Rețete delicioase Înapoi la
Beauty Fridays

Tocana de legume pentru iarna: 3 retete delicioase

Sâmbătă, 28.11.2015
de Cristina Babii

Iarna vine cu bune si rele si nu o putem opri. Pe de o parte ne bucura zapada, Craciunul si sporturile de iarna , pe de alta parte ne intristeaza alt aspect: bucataria are de suferit. S-a terminat cu legumele proaspete, cu fructele abia culese din copaci, dar asta nu inseamna ca s-a terminat si cu mancarea gustoasa. Incearca o tocana de legume pentru iarna, bogata in vitamine si extrem de satioasa. Iata trei retete delicioase pe care sa le incerci si sa readuci bucuria la masa!

1. Tocana de legume cu naut si legume de iarna

 

O sursa grozava de proteine, fibre, minerale precum fier, fosfor, potasiu, calciu sau magneziu, vitaminele B6 si B9, acid folic si mangan, nautul este extrem de delicios si poate fi un foarte bun inlocuitor al carnii. In plus, este foarte bine cunoscut faptul ca ajuta mult la controlul poftei de mancare , nautul este foarte satios. Poti consuma nautul in salate sau sub forma de piure, insa noi iti recomandam o tocana de legume pentru iarna extrem de delicioasa si satioasa in care nautul este „vedeta" principala.

Timp de gatire: 50 minute

Numar portii: 8

Informatii nutritionale: 265 calorii/portie, 3 grame grasime, 51 grame carbohidrati, 8 grame fibre, 8 grame zaharuri, 9 grame proteine, 434 miligrame sodiu

Ingrediente: 2 lingurite ulei de masline extra-virgin, 1 ceasca de ceapa tocata, 1 ceasca de praz taiat in feliute de 1, 2 centimetri, ½ lingurita coriandru, ½ lingurita seminte de chimen, ¼ lingurita ardei rosu macinat, 1 catel de usturoi tocat, 3 ½ cani de supa de legume pregatita in prealabil, 2 cani de dovleac taiat in cubulete, 1 cana de morcov taiat in felii de aproximativ doi centimetri, 2 cartofi curatati, taiati in cuburi, 1 lingura zdravana de sos iute gasit in comert, 1 ½ lingura pasta de tomate, 450 grame de gulii taiate in cuburi mai mari, 430 grame de naut spalat si stors, ½ legatura de patrunjel proaspat, taiat marunt, 1 ½ lingura miere de albine, 1 ½ cana cuscus crud, 1 lamaie, un varf de sare

Mod de preparare:
Pasul 1: Pune uleiul la incins intr-o cratita la foc mediu. Adauga ceapa si prazul si lasa-le la sotat vreme de 5 minute, nu mai mult. Adauga apoi condimentele: coriandru, semintele de chimen, ardei rosu macinat si catelul de usturoi tocat. Lasa-le in baia de ulei pret de 1 minut, amestecand continuu. Adauga mai apoi, pe rand, trei cani de supa de legume, dovleacul, morcovul taiat felii, cuburile de cartofi, sosul iute, pasta de tomate, guliile si in cele din urma, nautul; nu uita sa amesteci încontinuu. Lasa-le sa dea un clocot, apoi acopera cratita cu un copac si lasa sa fiarba inabusit jumatate de ora. Cand legumele au o constistenta perfecta, pune patrunjelul maruntit si mierea.

Nota: Nu uita sa fierbi cateva dintre legumele tale preferate inainte sa te apuci de pregatit tocanita, si sa pastrezi supa de care vei avea nevoie ulterior.

Pasul 2: Ia jumatate de cana de sos din cratita si amesteca-l cu restul supei de legume, intr-un bol de dimensiune medie. Adauga si cuscusul si amesteca bine. Acopera bolul si lasa ingredientele sa se patrunda vreme de 5 minute. Piseaza continutul cu o furctulita si adauga lamaia stoarsa.

2. Tocana de legume pentru iarna traditionala

 

Acest clasic si consitent fel de mancare potrivit pentru perioada rece, straluceste de culoare si arome atragatoare. Vei vedea ca aroma lamaii, adaugata peste legumele caldute, ii elibereaza gustul proaspat, si adauga o nota noua acestui fel de mancare traditional . Merge de minune alaturi de salata verde si paine crocanta facuta in casa. Yummy!

