Ne-am cunoscut pe Tinder si suntem impreuna de un an

Ne-am cunoscut pe Tinder si suntem impreuna de un an

Carmen

Povestea mea de dragoste seamana cu multe altele, numai ca sfideaza gurile rele si generalizarile pripite, asa ca ma face si mai fericita. Totul a inceput acum un an, cand am aflat de aceasta aplicatie de la o prietena si am hotarat sa o instalez si eu. Mi-a luat ceva timp pana sa gasesc fotografiile in care aratam cel mai bine, pana sa ma gandesc ce ar fi si ce nu ar fi indicat sa spun despre mine si sa vad ce barbati caut. Pana la urma, tot dand inimioare si x-uri, am aflat si ce fel de barbat imi doresc. Si asa am inceput vanatoarea sau am inceput sa ma las vanata.

Dragostea mea a inceput cu o inimioara pe Tinder

Am aflat ca povestea mea de dragoste trebuie sa aiba drept personaj masculin principal un barbat inalt, brunet si amuzant, care sa nu imi arate din prima pectoralii sau patratelele de pe abdomen. Bine, nu spun ca m-ar deranja sa le aiba, dar nu inteleg ce rost are sa le etaleze. Recunosc, nu am apucat sa las niciunul baiat mesaj, caci ei mi-o luau inainte, ceea ce m-a flatat si m-a facut sa am mai multa incredere in mine, mai ales de vreme ce nu postasem acolo nicio fotografie deochiata sau indecenta in vreun fel.

  

Cu toate astea, dupa vreo luna de dat inimioare si x-uri si de vorbit cu fel de fel de barbati, am realizat ca era adevarat ce se spunea si ca majoritatea oamenilor de acolo sunt superficiali sau cauta o persoana alaturi de care sa poata fi superficiali, sa mai ia o pauza de la realitate. Tocmai de aceea am inceput sa intru doar o data pe saptamana sau chiar mai rar, si doar pentru a vedea care sunt „noutatile" in materie de barbati singuri de acolo. Sau cel putin asa ma minteam, caci tot singura eram si imi doream tare mult o relatie.

Intr-o seara, am vazut ca am un mesaj nou de la un anume Vladimir. Era un tip blond, cu ochii verzi si parea sa fie la fel de inalt ca mine. Nici nu-mi dadeam seama cum de il marcasem cu inimioara. Mi-a scris ca nu e de mine aplicatia aceea, ca se vede ca sunt rupta din peisaj si ca as face bine sa imi ocup timpul cu iesitul in parc si cu prietenii, ca am sanse mai mari sa intalnesc un tip in acest fel. Nu stiam ce sa cred. Putea sa fie o replica ieftina pentru a ma face sa ies la o intalnire cu el sau putea sa fie chiar sincer ce imi zice. Oricum ar fi fost, m-am simtit flatata din nou si am schimbat cateva replici.

La finalul serii, nu mi-a cerut numarul de telefon, nu m-a invitat nicaieri, nu mi-a cerut profilul de Facebook sau orice altceva. Incepusem chiar sa ma simt prost, caci parea ca nu e deloc interesat de mine, iar eu uitasem in numai o seara de barbatii inalti si bruneti. A doua zi, am tot asteptat sa ma caute. Am intrat pe Tinder si am vazut ca fusese activ, dar nu am indraznit sa ii spun ceva, de teama sa nu ma creada disperata, cu toate ca imi dadeam seama ca eram putin...

Spre seara, mi-a scris cateva replici fara sens despre un film care ii placuse. Evident, mi-am descarcat filmul si m-am uitat la el, asa ca am aflat ca are gusturi foarte bune in materie de cinematografie si am inceput sa ii ascult opiniile cu privire la alte si alte filme. Dupa o saptamana, vazusem zece filme, ma ingrasasem probabil un kilogram de la cat mancasem in fata laptopului si inca nu iesisem la nicio intalnire. Vladimir devenea din ce in ce mai interesant si tot nu puteam sa imi dau seama daca nu voia sa ma cunoasca fata in fata cu adevarat sau era doar un joc pe care il facea, ca sa pic mai repede in plasa. Oricum ar fi fost, nu am mai putut rezista si l-am intrebat daca n-ar vrea cumva sa mergem impreuna la un film.

