Rețete delicioase
Înapoi la

Top 5 mancaruri de vara usor de gatit

Top 5 mancaruri de vara usor de gatit

Adelina Ion

Sorin Vlad

Articol revizuit de Sorin Vlad

Specialitate
Blogger culinar
Despre
Sunt blogger culinar din 2015. Bucataria pentru mine este o pasiune si este locul in care ma retrag dupa o zi grea la munca. Este posibil ca si pregatirea mea de chimist sa fi facut apropierea mai usoara de gastronomie, fiindca in mare parte...

Vara este sezonul distractiilor si al relaxarii, cand temperaturile ridicate ne imbie la cat mai multe iesiri in natura. Din acest motiv, este oarecum firesc ca timpul petrecut in bucatarie sa se reduca la maximum. Pentru ca stim ca nu-ti place sa stai foarte mult in bucatarie pe o asa vreme, iti propunem 5 retete de mancaruri de vara delicioase si usor de preparat.

Descopera in continuare cum se prepara cele mai gustoase mancaruri de vara. 

Locul 5 mancaruri de vara: Dovlecei gratinati

Pentru acest fel de mancare ai nevoie de urmatoarele ingrediente:

- 4 dovlecei;
- 3 catei de usturoi;
- o ceapa;
- 3 oua;
- 60 g parmezan;
- 100 mililitri smantana lichida;
- 100 mililitri lapte;
- ulei de masline;
- sare si piper.

Curata dovleceii de coaja, apoi taie-i pe lung in fasii de aproximativ doi centimetri grosime. Presara sare grunjoasa peste ei si lasa-i o ora intr-o strecuratoare. Dupa scurgerea timpului, clateste feliile de dovlecel, lasa-le la scurs si taie in cuburi jumatate din cantitatea de dovlecei. Pune cuburile de dovlecei impreuna cu ceapa taiata marunt, cu usturoiul pisat si cu putin ulei de masline intr-o tigaie si lasa-le sa se caleasca, pana devin aurii. Separat, amesteca ouale cu laptele si cu smantana, apoi condimenteaza cu sare si piper. Mixeaza feliile de dovlecel care au ramas netaiate impreuna cu sosul din lapte si smantana si apoi adauga-le peste dovleceii caliti in tigaie. Unge o tava cu ulei de masline, presara putin parmezan si toarna preparatul. Presara si peste dovlecei parmezan. Introdu tava la cuptorul incalzit in prealabil si las-o la foc tare 20-25 de minute. Dovleceii gratinati reprezinta una dintre cele mai gustoase mancaruri de vara, a carei preparare iti va lua aproximativ o ora jumate. 

Locul 4 mancaruri de vara: Sufleu de rosii

Pentru aceasta mancare de vara delicioasa ai nevoie de:

- 4 rosii mari sau 8 rosii medii;
- 3 oua;
- 30 g unt;
- 30 g faina
- o lingura de pasta de tomate;
- sare si piper.

Taie „capacele" rosiilor si scobeste-le, iar in interiorul lor presara putina sare, dupa care asaza-le pe o farfurie cu partea scobita in jos, pentru a se scurge. Pune la fiert continutul rosiilor, pana cand sucul se evapora. Topeste untul pe foc, apoi ia-l de pe flacara si amesteca-l cu faina. Dupa ce ai amestecat bine, astfel incat sa nu existe cocoloase de faina, adauga atat continutul rosiilor scobite, cat si pasta de tomate. Tot acest sos pune-l din nou pe foc pana se ingroasa. Totodata, condimenteaza cu sare si piper. Odata sosul pregatit, poti trece la pregatirea propriu-zisa a sufleului. Preincalzeste cuptorul, separa albusurile de galbenusuri si adauga galbenusurile in sosul de rosii, amestecand energic. In continuare, bate albusurile spuma cu putina sare si adauga-le peste sosul de rosii. Cu aceasta compozitie, umple rosiile scobite, apoi asaza-le intr-un vas uns cu unt si introdu-le la cuptor, la foc mediu, pentru 20-25 de minute. Se servesc calde, ca atare sau alaturi de o salata verde. 

Locul 3 mancaruri de vara: Fasole verde cu unt si migdale

Ingredientele folosite sunt urmatoarele:

- 1 kg fasole verde;
- 50 g fulgi de migdale;
- 50 g unt;
- sare si piper.

Fierbe fasolea verde timp de 10-15 minute. Pune fulgii de migdale intr-o tigaie incinsa pentru 1-2 minute, fara a adauga ulei sau unt. Scurge pastaile de fasole si prajeste-le putin in unt. Adauga sare si piper, iar dupa ce ai stins focul, presara si fulgii de migdale. Este una dintre cele mai rapide retete de mancaruri de vara, pe care o poate pregati chiar si cea mai neexperimentata bucatareasa. 

Locul 2 mancaruri de vara: Carpaccio de somon cu lime si piper roz

Iata ingredientele de care ai nevoie pentru prepararea acestui fel de mancare:

- 600 g file de somon;
- 2 bucati de lime;
- 40 g muguri de pin;
- 10 g piper roz;
- sare;
- 50 ml ulei masline.

Carpaccio de somon este una dintre mancarurile de vara care pot fi preparate in doar cateva minute. Taie somonul fasii subtiri si asaza-le pe o farfurie rece. Intr-un recipient, rade coaja celor doua limes si stoarce si zeama acestora. Adauga mugurii de pin, uleiul de masline si sarea si amesteca foarte bine aceste ingrediente, pana cand obtii o pasta. Unge fileurile de somon cu aceasta pasta si presara piper roz. Inainte de a le servi, orneaza farfuria cu frunze de salata verde. 

Locul 1 mancaruri de vara: Supa rece cu castraveti si menta

Pentru acest preparat ai nevoie de:

- un castravete;
- 2 rosii;
- o telina mica;
- un catel de usturoi;
- 3-4 frunze de menta proaspata;
- ¼ litri lapte;
- sare si piper.

Aceasta supa este una dintre mancarurile de vara care nu necesita preparare termica. Taie marunt castravetele, rosiile, telina si usturoiul. Pune-le pe toate intr-un bol, impreuna cu frunzele de menta, apoi adauga laptele, sarea si piperul. Mixeaza-le timp de un minut, iar daca aceasta compozitie ti se pare prea densa, o poti subtia cu putina apa. Apoi, pune preparatul la frigider. Serveste supa rece, decorata cu cateva frunze de menta.

Tu ce mancaruri de vara obisnuiesti sa prepari?

Articolul urmator
Semințe de chia: rețete pe care să le încerci
Semințe de chia: rețete pe care să le încerci
Ce fruct de vara esti?
Incepe quiz
Ce fruct de vara esti?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

2.4 (163)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.