15 lucruri pe care oamenii slabi le fac regulat

Miercuri, 13.01.2016
de Madalina Moraru

Mereu te-ai intrebat ce fac unii oameni de reusesc sa se mentina in forma, nu-i asa? Daca aceasta intrebare te-a facut sa iti iei in serios stilul de viata si sa incerci sa il faci cat mai echilibrat, vei fi surprinsa sa afli ca cei care fac parte din categoria oamenilor slabi au o serie de obiceiuri care ii ajuta sa se mentina in forma, indiferent de cat de stresanta arata o zi obisnuita din viata lor. Niciodata nu e prea tarziu sa pui in aplicare „reteta” care ii face pe oameni slabi sa arate atat de bine.

Cateodata dietele sunt greu - daca nu imposibil - de tinut si cer timp, energie si bani alocati anumitor tipuri de mancaruri, iar mersul la sala este aproape un lux pentru cele care au un program fix la birou. Totusi, nu ar trebui sa iti faci griji, pentru ca anumite ponturi despre cum sa te mentii in forma pot fi respectate chiar si la serviciu.

Cum oamenii de stiinta nu au descoperit inca superalimentul care sa fie si sanatos, si cu putine calorii, si sa iti dea energie necesara pentru o intreaga zi, si sa te faca sa traiesti mai mult, noi ti-am pregatit o lista pe care ar trebui sa o ai in vedere, daca vrei sa urmezi exemplul oamenilor slabi si sa afli ce fac acestia cu regularitate.

Iata 15 lucruri pe care, asemenea oamenilor slabi, trebuie sa le faci in mod regulat pentru a te mentine intr-o forma fizica si mentala perfecta:

15. Consuma mancaruri picante

Un studiu din „Jurnalul Britanic de Nutritie", publicat in anul 1999, arata faptul ca mancarurile picante consumate cu regularitate ajuta la scaderea in greutate si la mentinerea unui corp tonifiat. Totodata, acelasi studiu a aratat si faptul ca o persoana care a servit un aperitiv picant inainte de masa a mancat mai putin decat o persoana care a preferat sa nu consume aperitivul si sa treaca direct la felul principal. Asadar, asemenea oamenilor slabi, adauga ocazional multe mirodenii, in special ardei rosu, felurilor de mancare pe care le pregatesti.

14. Fa o plimbare intre mese

Nu doar ca iti va ajuta tranzitul intestinal, dar o plimbare intre mesele principale ale zilei este mereu binevenita si practicata de cei mai multi dintre oamenii slabi, care nu au timp de fitness, de mers cu regularitate la sala sau de jogging in fiecare dimineata. Daca locuiesti intr-un oras nu foarte aglomerat, alege sa mergi pe jos pana la locul de munca, dupa ce iei micul dejun, in loc sa chemi un taxi sau sa iei tramvaiul.

13. Pune jos furculita atunci cand te simti satula

In caz ca te intrebai cum mananca femeile care par ca nu se ingrasa niciodata, noi te vom invata un truc extrem de simplu. Data viitoare cand aproape ai terminat o masa copioasa, pune jos furculita si, pe o scara de la 1 la 10, intreaba-te cat de satula te simti in momentul respectiv. Daca raspunsul tau este 7, dar simti ca ai putea termina de mancat absolut tot ceea ce ai in fata, este recomandat sa nu faci acest lucru, daca vrei sa ramai la aceeasi greutate. Totodata, aceasta metoda cat se poate de simpla are scopul de a te face sa constientizezi si sa monitorizezi felul in care mananci si cat de satisfacuta esti atunci cand savurezi un fel de mancare.

12. Nu iti neglija nevoia de somn

Somnul este un factor important, indiferent ca faci parte din categoria oamenilor slabi sau mai plinuti, asa ca nu neglija orele vitale pe care ar trebui sa le dormi. Daca vrei sa te mentii in forma, este recomandat sa dormi intre 6 si 8 ore in fiecare noapte, insa, daca ai ocazia, aloca alte doua ore pe care sa le dormi in plus, in fiecare saptamana. Este dovedit stiintific ca 17 minute dormite in plus, in fiecare zi, te vor face sa arati si sa te simti odihnita.

11. Alege scarile in locul liftului

Stim, e foarte tentant sa apesi butonul de la lift in loc sa urci 4 sau 5 etaje, insa data viitoare cand vei fi in fata acestei decizii de moment, alege calea treptelor, indiferent daca e vorba de cele de la serviciu sau de cele de acasa. Putin exercitiu nu iti va dauna, iar in acest mod vei arde si cateva calorii acumulate in timpul zilei.

10. Nu ignora micul dejun

Stii „mitul” conform caruia micul dejun este cea mai importanta masa a zilei, nu-i asa? Ai auzit aceasta zicala de atat de multe ori incat, cu siguranta, ai ajuns sa nu ii mai dai nicio importanta. La fel ca oricare dintre oamenii slabi, ar fi bine sa iei micul dejun cat se poate de in serios, pentru ca un studiu din „Jurnalul American de Epidemiologie" arata ca sansa unui adult sa devina obez creste de aproape cinci ori daca nu mananca nimic dimineata. Asadar, consuma multe proteine la micul dejun si asigura-te ca ai in farfurie oua, preparate din peste, dar si fructe.

9. Cantareste-te zilnic

Daca cea mai mare frica a ta este sa te urci pe cantar, nu esti singura, deoarece cei mai multi oameni slabi au aceasta problema, mai ales dupa un weekend in care au fost cam neglijenti in privinta mancarurilor. Desi poate reprezenta o temere, este bine sa iti monitorizezi zilnic greutatea corporala, pentru a sti exact cu ce te confrunti. Persoanele care aplica aceasta metoda vor fi mereu constiente de cat vor sa slabeasca. Avand in minte „greutatea ideala”, vei putea sa dai jos mult mai simplu kilogramele care te supara.

