Cel mai nou model de vibrator

Luni, 27.06.2016
de Alexa Galgau

Deși este un subiect tabu, adevărul este că multe femei folosesc vibratorul și nu este nimic greșit în acest lucru. Dimpotrivă, masturbarea are beneficii fizice și mentale dovedite științific, așa că nicio femeie nu ar trebui să o considere ceva nefiresc sau murdar. Până și vedetele de la Hollywood fac acest lucru! Parcă special pentru ele a apărut un nou model de vibrator care costă enorm și are câteva „proprietăți” cel puțin bizare!

Iată cum arată ultima jucărie sexuală care a făcut ravagii la Hollywood și de ce sunt înnebunite vedetele după ea!

 

Cel mai nou model de vibrator

Dacă ar fi să definești snobismul, cum ai face-o? Noi avem deja o variantă de definiție a acestuia, care a luat naștere la Hollywood (unde altundeva?): un nou model de vibrator care costă nu mai puțin de 15.000 de dolari. La urma urmei, nu e acceptabil să porți haine și accesorii de sute de mii de dolari și în dormitor să folosești jucării din plastic, de doar câteva zeci de dolari, nu?

Pentru cei care nu își fac niciodată probleme legate de cheltuieli, noul model de vibrator poate să fie foarte tentant, pentru că este placat cu... aur. Nu avem îndoieli că există multe persoane care simt o plăcere imensă la vederea acestui metal prețios, așa că înțelegem de ce producătorii produsului, cei de la Lelo, au ales această variantă.

Ca orice produs de calitate, de la o firmă care se respectă, el trebuie să aibă și recomandări de la persoane importante, așa că noul model de vibrator este lăudat intens de... Gwyneth Paltrow. Actrița este cunoscută pentru faptul că recomandă produse exagerat de scumpe, precum smoothie-ul ei de 220 de dolari sau terapia cu înțepături de albine.

Descrierea vibratorului de aur este „Perfect pentru cei care nu pun preț pe plăcere”, ceea ce este ironic, pentru că exact asta se întâmplă cu această jucărie sexuală exclusivistă. Acesta este, de altfel, cel mai scump produs de pe site-ul care îl vinde, următorul „cel mai scump” putând fi achiziționat contra sumei de „doar” 500 și ceva de dolari (un bici din piele cu aur).

Avem și o veste bună pentru persoanele care nu ar da o sumă atât de mare pe un vibrator: există și o variantă mai ieftină. Desigur, rămânem în sfera produselor destinate celor cu dare de mână. Este vorba despre același vibrator, dar care este făcut din oțel inoxidabil, nu placat cu aur. Acela costă „doar” 7.900 de dolari! În „cercurile înalte” ale societății, în care cineva înstărit ar da pe un vibrator la fel de mulți bani pe cât ar da un om obișnuit pe o mașină, probabil că este o rușine să te „zgârcești” și să te mulțumești cu un vibrator din oțel inoxidabil!

Ce părere ai despre cel mai nou model de vibrator? Într-un fel sau altul, crema societății reușește să ne surprindă cu tot felul de invenții și de noi snobisme!

Descoperă cum se folosește un vibrator, dar și o scurtă istorie a vibratoarelor, care la început nu au fost deloc folosite în scopul plăcerii!

Surse foto: nextshark.com

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)

Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

Cauta un furnizor in zona ta

Ai nevoide de un SFAT?

Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

întreabă

LIKE si intra in universul divelor!

Ghidul de frumusete DIVA2016