Beauty Fridays

Secretul japonezelor pentru o siluetă de vis. Ai nevoie de doar cinci minute!

Luni, 19.09.2016
de Viorica Ghinea

Femeile din Japonia sunt renumite pentru silueta lor delicată pe care reușesc să și-o mențină chiar și după ce trec de o anumită vârstă. În loc să le invidiezi, mai bine urmează și tu metoda lor de menținere în formă. Tot ce trebuie să faci este să adopți un plan simplu și să nu te abați de la regulile lui până nu obții rezultatele dorite.

Descoperă secretul japonezelor pentru o siluetă la care până acum doar visai!

femeie japoneza

Rețeta unei siluete armonioase – secretul de aur al femeilor japoneze

Uită de dietele drastice și de exercițiile fizice extenuante! De acum vei putea să slăbești fără să faci astfel de compromisuri. Doctor Fukucudzi din Japonia a realizat o metodă de slăbire pe care femeile japoneze o folosesc de ani buni și sunt foarte mulțumite de ea. Ai nevoie de doar cinci minute pe zi pentru a arăta minunat. Iată ce trebuie să faci!

Obiecte necesare: un prosop mare (aproximativ 40 cm lungime și 7-10 cm grosime – după ce este rulat), o bandă ori o curea.

Pentru început, rulează prosopul astfel încât să nu se desfacă sub tine și prinde-l cu o bandă. Apoi întinde-te pe o suprafață plană, de preferat pe podea. Poți să folosești și o saltea pentru mai mult confort. Așază prosopul rulat mai devreme sub zona lombară, chiar sub buric. Ține picioarele pe aceeași linie cu umerii și călcâiele depărtate la 20-25 cm, astfel încât degetele mari de la picioare să se atingă. Urmează această rutină în fiecare zi, timp de cinci minute, încordând corpul de fiecare dată. Metoda favorizează arderea caloriilor și tonifierea abdomenului.

silueta armonioasa

Completează metoda cu acest plan alimentar!

Pentru a obține rezultate cât mai bune, completează metoda de mai sus cu un plan de alimentație adecvat. În loc să iei trei mese bogate pe zi, mai bine servește mai multe, dar în cantități mai mici. Optează pentru alimente light, unele care să nu îți îngreuneze digestia. Pune accent pe legume, fructe și cereale integrale, dar nu uita nici de importanța alimentelor bogate în proteine (carne, ouă). Japonezele sunt renumite pentru consumul de preparate pe bază de orez și pește, așa că ar trebui să te inspiri din bucătăria lor. De asemenea, din ritualurile lor de relaxare nu lipsește ceaiul roșu – rooibos, băutură renumită pentru faptul că îmbunătățește digestia, elimină toxinele și topește kilogramele în plus.

Acum, că ai aflat secretul japonezelor, pune-l în practică imediat și te vei putea bucura în curând de o siluetă la fel ca a lor – delicată și armonioasă. În acest timp, încearcă să adopți o alimentație echilibrată și să faci mai multă mișcare fizică!

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

2.4 (22)

Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

Cauta un furnizor in zona ta

Ai nevoide de un SFAT?

Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

întreabă

LIKE si intra in universul divelor!

Ghidul de frumusete DIVA2016