swipe

10 semne că NU va fi bun la pat

Nu ţi-a făcut niciodată vreun compliment

Te întâlneşti cu el de ceva vreme, dar nu eşti prea sigură dacă te place cu adevărat. Mai mult, are o atitudine misterioasă, uşor blazată faţă de tine, încât te face să fii complet nesigură pe tine. Nu avem nevoie de un bărbat care să ne recite pe de rost sonetele lui Shakespeare, dar nici de unul care ne va face foarte conştiente de noi atunci când ne dezbrăcăm, şi nu într-un sens pozitiv!

10 semne că NU va fi bun la pat

Acaparează toată discuţia!

Nu ar trece niciun test basic conţinând întrebări despre tine, în timp ce tu îi ştii toată viaţa pe de rost? Dacă nu are nici cel mai mic interes să te cunoască, nu va da doi bani pe satisfacţia ta în dormitor: nu îi pasă defel de fericirea ta!

10 semne că NU va fi bun la pat

E extrem de neîndemânatic!

Desigur, băieţii care se pierd cu firea şi se împiedică în faţa ta sunt drăguţi, dar dacă intuieşti că stângăcia sa nu este provocată de dragostea pentru tine, ci este nativă, nu va fi prea bun la pat. Pe lângă plăcere, s-ar putea să îţi dăruiască şi câteva julituri, vânătăi sau chiar accidente, în mod involuntar şi nedorit. Desigur, ai putea avea răbdare cu el, dar să te aştepţi şi la câteva experienţe mai puţin reuşite!

10 semne că NU va fi bun la pat

Mama spune, mama crede...

Aşa începe fiecare propoziţie a sa? Crede-ne, nu vrei să o aduci pe mama lui cu voi în aşternuturi. Mai mult, dacă locuieşte încă la părinţi şi este complet dependent de ei, va trebui să înveţi să îţi cenzurezi gemetele de plăcere, pentru a nu tulbura urechile mamei. Chiar dacă îl inviţi mereu la tine, simpla presiune de a termina cât mai repede, pentru a ajunge la timp acasă, îi va marca puternic performanţele sexuale.

10 semne că NU va fi bun la pat

Facebookul lui este plin de selfie-uri

La început, te bucuri că ai ocazia să-l admiri din toate ipostazele, dar apoi începi să fii uşor iritată. Îşi pune în fiecare zi poze cu el pe Facebook? Pe lângă faptul că această disponibilitate completă este dubioasă, bărbaţii narcisişti nu sunt buni la pat. Va fi prea preocupat să arate bine pentru a te mai aduce în al nouălea cer!

10 semne că NU va fi bun la pat

Nu ştie să sărute

Nu credem că mai este nevoie să explicăm, dar dacă nici după câteva sărutări nu ţi-a provocat niciun fior de plăcere, dimpotrivă, te-a lăsat complet indiferentă sau chiar dezgustată, nu promite prea multe nici în pat!

10 semne că NU va fi bun la pat

E mai preocupat de telefonul său decât de tine

Da, din păcate, regula de a exclude telefonul de la o întâlnire este respectată de puţine persoane azi, dar, dacă te afli într-o continuă competiţie cu telefonul, pentru atenţia sa, aşteaptă-te să te regăseşti în aceeaşi postură nedorită şi în pat: numărul doi, după uluitorul său smartphone!

10 semne că NU va fi bun la pat

Urăşte activitatea fizică

Nu îţi recomandăm să te întâlneşti cu un culturist, dar dacă tipul pe care tocmai l-ai cunoscut îşi trage sufletul şi după ce a urcat zece trepte la bar, nu va rezista fizic în timpul unei partide pasionale. Şi nu, nu vrei să ia o pauză pentru a-şi reîmprospăta forţele când eşti aproape de orgasm.

10 semne că NU va fi bun la pat

Nu are nicio problemă în a te ironiza în faţa tuturor prietenilor

Râde de tunsoarea ta în faţa tuturor amicilor săi, deşi abia te-a cunoscut? Ce îl va împiedica să îţi batjocorească şi colăceii, în intimitate? Oricât de mult te-ar atrage, ironiile sale vor sfârşi prin a-ţi distruge orice urmă de plăcere.

10 semne că NU va fi bun la pat

Nu îţi place de el

Poţi să ai un date şi cu Ryan Gosling! Dacă nu simţi nicio urmă de atracţie, ci doar admiraţie pentru fizicul său de invidiat, nu veţi avea o experienţă prea plăcută în pat. Nici măcar nu mai contează dacă e un adevărat performer în aşternuturi. Pentru tine, totul va merge prost!

‹ Vezi si