Timp de gatire: 2 ore

Numar portii: 6

Informatii nutritionale
: 240 calorii/portie, 7 grame grasime, 39 grame carbohidrati, 6 grame fibre, 5 grame proteine, 10 grame zaharuri, 940 miligrame sodiu

Ingrediente
: 4 linguri ulei de masline, 1 ceapa alba mare, taiata marunt, 2 radacini de telina, taiate marunt, 10 catei de usturoi zdrobit, 2 linguri paste de tomate, ½ ceasca de bautura Cherry, ½ cana supa de legume sau pui, 1 lingurita otet de vin rosu, 1 dovlecel, 3 radacini de pastarnac, 3 morcovi mari, 1 lingurita tarhon uscat, suc dintr-o lamaie si coaja rasa, 1 buchet frunze de macris taiate marunt, sare si piper dupa gust

Mod de preparare:
Intr-o tigaie mare, incinsa la foc mediu, pune 2 linguri de ulei de masline. Adauga ceapa si telina si soteaza-le aproximativ 6 minute, pana cand devin moi, de culoare maronie. Adauga usturoiul si pastea de tomate si amesteca timp de 1 minut. Toarna apoi bautura Cherry, supa si otetul de vin rosu, amestecand încontinuu ca sa nu se prinda. Muta apoi intreg continutul intr-o cratita si da focul la nivel mic.

Curata si inlatura semintele din dovleac, curata morcovii si pastarnacul si apoi taie legumele in bucati potrivite. Adauga-le in cratita, condimenteaza-le cu tarhon, sare si piper, si amesteca bine. Acopera cratita cu un capac si lasa-le sa fiarba la foc mic aproximativ o ora, pana ce legumele devin fragede.

Adauga spre final si sucul de lamaie in tocana, dupa propriul gust. Pentru un strop de savoare, serveste tocana de legume pentru iarna traditionala in boluri potrivite, cu cateva picaturi din uleiul de masline ramas, frunzulitele de macris presarate deasupra si un varf de cutit de coaja de lamaie rasa. Un deliciu!

3. Tocana de legume cu galuste

 

Mmm, nimic mai bun pentru un pranz consistent! Aromele delicioase ale legumelor si savoarea micilor galuste iti vor incalzi sufletul, ce daca ninge si e frig afara? Ai pe masa o tocana de legume pentru iarna pe care cei dragi o vor manca cu pofta cat ai zice „tocana".

Timp de gatire: 70 minute

Numar portii: 6

Informatii nutritionale: 391 calorii/portie, 14 grame grasime, 7 grame grasimi saturate, 8 grame fibre, 10 grame proteine, 16 grame zaharuri, 57 grame carbohidrati

Ingrediente: 1 lingura ulei de masline, 350 grame ceapa esalota, curatata, 2 bucati praz, taiat felii subtiri, ½ nap, taiat in sferturi, 2 radacini pastarnac, taiate in sferturi, 350 grame morcov, 150 grame arpacas, 225 ml. vin alb, 1 litru supa de legume, 1,2 frunze de dafin, 3 fire de cimbru, un buchet de patrunjel verde, tocat marunt
Pentru galuste: 100 grame faina alba, 50 grame unt, 50 grame branza cheddar rasa, ½ lingura praf de copt, 1 varf de cutit sare, 2 lingurite rozmarin proaspat tocat fin, 1 lingurita cimbru

Mod de preparare:
Pasul 1: Incalzeste uleiul de masline intr-o cratita de cuptor. Adauga ceapa si tine pe focul mediu aproaximativ 5, 6 minute. Pune si prazul pret de inca 2 minute, apoi adauga, pe rand, bucatile de nap, pastarnac si morcov.
Toarna vinul alb si arapacasul, si lasa totul pe foc pana ce lichidul se reduce la jumatate. E timpul apoi sa torni supa de legume peste tocana, frunza de dafin, firele de cimbru, patrunjelul, sare si piper dupa gust. Acopera cratita, adu tocana de legume la fierbere, si lasa sa fiarba inabusit pret de 40, 45 de minute. Amesteca din cand in cand ca sa nu se prinda de cratita.

Pasul 2: intre timp, pregateste galustele. Incalzeste cuptorul la 180 grade celsius. Amesteci faina, varful de sare, praful de copt si untul pana formezi un fel de pesmet. Adauga ingredientele ramase si mixeaza-le bine. Toarna peste compozitie 2 linguri de apa, amesteca pana obtii un aluat moale. Imparte aluatul in sase bucati si formeaza din ele bulgarasi. Presara-le deasupra tocanei de legume si pune totul la cuptor pentru 20, 25 de minute. Vei sti ca e gata cand galustele au capatat o nuanta aurie. Pofta buna!

Iata deci trei idei savuroase pe care sa le pui in practica, usor de facut si extrem de consistente. O tocana de legume pentru iarna nu trebuie sa lipseasca de la mesele in familie!

Tu ce tocana te-ai gandit sa gatesti pentru cei dragi?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

1 (1)

Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

Cauta un furnizor in zona ta

Ai nevoide de un SFAT?

Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

întreabă

LIKE si intra in universul divelor!

Ghidul de frumusete DIVA2016