Cum îl faci să se îndrăgostească de tine: cinci paşi de urmat!

Cum îl faci să se îndrăgostească de tine: cinci paşi de urmat!

Redactor Andreea Baluteanu

Ţi se pare că dragostea este un mister imposibil de descifrat pentru altcineva în afară de Cupidon? Experţii tind să te contrazică. Psihoterapeutul american M. Gary Neuman pretinde că a descoperit reţeta iubirii, iar aceasta este incredibil de simplă!

Nu ai nevoie nici de vrăji de dragoste, nici de algoritmi complicaţi de hobby-uri şi preferinţe: ca să îl faci să se îndrăgostească de tine, nu trebuie decât să urmezi aceşti cinci paşi!

Cum îl faci să se îndrăgostească de tine: cei cinci paşi magici

Nu va fi necesar să cumperi lenjerie sexi scumpă (deşi nu strică niciodată) sau să te înscrii la toate cursurile care îi plac lui, ci să respecţi întocmai următorii cinci paşi. Mai mult, etapele îndrăgostirii descrise de M. Gary Neuman sunt fireşti, naturale şi în perfectă concordanţă cu ceea ce simţi pentru cel pe care îl placi.

Menţine contactul vizual

Fluturii îţi zburdă liberi prin stomac, iar emoţiile te împiedică să îi susţii privirea? Sau, poate, urmezi sfaturile fetelor cu experienţă şi faci pe misterioasa, ocolindu-i ochii cercetători? M. Gary Neuman consideră că greşeşti: el atrage atenţia asupra faptului că perechile „topite” una după alta se privesc galeş ochi în ochi 75% din timpul petrecut împreună!

Desigur, nu este necesar să îl fixezi obsedată, fără a clipi măcar, pentru că rişti să îi atragi atenţia într-un mod nedorit. Soarbe-l delicat din ochi şi îi vei arăta că eşti interesată de el şi că nu intenţionezi nicidecum să te joci cu sentimentele lui (da, și bărbații au temeri de acest gen, în ciuda aparenţelor). Te mai întrebi cum să îl faci să se îndrăgostească de tine?

Ascultă-l!

Cât de bine te simţi când interlocutorul tău te ascultă cu atenţie şi îţi pune şi întrebări, arătându-se interesat de ceea ce povesteşti? Magia acestor momente funcţionează mult mai bine în dragoste!

M. Gary Neuman consideră că simplul fapt de a-l asculta cu atenţie pe tipul pe care îl placi îl va face să se îndrăgostească de tine. Mai mult, adresându-i întrebări, oferindu-i sfaturi şi dovedindu-te empatică îi vei arăta cât de mult îţi pasă de el... şi cât de bine îi este lângă tine. Atenţie însă, nu transforma orice discuţie într-o poveste despre tine: dacă eşti atentă la ceea ce spune, dar deviezi mereu conversaţia spre ceea ce ai păţit tu, nu vei câştiga prea multe puncte în jocul iubirii.

Apreciază-l!

Ştii care este motivul de separare invocat de 48% dintre cuplurile divorţate? Lipsa de apreciere a partenerului la adresa lor. Ne este greu să funcţionăm într-o relaţie în care suntem privite cu indiferenţă şi în care realizările noastre nu smulg nici cea mai mică urmă de admiraţie din partea lui. Această tactică poate fi utilizată şi atunci când te întrebi cum să îl faci să se îndrăgostească de tine.

Arată-i că îl apreciezi, laudă-l şi evocă-i în mod constant calităţile care te-au astras la el. Însă nu o face robotic, ca şi cum ţi-ai fi întocmit în zorii zilei o listă de trăsături de elogiat, ci exprimă-te cu afecţiune şi sinceritate: până la urmă, eşti amorezată de el, aşa că nu ar trebui să fie prea greu să îi spui de ce.

Zâmbeşte-i!

M. Gary Neuman spune că zâmbetul te face să arăţi ca o învingătoare: deci, ce motive ai să nu îl abordezi mai des? Un surâs cald, plin de afecţiune cu subînţeles, pe care îl dăruieşti numai lui, îl va face să se îndrăgostească de tine.

Cel mai probabil, expertul american s-a inspirat din celebrul citat al lui Gabriel Garcia Marquez: „Nu înceta niciodată să zâmbeşti, nici chiar atunci când eşti trist, pentru că nu se ştie cine se poate îndrăgosti de zâmbetul tău”.

Atinge-l!

Nu îţi recomandăm să nu îţi mai dezlipeşti mâinile de pe el, deşi ştim că asta îţi doreşti, cel puţin nu înainte de a obţine validarea că şi el te place. Atingerile delicate, întâmplătoare, dar care persistă mai mult decât cele neintenţionate, îi vor arăta cât de mult îl placi şi îl vor face să se îndrăgostească de tine.

Explicaţia acestui psihoterapeut învăţat? Cuplurile care se ating mai des sunt mai fericite, iar relaţia lor în intimitate este mai puternică.

Ce părere ai? Acum ştii cum să îl faci să se îndrăgostească de tine?

Articolul urmator
10 motive, mari și late, pentru care cel/cea de care ești îndrăgostit/ă te ține în sfera prieteniei
10 motive, mari și late, pentru care cel/cea de care ești îndrăgostit/ă te ține în sfera prieteniei
Ce trebuie sa faci ca sa te imbogatesti usor?
Incepe quiz
Ce trebuie sa faci ca sa te imbogatesti usor?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.3 (26)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.