  

A acceptat invitatia mea de parca accepta sa mearga sa ia paine la magazin, parea ca ii este indiferent. Asa ca m-am decis si eu sa par indiferenta. Nu ma deranja ca fusesem nevoita sa il invit eu, dar nu voiam sa ma creada disperata dupa o relatie, cand el nu vrea decat un partener de conversatie. M-am imbracat cu jeansi si un tricou mai larg si nici macar nu m-am machiat. Cand am ajuns la cinema, l-am vazut imediat, pentru ca era singurul tip imbracat elegant de acolo. Eram atat de confuza! A scos de undeva din portofel un cocor de hartie si mi l-a dat, mi-a zis ca el nu crede in flori si ca s-a chinuit o ora sa modeleze o bucata de harie care sa ma faca sa ma simt in siguranta cand ma uit singura la filme de groaza. Cred ca zambeam si cu urechile. In rest, intalnirea noastra a decurs ca oricare alta, numai ca eu m-am simtit mai in largul meu decat la oricare alta.

La finalul serii, i-am spus ca aplicatia imi consuma prea multa baterie si ca mi-ar placea sa vorbim pe telefon. Dupa ce am realizat ca tot eu faceam un pas spre el, m-am speriat. Norocul a facut ca, imediat dupa asta, sa-mi spuna ca vrea sa ma vada si a doua zi si a treia zi si a patra si...am prins curaj din nou. Mi-am dat seama ca barbatii bruneti si inalti arata minunat, dar niciunul de pe internet n-a reusit sa-mi ia mintile cum a reusit un blondut la fel de mic de statura ca mine. Mi-am dat seama ca ar trebui sa ma simt flatata de faptul ca ii era teama sa imi dea intalnire, ca s-a chinuit cel putin o ora sa imi modeleze o bucata colorata de hartie si ca trebuie sa fi stat in oglinda mult mai mult timp decat am stat eu inainte sa plec de acasa.

Urmatoarele intalniri n-au mai avut nici macar inceputurile tensionate. Ne simteam bine unul in prezenta celuilalt, chiar daca eu nu auzisem de filmele lui ciudate, iar el nu stia o boaba de franceza, chiar daca lui nu ii placeau napolitanele, iar eu nu puteam trai fara ele. Am invatat sa ne concentram asupra chimiei dintre noi, sa mancam fiecare ce vrea. Si tot asa am ajuns sa recunosc un film bun dupa scenariu, iar el a ajuns sa vada cat sunt de delicioase napolitanele cu lamaie si iaurt. Mai mult, toata lumea ne spune ca aratam foarte bine impreuna.

Si acesta a fost primul capitol al povestii noastre de dragoste. Acum ne pregatim sa ne mutam impreuna, avem un an de povesti, de plimbari si de filme, iar eu am invatat sa nu mai mananc orice in timp ce ma uit la filme. Am dezinstalat aplicatia Tinder amandoi si sper sa ramana asa o perioada buna. Pana la urma, s-a dovedit ca orice lucru superficial poate sa iti aduca ceva bun, fie daca inveti sa faci un compromis, fie daca esti foarte atenta si iti urmezi inima si creierul, in proportii egale.

Articolul urmator
Cum poti vedea pe chipul lui ca e indragostit de tine: semne care il dau de gol
Cum poti vedea pe chipul lui ca e indragostit de tine: semne care il dau de gol
Sunteti meniti sa ramaneti impreuna?
Incepe quiz
Sunteti meniti sa ramaneti impreuna?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3.6 (10)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.