Sucurile de detoxifiere sunt sănătoase? Află adevărul despre dieta cu sucuri

Sucurile de detoxifiere sunt sănătoase? Află adevărul despre dieta cu sucuri

Nicoleta Soare

Detoxifierea reprezintă o perioadă de pauză în regimul alimentar, un nou început pentru metabolismul încărcat de toxine. Este recomandat să ţii o cură cu sucuri pentru detoxifiere de două ori pe an, toamna şi primăvara.

Este uşor de înţeles de ce această dietă are succes în rândul femeilor care vor să-şi ajute corpul şi mintea să primească un impuls de energie, vitamine şi minerale. Sucurile de detoxifiere sunt uşor de asimilat de organism și reprezintă un mod sănătos de a-ţi recăpăta tonusul şi de a-ți creşte imunitatea.

 

Sucurile de detoxifiere sunt sănătoase?

Pentru că trăim într-un mediu în care suntem întotdeauna pe fugă, stresate, iar alegerile alimentare sunt de multe ori nesănătoase, este destul de greu să ai un stil de viaţă echilibrat şi armonios.

Dietele pe bază de sucuri de detoxifiere te ajută, dacă respecți câţiva paşi simpli, nu exagerezi cu prelungirea perioadei de regim şi ai grijă să existe un timp de adaptare după terminarea curei.

Cum ar trebui să-ţi pregăteşti organismul pentru o dietă cu sucuri de detoxifiere

În primul rând, trebuie să elimini din alimentaţie şi din obiceiurile zilnice zahărul, cafeaua, preparatetele procesate, lactatele, alcoolul, produsele de patiserie, prăjelile și, desigur, țigările.

Apoi, aprovizionează-te cu legume şi fructe proaspete pe care le vei transforma uşor în sucuri delicioase şi hrănitoare.

Începe dimineaţa cu un pahar de apă călduţă în care adaugi zeamă de lămâie; îţi va accelera metabolismul şi va ajuta sistemul digestiv. 

Beneficiile unei cure cu sucuri de detoxifiere

- ajută la alcalinizarea organismului;

- curăță ficatul şi elimină excesul de toxine acumulate;

- stimulează imunitatea;

- creşte nivelul de energie;

-  redă tonusul şi strălucirea tenului.

Iată care sunt câteva combinaţii de sucuri de detoxifiere:

  1. Sucul de morcovi combinat cu mere, spanac, sfeclă roşie
  2. Sucul de fructe simple: afine, banane, ananas, mere, pere
  3. Sucul de struguri
  4. Limonadă cu miere şi ghimbir
  5. Suc de verdeţuri: castrevete, tulpină de țelină, mere, frunze de kale, lămâie şi ghimbir

La terminarea dietei, este important să introduci alimente solide treptat, pentru a nu forţa organismul să proceseze mâncarea prea brusc.

În concluzie, o dietă de slăbire pe bază de sucuri de detoxifiere este sănătoasă, deoarece îţi asigură necesarul de vitamine şi minerale și este o modalitate potrivită de a curăța organismul de toxine.

Articolul urmator
Prea mult pepene? Medicul Virgiliu Stroescu spune ce ți se poate întâmpla dacă exagerezi cu acest fruct
Prea mult pepene? Medicul Virgiliu Stroescu spune ce ți se poate întâmpla dacă exagerezi cu acest fruct
Ce fel de dieta ti se potriveste?
Incepe quiz
Ce fel de dieta ti se potriveste?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.1 (11)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    top 5 divahair.ro - diete si slabire

    1. Ce este cetoza și de ce este benefică? (353 vizite)