Cum să treci peste problemele cu banii în cuplu

Cum să treci peste problemele cu banii în cuplu

Redactor Alexa Galgau

La începutul unei relații, dragostea pare să fie singurul lucru care contează. Deși iubirea este ingredientul principal al unei relații reușite, mai există câteva aspecte care cântăresc mult atunci când doi oameni se hotărăsc să își petreacă viața împreună. Chiar dacă va suna a materialism, banii sunt, de fapt, foarte importanți într-o relație, iar dificultățile financiare pot să ruineze chiar și cea mai solidă legătură între doi oameni. De fapt, acesta este unul dintre cele mai frecvente motive de divorț sau de separare, așa că ar fi bine să nu ignori posibilele probleme în această direcție.

Află cum să treci peste problemele cu banii în cuplu, pentru a avea o relație fericită în ciuda tuturor piedicilor!

Probleme cu banii în cuplu: soluții

Atunci când totul merge bine, este ușor să iubești pe cineva, însă mulți dintre noi ne schimbăm sentimentele când apar probleme serioase. Iar problemele cu banii au capacitatea de a-i îndepărta chiar și pe cei mai îndrăgostiți oameni. Nici nu e de mirare, pentru că întreținerea unei case, strângerea banilor și creșterea copiilor nu sunt deloc lucruri mărunte, iar finanțele ne influențează aproape toate aspectele vieții.

Dacă și obiceiurile de cheltuire a banilor sunt diferite, apar dispute foarte mari, care pot duce la despărțire. Iată cum să faci față celor mai mari probleme cu banii din relație!

1. Partenerul are datorii de care nu ți-a spus

O problemă mare cu banii este atunci când partenerul are datorii ascunse, iar ruptura care se creează între tine și el este mare, pentru că, de fapt, este vorba despre un act de trădare. Dacă nu știi cum să abordezi problema, partenerul tău fie va intra într-o defensivă puternică, fie va minți sau pur și simplu se va închide de tot în el. Ascunderea unei datorii nu ține doar de bani, ci și de felul în care ne percepem pe noi înșine. Un om care nu recunoaște că are o datorie probabil că are deja o imagine de sine foarte proastă. De aceea, este foarte importantă abordarea pe care o ai când pornești această discuție delicată.

Cea mai proastă idee este să te enervezi pe partenerul tău și să folosești un ton acuzator sau plin de reproș. Așadar, înainte de a discuta cu el, trebuie să te calmezi și să te străduiești să nu iei personal faptul că ți-a ascuns datoria. Pentru a rezolva problema și a rămâne împreună, trebuie să lucrați împreună. Roagă-l să te ajute să înțelegi exact cum s-a întâmplat acest lucru și propune-i să vă gândiți împreună la soluții. Până la urmă, banii sunt un joc, iar voi sunteți o echipă, nu rivali.

Problema stă altfel dacă este vorba despre dependența de jocurile de noroc, unde situația este mult mai delicată!

2. Unul dintre voi rămâne fără slujbă

Una dintre cele mai delicate probleme cu banii cu care se confruntă cuplurile apare atunci când unul dintre parteneri rămâne fără job. Acest lucru îi afectează grav stima de sine, pentru că persoana în cauză nu se mai simte independentă, ci inutilă sau, mai rău, ca o povară pe umerii celuilalt. Relația se poate degrada rapid din cauza acestei probleme, așa că trebuie neapărat să ai abordarea corectă.

Încurajează-ți partenerul să își caute un nou loc de muncă, dar trebuie să insiști să fie unul realist, pentru că așteptările prea mari pot spori dezamăgirea și pot provoca descurajare completă. Totodată, cât timp unul dintre voi stă acasă, va trebui să vă reevaluați rolurile în casă. Astfel, persoana care nu muncește poate totuși să fie de mare ajutor și să compenseze prin faptul că se ocupă mult mai mult de casă. Desigur, tot împreună va trebui să vă faceți bugetul și să decideți cu înțelepciune pe ce cheltuiți banii și pe ce nu.

3. Cheltuieli neașteptate

Cheltuielile neașteptate implică de multe ori evenimente nefericite, precum accidente sau boală gravă, iar aceste probleme au deja un impact emoțional imens. Pe moment, nu te poți gândi la bani, dar atunci când vin facturile e posibil să apară resentimente sau furie în legătură cu situația respectivă.

Astfel de probleme pot pune în dificultate chiar și cel mai unit cuplu. În astfel de situații, trebuie să faceți calcule precise, să vedeți ce anume acoperă asigurarea și ce nu, să vă interesați de împrumuturi pentru rezolvarea problemei și perioada în care ați putea să îl acoperiți. Totodată, este foarte important ca persoana care a fost accidentată sau care este bolnavă să fie asigurată că totul este în regulă, pentru că emoțiile negative adunate în această perioadă pot avea repercusiuni grave în relație pe termen lung. O astfel de provocare creează distanță între mulți oameni, dar poate să îi și lege puternic, pentru că, pe de-o parte, este minunat să fii iubit și susținut în cele mai grele situații, iar pe de altă parte este minunat să oferi iubire necondiționată în astfel de situații.

4. Împrumutați bani, dar nu îi mai primiți înapoi

Iată o altă problemă cu banii care poate să aducă doi oameni la limită, oricât de mult s-ar iubi. Dacă unul dintre voi este mult mai generos decât poate celălalt să accepte, atunci cu siguranță vor apărea dispute în acest sens. Este inclusiv o problemă de loialitate, pentru că te vei simți trădată dacă partenerul tău le dă altora bani cu împrumut, în detrimentul bunăstării voastre. Uneori, este vorba despre membri ai familiei care cer bani și care nu pot fi refuzați cu ușurință.

Cel mai bine ar fi să discuți direct cu membrul familiei: să stați cu toții la masă și să clarificați problema, pentru ca nimeni să nu se simtă exclus. Nu trebuie să renunțați la ideea de a vă recupera banii, chiar dacă este vorba despre o rudă. Ca să nu apară conflicte, puteți să vă faceți un caiet pentru datorii în care să notați tot, inclusiv data la care ar trebui să vă primiți banii înapoi.

5. Aveți obiceiuri de cheltuire diferite

În filme, o să vezi cum soția cheltuie o mulțime de bani pe haine și pantofi, iar soțul se îngrozește de sumele cheltuite de aceasta. În realitate, această problemă cu banii nu este nici pe departe amuzantă, ci poate pune capăt unei relatii. Pot apărea certuri imense atunci când unul risipește și celălalt e zgârcit sau preferă să facă economii.

Din păcate, dacă acesta este și cazul vostru, nu este recomandat să puneți banii la comun. Cea mai bună variantă este ca fiecare să aibă propriile lui finanțe, dar să existe un cont comun de economii, în care să depuneți lunar o sumă prestablită. Totodată, este foarte important să nu ignorați problema și să discutați din start despre cum vă cheltuiți fiecare banii de obicei, ca să puteți să faceți un plan de bătaie împreună.

Aceste probleme cu banii sunt destul de serioase, iar cea mai bună metodă de a le depăși este să lucrați împreună, nu unul împotriva celuilalt.

Descoperă și în ce condiții aduc banii fericirea!

Articolul urmator
Un cuplu se căsătorește la 8 ani după ce s-a cunoscut la un spital unde amândoi au primit transplanturi de inimă în aceeași zi
Un cuplu se căsătorește la 8 ani după ce s-a cunoscut la un spital unde amândoi au primit transplanturi de inimă în aceeași zi
Treci repede peste despartiri?
Incepe quiz
Treci repede peste despartiri?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.3 (3)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.