Beauty Fridays

5 motive să începi să folosești banda de alergare

Luni, 18.04.2016
de Alexa Galgau

Atunci când îți propui să slăbești, nu există o formulă magică eficientă pentru oricine, ci fiecare trebuie să își găsească propria „rețetă” de slăbire. Însă un lucru este general valabil: sportul este cea mai sănătoasă și mai rapidă metodă de a da jos kilogramele nedorite. Un antrenament ideal îmbină exercițiile cardio cu cele de forță - primele topesc grăsimea și îmbunătățesc metabolismul și sănătatea inimii, iar celelalte îți dezvoltă musculatura. Astfel, poți obține un trup armonios și tonifiat în cel mai scurt timp.

Dacă vrei să îți creezi un antrenament complet, banda de alergare poate să fie cea mai bună prietenă a ta. Descoperă 5 motive pentru a folosi acest aparat de fitness în mod regulat!

5 motive să folosești banda de alergare

1. Scapi rapid de grăsime. Exercițiile cardio sunt cele mai indicate atunci când vrei să slabești repede, iar banda de alergat îți oferă un tip de antrenament pe care îl poți adapta nivelului tău de rezistență. Chit că mergi pe ea, alergi încet sau faci o adevărată cursă „pe viață și pe moarte”, banda de alergare este potrivită pentru oricine, indiferent de greutate și de forță.

Atunci când vrei să ai rezultate bune pe banda de alergat, trebuie să ai grijă să ai un ritm constant. Numărul de calorii arse depinde de înălțimea și greutatea ta, în raport cu viteza cu care alergi și distanța pe care o parcurgi. În medie, poți ajunge să arzi și 200 de calorii în 20 de minute de alergat cu 10 km/h. Cu cât încetinești, cu atât vei arde mai puține calorii, dar vei putea alerga mai mult, mărind astfel capacitatea inimii și stimulând metabolismul, care va lucra intens chiar și câteva ore după ce te dai jos de pe bandă. Dacă nu poți să alergi la început, ci doar să mergi la pas rapid, află că în 20 de minute poți să arzi circa 80 de calorii.

2. Îți crește rezistența fizică. Rezistența fizică este esențială atunci când vrei să faci sport, iar alergatul pe bandă îți îmbunătățește funcțiile sistemului cardiovascular, dar și pe ale celui pulmonar. Atunci când alergi, îți oxigenezi complet mușchii și creierul, iar inima pompează mai mult sânge. Inima poate fi „antrenată” ca oricare alt mușchi, ceea ce te ferește de bolile cardiovasculare, cauza principală de deces din lume. Atunci când alergi regulat, corpul se menține tânăr și în forță până la o vârstă înaintată, pentru că el a fost, de fapt, creat să fie supus la efort, motiv pentru care sedentarismul este mult mai periculos decât cred oamenii. 

3. Banda de alergare este sigură pentru corp Sau, cel puțin, este mai sigură decât alergatul afară, pentru că are o suprafață netedă, creată tocmai în acest scop. Alergatul pe bandă nu are același efect asupra încheieturilor precum alergatul pe asfalt sau pe teren accidentat. Chiar dacă banda este un aparat de fitness sigur, este foarte important să îți faci încălzirea înainte de a alerga, pentru a pregăti mușchii pentru efort. 

4. Poți să ai alte activități în timp ce alergi.  Unul dintre cele mai mari dezavantaje ale benzii de alergat constă în faptul că acest tip de antrenament este considerat foarte plictisitor, pentru că poate fi monoton. Soluția la această problemă devine rapid unul dintre motivele pentru care ar trebui să folosești banda de alergat: în timp ce alergi, poți să te uiți la serialul preferat sau la filme ori poți să îți pui căștile în urechi și să asculți playlistul preferat.

5. Poți să îți personalizezi antrenamentul. Aparatele de fitness moderne sunt gândite astfel încât să îți poți personaliza complet antrenamentul. Pe bandă, de pildă, poți alerga pe „teren” drept sau poți să o înclini, pentru un efort suplimentar. În plus, poți să reglezi viteza, iar cele mai multe aparate moderne au și sistem de măsurare a pulsului și de contorizare a caloriilor arse, pe lângă multe alte opțiuni interesante. Atunci când ai atâtea „ajutoare”, slăbitul devine o adevărată joacă!

Multe persoane se întreabă dacă banda de alergare este mai bună decât bicicleta. Ambele variante au avantaje și dezavantaje, iar răspunsul te va mulțumi ori nu în funcție de ceea ce îți dorești de la antrenamentul fizic. Descoperă AICI avantajele folosirii bicicletei eliptice!

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)

Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

Cauta un furnizor in zona ta

top 5 divahair.ro

  • vizionate
  • votate
  • discutate
  1. Cum îţi alegi banda de alergat (63 vizite)
  2. Exerciţiul care îți aspiră burta! (9 vizite)
  1. Exerciţiul care îți aspiră burta! (0 comentarii)
  2. Cum îţi alegi banda de alergat (0 comentarii)

Ai nevoide de un SFAT?

Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

întreabă

LIKE si intra in universul divelor!

Ghidul de frumusete DIVA2016