Beauty Fridays

Ce spune despre relaţia ta modul în care te trezeşti dimineaţa

Joi, 06.10.2016
de Andreea Baluteanu

Gesturile aparent nesemnificative ne conturează mai fidel personalitatea decât cuvintele pe care ni le alegem cu grijă. Modul în care ne comportăm atunci când suntem nestingherite, libere să ne desfăşurăm aşa cum avem chef, este un indice al atitudinii noastre în evenimentele şi relaţiile importante ale vieţii!

Crezi că modul în care te trezeşti dimineaţa nu are niciun strop de însemnătate? Noi te contrazicem, pentru că el poate ilustra exact succesul de care se va bucura relaţia ta! Află mai jos cheia surprinzătoare a fericirii în dragoste!

Cum te trezeşti dimineaţa, aşa iubeşti

Fie că ai o relaţie excelentă sau, dimpotrivă, nefastă cu dimineţile, modul în care te trezeşti trădează şi comportamentul pe care îl ai în dragoste!

Adori să leneveşti în braţele iubitului

Ai fi în stare să pui ceasul să sune cu două ore înainte de a fi obligată să te ridici din pat, numai ca să poţi să te mai bucuri de braţele protectoare ale iubitului tău. Dacă pentru alte femei ceasul zbârnâie supărător, pentru tine este un prilej de desfătare, părăsind lumea roz a viselor pentru a te bucura de realitatea de o mie de ori mai frumoasă!

Felicitări, ai relaţia perfectă! Eşti familistă şi cunoşti foarte bine ordinea priorităţilor în viaţă: cei pe care îi iubeşti sunt întotdeauna primii, mai importanţi decât ambiţiile profesionale. Dar asta nu înseamnă că neglijezi serviciul, tocmai pentru că eşti conştientă de faptul că acesta te ajută să îţi susţii familia. Iubitul tău este un norocos: are alături o fiinţă afectuoasă, drăgăstoasă, care îi va fi mereu fidelă şi alături de care poate confrunta liniştit toate provocările vieţii.

Sari din pat cum sună ceasul

Nici nu a apucat bine acul ceasului să atingă ora 7 dimineaţa, că tu ai şi sărit în picioare, pregătită să înfrunţi o nouă zi şi să câştigi în bătălia cu obstacolele ei. Ai nevoie de doar cinci minute pentru a-ţi face toaleta, pregăteşti fulgerător micul dejun şi apoi porneşti ca un accelerat spre serviciu, lăsând totul perfect organizat în urma ta!

Felicitări, eşti probabil angajatul numărul unu al companiei pentru care lucrezi! Însă nu acelaşi lucru poate fi afirmat despre relaţia ta. Cercetătorii au descoperit că perechile care petrec timp împreună în pat, în zorii zilei, sunt mai solide, iar tu nu bifezi nici măcar un moment din acest interval binefăcător. Verdictul nostru: îţi neglijezi relaţia, iar dragostea mai este prezentă în viaţa ta strict printr-un mecanism al rutinei.

Auzi ceasul, dar te culci la loc

Alarma ceasului zbiară neputincioasă, pentru că tu doar te întorci de pe o parte pe alta şi te culci la loc. Nu eşti leneşă, dar ai un vis prea frumos, pe care nu are rost să îl tulburi trezindu-te. După ce îţi închei pelerinajul pe tărâmul fantastic al somnului, te ridici din pat senină.

Ai o fire visătoare, boemă, care adoră să se lase purtată de imaginaţie. Eşti o parteneră plină de creativitate, protagonistă a unei relaţii în care rutina nu are loc. Alături de tine, iubitul va trăi aventuri care par desprinse din filme şi nu se va plictisi niciodată. În acelaşi timp însă, eşti o persoană independentă, care nu suportă constrângerile, fie că este vorba despre ora de trezire sau despre obligaţiile unei relaţii. Nu te cramponezi de o relaţie pierdută, aşa cum nu accepţi niciun orar strict. Tu ai nevoie de libertate pe toate planurile, iar în momentul în care nu mai ai ce căuta lângă un bărbat, îţi „iei zborul” pentru a te îmbarca din nou în căutarea iubirii. Nu rezişti în relaţii foarte lungi, iar fericirea ta este tot ceea ce contează.

Te trezeşti, dar te întorci în pat pentru a mai discuta cu iubitul

Auzi ceasul, te ridici din pat, mergi la baie şi apoi te întorci lângă partenerul tău, trezindu-l şi pe el. Petreceţi câteva momente în linişte şi începeţi să discutaţi lejer despre programul zilei: cine îi duce pe copii la şcoală, cine plăteşte facturile şi cine găteşte ceva delicios la cină.

Eşti o persoană comunicativă și ştii ce vrei de la viaţă şi de la relaţia ta. E adevărat, uneori ai tendinţa de a deveni uşor cicălitoare, ca orice fire autoritară, dar realizezi repede că greşeşti şi îţi cenzurezi pornirile. Te simţi în largul tău în relaţii lungi, unde te poţi desfăşura în voie. Eşti o iubită fidelă, care îşi susţine partenerul necondiţionat, şi o mamă devotată, dar nu excesiv de protectoare. Deşi romantismul nu este o parte integrantă a relaţiei tale, lucrurile merg bine între tine şi partenerul tău, tocmai pentru că vă cunoaşteţi la perfecţie şi vă iubiţi şi respectaţi reciproc.

Tu ce părere ai? Ce spune despre relaţia ta modul în care te trezeşti dimineaţa?

Citeşte aici şi ce fac oamenii de succes în zorii zilei!

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (1)

Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

Cauta un furnizor in zona ta

Ai nevoide de un SFAT?

Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

întreabă

LIKE si intra in universul divelor!

Ghidul de frumusete DIVA2016