Beauty Fridays

Înotul slăbește? Descoperă beneficiile înotului pentru siluetă și sănătate!

Luni, 18.04.2016
de Alexa Galgau

Unul dintre cele mai sănătoase sporturi din lume este înotul, pentru că îți lucrează absolut toate grupele de mușchi fără a suprasolicita organismul și fără a duce la slăbirea încheieturilor. În plus, înotul te ajută să arzi foarte multe calorii, însă nu vei simți puternic efortul, așa cum este, de exemplu, în cazul alergatului. Oricine poate să înoate sau să facă aerobic în apă, chiar și persoanele care au diverse afecțiuni sau care au o vârstă mai înaintată. Practic nu există niciun dezavantaj al înotului, în afară de acela al deplasării până la piscină sau până la mare.

Multe persoane se întreabă dacă înotul slăbește, iar răspunsul este afirmativ. Acest sport îți tonifiază complet corpul, arde multe calorii arzi și, foarte important, te ajută să îți menții inima sănătoasă!

Descoperă câteva benefii ale înotului pentru sănătate și siluetă!

Înotul slăbește și îți tonifiază corpul

Atunci când înoți, efortul pe care corpul îl face pentru a se deplasa prin apă reprezintă un antrenament complet, dar cu un impact scăzut asupra articulațiilor. Trupul este solicitat în întregime, iar înotul îi crește rezistența și îl tonifiază fără urmări negative.

Iată de ce înotul slăbește și ce beneficii are:

1. Înotul arde foarte multe calorii. În vreme ce alergatul pe bandă arde cam 200 de calorii pe oră, la o intensitate medie a efortului, înotul „topește” între 500 și 700 de calorii pe oră! Prin înot sunt solicitate toate grupele de mușchi, astfel că procesul de slăbire este uniform, iar trupul tău va deveni armonios și tonifiat în toate zonele. Numărul de calorii arse este principalul motiv pentru care ar trebui să te apuci de înot!

Foarte importantă este și tehnica de înot: cea obișnuită, în care scoți alternativ câte un picior și o mână din apă, poate să ducă la arderea a 400-500 calorii, în funcție de viteza cu care înoți; tehnica fluture, în care brațele realizează o mișcare în semicerc, în vreme ce picioarele împing în apă, este cea mai solicitantă și te ajută să arzi până la 700 de calorii pe oră.

Alte tipuri de exerciții foarte solicitante sunt alergatul în apă și înotul pe spate.

2.  Înotul te menține sănătoasă. Vorbind strict din punctul de vedere al antrenamentului fizic, sănătatea inimii și a plămânilor este esențială, iar cu cât crește rezistența acestor organe la efort, cu atât vei putea să slăbești mai ușor, fără a simți că „îți dai duhul”. Problema cu alte sporturi este că se poate întâmpla să îți depășești limitele și să ajungi să îți faci rău singură. De exemplu, în cazul alergatului trebuie neapărat să îți măsori mereu pulsul și să îl menții între anumite limite, pentru ca slăbitul să fie sănătos. În cazul înotului însă, lucrurile sunt mult mai simple, pentru că întregul organism este solicitat, dar niciodată suprasolicitat.

3. Este un sport cu mult mai puține neplăceri decât altele. Antrenamentele cardio înseamnă un puls ridicat, o respirație întretăiată și multă, multă transpirație, ca să nu mai vorbim despre durerile musculare și disconfortul general pe care îl simți în timpul efortului. Înotul pare o joacă în comparație cu aceste sesiuni de cardio! În apă îți menții o temperatură constantă a corpului și nu te simți niciodată supraîncinsă. Pentru că în timpul înotului trebuie să ai un ritm constant, întregul corp reacționează foarte bine, respirația și pulsul se reglează și mușchii sunt oxigenați suficient, astfel încât să nu ajungă să te doară.

Ca să îți dai seama cum te ajută înotul să slăbești repede, trebuie să știi regula de bază a deficitului de calorii în procesul de slăbire: ca să slăbești un kilogram, trebuie să ai un deficit caloric de 7000 de calorii într-o anumită perioadă (minus un kg în șapte zile). Aceasta înseamnă că va trebui să arzi cu 7000 de calorii mai mult decât introduci în organism prin alimentație sau să creezi deficitul respectiv prin consumul unei cantități mai mici de mâncare. Este greu să obții rezultate numai prin sport sau prin dietă, pentru că te vei împiedica de două extreme: efort prea mare sau înfometare. Din acest motiv trebuie să îmbini sportul cu nutriția pentru a slăbi. Un deficit de 1000 de calorii pe zi poate fi obținut prin dietă (dacă mănânci cu 500 de calorii mai puțin decât de obicei) și prin sport (dacă arzi 500 de calorii în timpul antrenamentului). Având în vedere că înotul arde foarte multe calorii într-un timp scurt și într-un mod sănătos, el reprezintă una dintre cele mai eficiente variante de antrenament.

Te-am convins că înotul slăbește? Dacă da, descoperă un top 5 al piscinelor din București, ca să te pui pe treabă!

Spate Umeri Brate Piept Abdomen Talie Fesieri Picioare

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)

Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

Cauta un furnizor in zona ta

top 5 divahair.ro

  • vizionate
  • votate
  • discutate
  1. Cum îţi alegi banda de alergat (58 vizite)
  1. Cum îţi alegi banda de alergat (0 comentarii)

Ai nevoide de un SFAT?

Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

întreabă

LIKE si intra in universul divelor!

Ghidul de frumusete DIVA2016