Singurul cuvânt care îl poate îndepărta pe partenerul tău de tine

Singurul cuvânt care îl poate îndepărta pe partenerul tău de tine

Viorica Ghinea, redactor

Deseori nu dăm importanță la timp cuvintelor pe care le rostim, astfel că îl îndepărtăm de noi pe cel pe care îl iubim fără să ne dăm seama. Deși este normal să mai existe diferențe de opinie în cuplu, totuși nu trebuie depășită o anumită limită. O relație cere compromisuri, înțelegere, afecțiune și, mai ales, timp investit. Specialiștii spun că există un singur cuvânt care poate să erodeze baza unei relații, oricât de stabilă ar părea ea, și să îl îndepărteze pe partener pentru totdeauna.

Află care este acest cuvânt și de ce este atât de important să eviți rostirea lui în relația de cuplu!

Cuvântul care erodează iubirea partenerului

Psihologul Anna Brosh a explicat efectul devastator pe care îl poate avea un singur cuvânt asupra relației tale de cuplu. Fie că este pronunțat la nervi, fie că este spus pe un ton mai blând, ea sfătuiește cuplurile să îl excludă din vocabularul lor, pentru că are puterea de a eroda iubirea.

Cuvântul „niciodată” creează ideea de finalitate, adică nu mai lasă loc de niciun fel de interpretări. Atunci când ne plângem partenerului de anumite lucruri, tindem să dramatizăm situația și să folosim mai des decât ar trebui acest cuvânt. De exemplu, fraze precum cele de mai jos îl pot face pe cel drag să se îndoiască de relația voastră.

1. „Niciodată nu ții cont de ceea ce îți spun.

2. „Niciodată nu îmi spui unde te duci și cu cine.”

3. „Niciodată nu mă ajuți cu nimic.

Îți sunt cunoscute astfel de propoziții? Dacă da, atunci ar trebui să faci o schimbare în vocabularul tău. Specialistul Anna Brosh sugerează să ne jucăm cu cuvintele și să le aranjăm astfel încât să sune mai bine. Spre exemplu, poți să spui ceva de felul acesta: „Atunci când vorbim, simt că nu mă asculți, nu vorbești cu mine ori că nu mă ajuți”. Important este să nu îi lași partenerului tău impresia că nu apreciezi nimic din ceea ce face și că pentru tine este totuna.

În concluzie, ai grijă cum te exprimi, pentru că îl poți îndepărta pe partenerul tău de tine fără să îți dai seama. El ar putea fi tentat după aceea să caute în brațele altcuiva ceea ce nu găsește la tine, adică înțelegere și apreciere.

Citește și care sunt cuvintele care pot să salveze o relație!

Articolul urmator
5 lucruri pe care le fac femeile care descopera marea dragoste
5 lucruri pe care le fac femeile care descopera marea dragoste
Ce cuvant te descrie cel mai bine?
Incepe quiz
Ce cuvant te descrie cel mai bine?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.2 (7)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.