Alimente sănătoase pentru slăbit

Alimente sănătoase pentru slăbit

Eugenia Dinescu, redactor

Primăvara simţim tot mai apăsător nevoia de a fi în formă şi de a duce un stil de viaţă echilibrat. După sărbătorile pascale, care pot pune la încercare şi cea mai puternică voinţă, următorul pas este să ne orientăm către alimente sănătoase, uşoare, care să ne ajute să dăm jos kilogramele nedorite, aducând astfel un aport de nutrienţi organismului.

Tot acum este perioada în care corpul simte nevoia de minerale şi vitamine, pentru a se reface după sezonul rece. Majoritatea acestor nutrienți pot fi asimilați din alimentație, însă, având un stil de viaţă agitat, haotic, nu-i mai dăm importanţa cuvenită şi uităm că sănătatea este cel mai de preţ lucru pe care îl avem.

Alimentaţia nesănătoasă şi lipsa activităţii fizice contribuie la creşterea numărului de persoane cu probleme de greutate. Din acest motiv, este esenţial să înţelegem că alimentaţia sănătoasă nu este ocazională, ci trebuie să devină un stil de viaţă. Asta înseamnă, în primul rând, să mâncăm regulat, să nu facem excese şi să avem grijă să includem alimente din toate categoriile. Mişcarea, chiar dacă este uşoară, ajută organismul nu doar să arate bine, ci și să funcţioneze corect, punând în mişcare toate procesele.  

Fiind un promotor al stilului de viaţă sănătos, magazinul online www.bioportal.ro, primul supermarket eco online din România, este o sursă completă pentru sănătatea întregului organism, care adună sub aceeaşi umbrelă peste 15.000 de produse bio şi naturiste pentru menţinerea sănătăţii. Prin produse eco diversificate, www.bioportal.ro îşi propune să te ajute în drumul către o viaţă sănătoasă şi echilibrată. Vei găsi o gamă largă de produse, de la alimente bio și produse de îngrijire personală până la remedii naturiste, toate la preţuri accesibile.


 
   

Dacă te-ai hotărât ca vara asta să-ţi schimbi viaţa în bine şi să mănânci sănătos, pe www.bioportal.ro vei găsi ajutoare de nădejde, cum ar fi uleiul de cocos (care poate fi folosit atât intern, cât şi extern, acesta fiind recunoscut pentru faptul că favorizează digestia şi împiedică depunerea grăsimilor), seminţele de chia (care pot înlocui cu succes gustările nesănătoase), cerealele (recunoscute pentru beneficiile aduse aparatului digestiv) sau ghimbirul (stimulent digestiv şi bun pentru hidratare).

Magazinul www.bioportal.ro îţi pune la dispoziţie transport rapid, în maximum 24 de ore, posibilitatea verificării coletului la livrare şi garanţie 100% la produse.

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4 (2)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    top 5 divahair.ro - diete si slabire

    1. Ce este cetoza și de ce este benefică? (361 vizite)