Bicicleta de camera versus bicicleta clasica

Bicicleta de camera versus bicicleta clasica

Redactor Alexa Galgau

Bicicleta de camera este din ce in ce mai populara printre entuziastii fitnessului, deoarece topeste grasimile si poate fi folosita acasa fara probleme. Totusi, nu putem uita radacinile acestui sport - mersul pe bicicleta clasica. Te-ai intrebat vreodata care dintre cele doua tipuri de bicicleta este mai eficienta? Noi te ajutam sa alegi varianta potrivita pentru tine.

Folosirea bicicletei, in casa sau afara, este un antrenament cardio care arde multe calorii, avand, in acelasi timp, un impact redus asupra articulatiilor. Stiai ca daca mergi pe bicicleta pe o distanta de 30 km pe saptamana, reduci riscul bolilor cardiovasculare cu 50%? Contrar ideii general acceptate, ciclismul foloseste mai multe grupe de muschi, nu doar muschii picioarelor. Se lucreaza inclusiv muschii fesieri, abdomenul si muschii bratelor.

  

Daca te tenteaza sa incerci si tu acest sport, dar ti-e greu sa alegi intre bicicleta de camera si cea clasica, noi iti prezentam cateva comparatii utile intre cele doua.

Ce tip de bicicleta este mai eficienta din punct de vedere al fitnessului?

Bicicleta de camera: un studiu realizat de americani a aratat faptul ca o sedinta obisnuita de spinning iti mentine pulsul la 75% pana la 95% din maximul acceptat. Un antrenament cardio bun te va ajuta sa iti mentii sanatatea si sa slabesti pe tot parcursul zilei, prin stimularea metabolismului. Astfel, la caloriile pe care le arzi in cadrul acelei ore de efort intens (aproximativ 300-400), mai poti adauga pana la 200 de calorii in ziua respectiva. Totusi, este posibil ca la inceput sa fii tentata sa setezi bicicleta la un nivel redus de dificultate, asa ca nu te astepta la rezultate miraculoase in prima saptamana.

Bicicleta clasica: biciclistii pasionati si cei profesionisti isi pot ridica cu usurinta pulsul la un nivel ridicat, necesar pentru slabit. Insa pentru omul obisnuit, bicicleta clasica este un mijloc de a se relaxa - putini ajung sa circule cu viteze foarte mari sau sa se inscrie in concursuri. In ciclismul in aer liber se folosesc mai multe grupe de muschi, e adevarat, dar doar daca mergi ca si cum te-ai antrena pentru o competitie. In plus, efortul nu este unul constant, pentru ca trebuie mereu sa te adaptezi la drum si la trafic.

Pe scurt: pentru o persoana obisnuita, care isi doreste doar sa slabeasca, nu sa duca ciclismul la nivel profesionist, bicicleta de camera este mai buna din punct de vedere al fitnessului. Cu ajutorul ei ai sanse mai mari sa obtii corpul la care visezi.

Ce tip de bicicleta are grad de dificultate mai mare?

Bicicleta de camera: ciclismul in casa poate fi foarte plictisitor in timp. In plus, vei folosi cam aceleasi grupe de muschi mereu, in acelasi peisaj, fara variatii de tipul urcare sau coborare. Din aceste motive, ciclismul indoor poate parea mai dificil decat cel in aer liber.

Bicicleta clasica: ciclismul in aer liber pare mult mai simplu si mai placut decat cel de camera - te misti mai repede, schimbi mereu peisajul si nu te simti ca si cum ai face un efort fizic intens. Cu alte cuvinte, e mult mai motivant si mai distractiv, mai ales ca poti sa il practici alaturi de preteni.

Pe scurt: orice sport practicat in casa pare mai dificil decat cel in aer liber, in mare parte din cauza plictiselii si a lipsei de motivatie.

Ce tip de bicicleta este mai simplu de folosit?

Bicicleta de camera: trebuie sa recunosti, suna mult mai simplu sa iti pui o melodie pe fundal si sa te urci pe bicicleta de acasa, cand ai timp sau chef. Bicicleta de camera nu ocupa mult loc in casa si o poti folosi oricand, indiferent de anotimp si fara intreruperi de ritm din cauza traficului.

Bicicleta clasica: ciclismul in aer liber este ceva mai complicat din punct de vedere logistic. Trebuie sa te imbraci corespunzator, sa ai la tine o roata de schimb (si sa stii si cum sa o schimbi), sa te opresti in trafic si sa iti mentii echilibrul (ceea ce poate fi dificil pentru persoanele supraponderale).

Pe scurt: din punct de vedere al comoditatii, bicicleta de camera castiga detasat, dar doar in cazul in care iti poti cumpara una acasa, pe care sa o ai la indemana mereu. 

In concluzie, atat bicicleta de camera, cat si cea clasica au avantaje si dezavantaje. Pentru o persoana care nu are mult timp la dispozitie, bicicleta stationara este o solutie convenabila si comoda - nu trebuie sa iesi din casa ca sa iti faci antrenamentul. Insa poate te simti mai motivata sa faci miscare daca iesi la pedalat cu prietenii, caz in care bicicleta clasica pare sa fie mai potrivita pentru tine. Orice ai alege, important este sa te motiveze sa faci efort cu regularitate, pentru a avea un corp frumos si sanatos.

Ce fel de camera ti se potriveste?
Incepe quiz
Ce fel de camera ti se potriveste?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

2.8 (19)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.