Beauty Fridays

Testul Julietei: ce stă în calea iubirii tale?

Miercuri, 12.10.2016
de Viorica Ghinea

Toată lumea cunoaște povestea de dragoste dintre Romeo și Julieta, unul dintre cele mai emoționante cupluri din literatură. La fel ca eroina lui Shakespeare, multe femei au parte de obstacole în drumul lor către găsirea împlinirii în dragoste. Fie că se află într-o legătură cu un partener nepotrivit, fie că sunt singure de prea mult timp, toate caută dragostea adevărată. Dacă te numeri și tu printre ele, cu siguranță îți dorești să cunoști motivul pentru care nu poți să fii fericită.

Urmează testul Julietei și află ce stă în calea iubirii tale!

Testul Julietei: obstacolul care te împiedică să te bucuri de iubire

Arunci vina de multe ori pe soartă, pe ghinionul tău în dragoste, pe forțele divine ori chiar pe Cupidon, dar nu iei în considerare că tu ești cea care îți pui singură piedici. Privește în urmă și vei vedea că multe obstacole le-ai presărat chiar tu pe drumul către iubire și fericire.

Fă o schimbare în viața ta amoroasă! Urmează testul Julietei și află ce anume stă în calea iubirii tale! Tot ce trebuie să faci este să alegi una dintre imaginile de mai jos și să citești interpretarea ei psihologică.

test

1. Orgoliul

Mândria ta este cel mai mare obstacol care te împiedică să te bucuri de iubire. Nu ești dispusă să lași de la tine în fața unui bărbat, iar acest lucru te împiedică să guști din cupa împlinirii sentimentale. Deși este normal să îți aperi principiile, trebuie să înțelegi că anumite compromisuri sunt cheia către o relație echilibrată și sănătoasă. Dacă te lași mereu ghidată de orgoliu și de impulsivitate, nu vei reuși să ai o relație de lungă durată. Învață să lași de la tine, să renunți la lucrurile care nu te ajută cu nimic. Tot ceea ce îți afectează legătura pe care o ai cu cel drag trebuie eliminat din viața voastră.

2. Gelozia

Gelozia are farmecul ei într-o relație, dar nu și atunci când este dusă la extreme. Este foarte ușor să fisurezi o legătură de cuplu atunci când arunci mereu săgeți otrăvite înspre partener. Cuvintele dor mai mult decât faptele, așa că nu este de mirare de ce nu îți poți găsi fericirea în cuplu. Învață să ai încredere în cel drag și nu te agăța de un bărbat care chiar îți oferă motive de invidie pe alte femei. Dacă el scoate tot ce este mai rău din tine, mergi mai departe și caută iubirea în altă parte. Dar nu uita că trebuie să îți dozezi doza de gelozie, altfel vei îmbolnăvi toate relațiile în care te vei implica de-a lungul vieții.

3. Frica de singurătate

Cel mai mare obstacol din calea ta este frica de singurătate. Preferi să stai lângă un partener nepotrivit, doar pentru că nu vrei să rămâi fără un bărbat lângă tine. Atunci când te încăpățânezi să nu pui punct unei legături care nu îți mai face de ceva vreme inima să bată mai tare, închizi singură drumul iubirii. Nu te teme să stai o perioadă singură. Există multe lucruri de care te poți bucura și dacă ai acest statut. În plus, astfel îți vei oferi ocazia să întâlnești un alt bărbat, unul care te poate face cu adevărat fericită pe plan sentimental.

4. Stima de sine scăzută

Faptul că nu ai încredere în tine și nu crezi că meriți să fii iubită stă în calea dragostei ca o piatră greu de urnit. Învață să te iubești așa cum ești și să crezi în tine. Ai dreptul să fii fericită și nu ar trebui să te gândești nicio clipă că nu te va putea iubi nimeni așa cum îți dorești. Lumea nu este plină de bărbați superficiali. Cu siguranță există unul potrivit pentru tine, însă trebuie să îți deschizi inima și să lași dragostea să-și facă loc în ea. Lasă-te iubită și vei gusta mai curând decât îți închipui din pocalul vrăjit al lui Cupidon.

Testul Julietei scoate la iveală cel mai mare obstacol care stă în calea fericirii tale în dragoste. Fă tot ce poți pentru a-l înlătura și vei reuși să simți gustul împlinirii sentimentale.

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.3 (6)

Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

Cauta un furnizor in zona ta

Ai nevoide de un SFAT?

Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

întreabă

LIKE si intra in universul divelor!

Ghidul de frumusete DIVA2016