8. Bea cafea simpla

Un alt truc al oamenilor slabi este inlocuirea caffee latte-urilor, a ciocolatei calde sau a cestilor de cappuccino cu cafea simpla, neagra, neindulcita. La fel, poti inlocui deliciile calde de dimineata cu ceai verde sau negru, care te ajuta sa te mentii in forma si iti confera un tonus bun. Ceaiul verde te scapa de grasimea inestetica de pe corp si iti pune in functiune metabolismul, fiind preferat de oamenii slabi, mai ales ca nu iti afecteaza sanatatea indiferent de cate cesti alegi sa consumi pe tot parcursul zilei.

7. Nu cumpara niciodata mancare atunci cand iti este foame

Asa cum niciodata nu este recomandat sa iei decizii drastice pe stomacul gol, nici mersul la cumparaturi nu e tocmai o idee buna atunci cand iti este foame. Ba mai mult, se pare ca aceasta este una dintre cele mai mari greseli pe care oamenii le fac. Odata aflata in fata rafturilor de la supermarket, absolut totul ti se va parea apetisant si vei dori sa pui cat mai multe alimente in cosul de cumparaturi, in special produse care contin foarte mult zahar.

6. Nu manca niciodata inainte de culcare

Suntem constienti ca nu traim intr-o lume ideala, in care ultima masa din zi sa fie cu doua sau trei ore inainte de culcare, insa incearca sa nu mananci nimic macar cu jumatate de ora inainte de-a te pune in pat. Acest obicei este sanatos fiindca vei acorda corpului tau timpul necesar pentru a digera ultima masa, evitand astfel indigestiile si insomnia.

5. Aloca-ti cateva minute pentru o gustare

Stim ca de cele mai multe ori gustarile dintre mese nu sunt tocmai modul eficient de a te pastra in forma, insa daca alegi sa consumi un fruct, precum un mar sau o banana, ori un baton bogat in proteine, vei taia din pofta de mancare si te vei putea concentra mai bine asupra treburilor pe care le ai de facut. In general, daca decizi sa consumi o gustare intr-o pauza, evita dulciurile si bauturile bogate in zahar.

4. Incepe fiecare dimineata cu un pahar de „limonada calda”

Cum sa iti pastrezi o forma fizica de invidiat, sa ai o piele ferma si un par stralucitor, iar pe langa asta sa nu ai niciodata probleme cu digestia? Asemenea oamenilor slabi, alege sa bei, in fiecare dimineata, o portie de „limonada calda”. Intr-un pahar, toarna apa fierbinte peste cateva felii sau suc proaspat stors de lamaie si nu indulci limonada proaspat obtinuta. Este un mod economic de a te pastra in forma, dar si de a te vitaminiza inca de la primele ore ale diminetii.

3. Mediteaza cateva minute in fiecare zi

Nu este nevoie sa fii o specialista in tainele meditatiei pentru a te bucura de cateva clipe de relaxare totala. Este suficicent sa iti rezervi cateva minute in fiecare zi pentru a face exercitii de respiratie. In fiecare dimineata, adopta o pozitie comoda, inchide ochii si elibereaza-ti mintea in timpul unor astfel de exercitii. Acest obicei te va ajuta sa iti sporesti atentia la locul de munca si te va face mult mai constienta de cateva detalii pe care s-ar putea ca pana acum sa le fi omis.

2. Pune in practica sistemul de recompense

Daca deja esti o persoana care mananca sanatos si si-a impus ca acest lucru reprezinta o prioritate, pune in practica si un sistem de recompense. Acest obicei este preferat de oamenii slabi, mai ales daca au incetat de curand sa mai tina o dieta. De asemenea, este o modalitate sanatoasa de a face fata tentatiei de a exagera cu felurile de mancare. Ce trebuie sa faci este sa alegi unul dintre deserturile tale preferate, iar la sfarsitul zilei sa ti-l oferi ca recompensa, insa trebuie sa ai grija sa nu depaseasca 200 de calorii. Totodata, foloseste sistemul de recompense doar daca simti cu adevarat ca ai facut eforturile necesare pentru a te mentine in forma si nu-l folosi pe post de scuza, pentru a te bucura de dulciurile tale preferate.

1. Bea foarte multa apa!

 

Cel mai des intalnit truc care ii ajuta pe oamenii slabi sa ramana asa este consumul de multe lichide, in special apa. Nu doar ca te vei mentine mereu hidratata si vei avea o piele de invidiat, dar daca consumi cantitatea necesara de apa, vei preveni si foarte multe boli, fiind binecunoscut faptul ca apa ajuta in tratarea nenumaratelor afectiuni, in special in combaterea problemelor la rinichi sau ale celor cardiovasculare. Asadar, fa-ti un obicei sanatos din a bea mai multa apa, cel putin doi litri zilnic, chiar daca nu iti este sete.

Tu cum crezi ca reusesc oamenii slabi sa se mentina in forma si cate dintre obiceiurile pe care ti le-am prezentat crezi ca vei pune in practica?

Sursa: eatthis.com, prevention.com, redbookmag.com, independent.ie, rd.com, goodreads.com, bhg.com, iheartnaptime.net, honestlyyum.com, buzzfeed.com, blog.craneandcanopy.com, jocooks.com

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3.6 (3)

Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

Cauta un furnizor in zona ta

Ai nevoide de un SFAT?

Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

întreabă

LIKE si intra in universul divelor!

Ghidul de frumusete DIVA2016