe

Sushiul cu fructe are o textura speciala, pentru ca orezul pe care il folosesti este pufos, iar fructele proaspete dau consistenta, fiind in acelasi timp „vedete” din punctul de vedere al gustului. De aceea, te sfatuim sa folosesti fructe cat mai aromate, mai ales pentru ca aceasta reteta nu contine mult zahar. 

Ingrediente (20 de bucati, 5 portii):

- 300 g orez alb cu bob scurt;

- 500 ml apa;

- 3 linguri de zahar;

- un sfert de lingurita de sare;

- 240 ml lapte de cocos;

- fructe la alegere (ananas, capsuni, kiwi, pepene rosu etc.);

- o lingurita si jumatate de esenta de vanilie.

Mod de preparare:

1. Pune orezul intr-o cratita medie, toarna apa peste el si adauga zaharul si sarea. Lasa orezul sa fiarba la foc mic, acoperit, circa 20 de minute sau pana cand absoarbe complet lichidul. Imediat dupa aceea, adauga laptele de cocos si esenta de vanilie si amesteca bine. Nu adauga vanilia in timpul fierberii, pentru ca se va evapora aroma. 

2. Intinde pe masa un covoras din bambus pentru sushi si pune deasupra o bucata patrata de hartie cerata. Intinde peste aceasta orezul, intr-un strat de un centimetru grosime si pe o suprafata de circa 18 cm x 12 cm.

3. Alege fructele pe care vrei sa le folosesti, curata-le si apoi taie-le pe lungime. Rumeneste cateva linguri de nuca de cocos la tigaie. Asaza fructele pe suprafata de orez (in partea de jos, pe lungime) si ruleaza hartia exact ca la prepararea sushiului traditional (vezi in videoclipul de mai jos cum se face, daca nu stii). Daca orezul se lipeste prea mult de hartia cerata, aplica un strat mai gros inainte de a aseza fructele si a rula sushiul.

4. Acopera complet bucatile de sushi fie cu felii de mango subtiri, fie cu nuca de cocos rumenita. Taie fiecare rulou de sushi cu fructe in 6 bucatele.

5. Daca vrei, poti face si un sos pentru acest sushi delicios: proceseaza intr-un blender 100 g de zmeura cu 60 ml de apa si, daca vrei, foarte putin zahar vanilat.

Iata si un videoclip care iti arata exact cum sa faci acest desert delicios:

Trebuie sa recunosti, nimeni nu s-ar astepta sa servesti sushi cu fructe la desert! Plus ca se face si foarte repede!

Iata si cateva gustari festive din bucataria japoneza!

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)

Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

Cauta un furnizor in zona ta

Ai nevoide de un SFAT?

Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

întreabă

LIKE si intra in universul divelor!

Ghidul de frumusete DIVA2016