Importanța cromului în cura de slăbire și în sănătate

Vineri, 14.10.2016
de Alexa Galgau

Cromul este un mineral esențial pentru sănătate, care ajută inclusiv la slăbit și la menținerea greutății, prin faptul că influențează pozitiv nivelul glicemiei. Este unul dintre cele mai populare suplimente alimentare, deoarece sursele de crom sunt rare, iar organismul prezintă deseori un deficit al acestei substanțe. Însă este important să știi exact de cât crom ai nevoie pentru a beneficia de efectele lui pozitive.

Află de ce este bun cromul pentru slăbit și cum acționează în organism!

De ce este bun cromul pentru slăbit

Studiile recente vin cu noi dovezi încurajatoare în privința efectelor cromului asupra corpului. Se pare că administrarea pe termen lung a suplimentelor cu crom ajută la reglarea glicemiei în cazul persoanelor cu intoleranță la carbohidrați, iar acest lucru poate face o diferență enormă în starea de sănătate.

Atunci când consumi carbohidrați, aceștia sunt descompuși în zaharuri și sunt absorbiți în sânge. Fiecare aliment determină o creștere diferită, mai mare sau mai mică, a nivelului de insulină, așadar încetinirea eliberării zaharurilor în sânge este esențială pentru un organism sănătos. Ținerea sub control a glicemiei influențează procesul slăbirii și pierderea grăsimilor, prin echilibrarea apetitului.

Cromul influențează pozitiv glicemia

Administrarea suplimentelor cu crom este o metodă eficientă de a echilibra glicemia, în cazul anumitor oameni. Există mai multe studii făcute în acest sens, cu rezultate variate, însă cele mai multe par să indice că acest mineral are o influență pozitivă directă asupra nivelului de glucoză din sânge, scăzând nevoia de insulină a celor care suferă de intoleranță la glucoză și de rezistență la insulină. Într-un studiu, s-a observat răspunsul glicemic la o porție de pâine albă fără existența cromului. După ce acesta a fost administrat, glicemia a scăzut cu 23%. Prin urmare, cromul ar putea să fie consumat la o masă bogată în carbohidrați, pentru a scădea nivelul glucozei din sânge.

Cromul micșorează colesterolul

Cromul este bun pentru slăbit și pentru că joacă un rol important în metabolizarea grăsimilor. Conform studiilor recente, suplimentele cu crom pot micșora trigliceridele cu până la 32% și contribuie la scăderea colesterolului „rău”, LDL. Aceste rezultate au fost obținute atunci când a fost studiat riscul diabeticilor de a face boli de inimă.

Cromul pentru slăbit: controlul apetitului

Unul dintre principalele motive pentru care nu reușim să ne ținem greutatea sub control este faptul că avem un apetit prea bogat și nu ne putem abține de la a ne face poftele. Consumul de carbohidrați este asociat cu o puternică dependență, care se manifestă printr-o poftă incontrolabilă de a mânca astfel de alimente.

Administrarea zilnică a 600 micrograme de crom, pe o perioadă de opt săptămâni, poate să reducă semnificativ aceste pofte care îți strică dieta, deoarece cromul contribuie la reglarea glicemiei. Atunci când simți nevoia de a mânca ceva dulce, de pildă, de vină este o scădere bruscă a nivelului de glucoză din sânge. Așadar, suplimentele cu crom reduc aceste „crize” de glicemie și te ajută să te ții departe de alimentele interzise.

Cromul combate rezistența la insulină

Rolul exact al cromului a fost necunoscut mult timp, dar acum este tot mai evident că acesta joacă un rol major în reglarea semnalelor primite de pancreas, organul care produce insulina. Atunci când semnalele sunt slabe, organismul are o rezistență la insulină, o condiție care contribuie la obezitate și la apariția altor boli metabolice foarte periculoase. În mai multe studii realizate pe cobai, s-a constatat că o suplimentare a cromului în organism poate combate această afecțiune, sporind două procese esențiale în organism: sinteza de proteine și de glicogen.

Cât crom trebuie să iei ca supliment

Doza recomandată de nutriționiști este de 0.2-0.6 mg de crom pe zi, acest mineral fiind administrată în general sub formă de capsule.

Există mai multe variante de crom pe care le poți lua, însă cea mai stabilă formă a acestuia este picolinatul de crom, acesta fiind și cel mai eficient în reglarea glicemiei. Totodată, el este și cel mai bine absorbit de organism, în vreme ce oxidul de crom nu este absorbit aproape deloc.

WELLWOMAN tablete - 35,16 lei

 

 

Un aliat redutabil al curelor de slăbire îl reprezintă suplimentele Wellwoman, de la vavianpharma.ro. Vitaminele și mineralele pe care aceste suplimente le conțin completează perfect dieta și te ajută să faci față cu brio meselor mai puțin sățioase.

Este foarte important să consulți medicul înainte de a lua decizia să iei aceste suplimente. De asemenea, aceste pastile nu se ia pe stomacul gol.

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.8 (5)

Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

Cauta un furnizor in zona ta

Ai nevoide de un SFAT?

Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

întreabă

LIKE si intra in universul divelor!

Ghidul de frumusete DIVA2016