Ce să nu faci dacă ai tenul gras

Miercuri, 03.08.2016
de Bianca Geica

Ultimul lucru de care avem nevoie în zilele toride este un ten gras, care să strălucească la lumina zilei mai puternic decât soarele! Şi credeţi-mă, ştiu foarte bine despre ce vorbesc având în vedere că mă confrunt cu problema tenului gras de când mă ştiu. Dacă în adolescenţă nu dădeam foarte mare importanţă acestui aspect, dând vina pe pubertate pentru sebumul care mă făcea să arăt ca şi cum abia aş fi participat la un semi-maraton, trebuie să recunosc că de aproape trei ani această problemă mă scoate din sărite. Până acum, am testat primere, am schimbat cinci mărci de fond de ten, trei branduri de pudră, toate cu efect matifiant, însă fără niciun rezultat! Şi nu, faţa mea nu devine uleioasă din cauza vreunui dezechilibru hormonal (am cerut două opinii avizate), ci, aşa cum am aflat ulterior, din pricina stresului (eu fiind o persoană care se stresează din aproape orice), a alimentaţiei necorespunzătoare (cu greu mă pot abţine de la ciocolată şi tot ce înseamnă fast-food), a viciilor nevinovate (fumez ocazional), precum şi din cauza unor produse cosmetice cu un pH agresiv.

Acestea fiind spuse, am hotărât să renunţ la obiceiurile care fac rău pielii mele şi care, mai mult decât orice, îmi pun în pericol sănătatea.

Dacă te numeri printre femeile cu ten gras, iată câteva lucruri pe care NU ar mai trebui să le faci dacă vrei să ţii sub control excesul de sebum!

Renunţă la fumat!

Fumatul dăunează grav sănătăţii, dar mai ales pielii. Dermatologii ţi-ar putea ţine discursuri întregi despre efectele negative ale tutunului şi fumului de ţigară asupra pielii, care în rândul fumătorilor este fie prea uleioasă, fie excesiv de uscată. Tutunul privează ţesuturile de oxigen şi vitamina A, esenţiale pentru o piele sănătoasă. Vitamina A împiedică glandele seboreice să secrete sebum în exces, menţine echilibrul natural al pH-ului, redă pielii elasticitatea şi împiedică îmbătrânirea prematură a pielii.

Pe lângă faptul că ţigările nu aduc niciun beneficiu organismului nostru, am observat că tot mai mulţi tipi evită să mai iasă la întâlnire cu femeile care fumează!

Nu te spăla pe faţă cu un săpun agresiv

Cu siguranţă ai observat că pielea ta se usucă imediat după ce te speli pe faţă cu un săpun solid, după care devine extrem de uleioasă. Asta pentru că săpunurile din comerţ conţin compuşi chimici care atacă pH-ul natural al pielii, cauzând diverse dezechilibre. Soluţia? Foloseşte un săpun bio sau pentru bebeluşi, cu pH neutru, fără parabeni sau parfum, care hidratează exact atât cât trebuie pielea, fără să o agreseze sau să stimuleze prea mult glandele seboreice. Eventual, foloseşte şi un cleanser (loţiune de curăţare pe bază de apă) pentru ten mixt sau gras, care are un efect revigorant, înlătură urmele de machiaj şi se clăteşte uşor.

Nu te spăla pe faţă cu apă fierbinte

Chiar dacă este greu de crezut, apa foarte caldă nu face deloc bine tenului sensibil şi gras. Când este foarte caldă, apa usucă pielea, care încearcă ulterior să compenseze acest dezechilibru secretând şi mai mult ulei. Pe de altă parte, nici apa rece ca gheaţa nu este benefică, întrucât nu curăţă bine pielea şi uneori o şi usucă, aşa că cel mai bine este să te speli pe faţă cu apă călduţă. 

Nu te spăla prea des pe faţă

Ştiu, ştiu! Simţi nevoia să te speli pe faţă din două în două ore atunci când ai tenul excesiv de gras, pentru a înlătura stratul de „ulei”. Ei bine, specialiştii susţin că nu este în regulă să abuzăm de acest „ritual”, ci să ne limităm la a ne curăţa faţă doar de două ori pe zi, dimineaţa şi seara. Dacă ne spălăm prea des pe faţă, pielea se deshidratează, deci va începe să secrete şi mai mult sebum, devenind mult mai predispusă iritațiilor. Pentru a ţine sub control tenul gras în timpul zilei, foloseşte şerveţele matifiante, special concepute pentru a absoarbe excesul de sebum. Le găseşti în orice beauty shop!

Nu folosi produse cosmetice pe bază de uleiuri

Dacă ai tenul gras, ar trebui să eviţi cosmeticele pe bază de uleiuri. Fondul de ten ar trebui să aibă o textură uşor pudrată şi un puternic efect matifiant, iar pudra, care nu ar trebui să lipsească din arsenalul de beauty al femeilor cu ten uleios, să fie translucidă şi să aibă o textură lejeră, astfel încât să nu supraîncarce pielea.

Nu face abuz de loţiuni astringente

Loţiunile astringente îmbunătăţesc vizibil aspectul pielii grase, micşorează porii şi reduc iritatiile, însă chiar şi aşa specialiştii ne recomandă să nu folosim prea des astfel de produse, în special dacă tenul nostru nu este extrem de uleios. De regulă, persoanele cu ten mixt sau gras ar trebui să folosească un astfel de produs cel mult o dată pe săptămână, întrucât astringenţii usucă celulele pielii, care va încerca să compenseze acest lucru secretând şi mai mult sebum. Da, la fel ca atunci când îţi speli faţa cu apă prea caldă sau cu săpun solid din comerţ!

Adoptă o dietă echilibrată!

Nu puteam să închei acest articol fără să îţi mărturisesc că, de când am adoptat o dietă echilibrată, am observat că aspectul tenului meu s-a îmbunătăţit considerabil. Nu am renunţat definitiv la alimentele care îmi plac (dulciuri, chipsuri, cartofi prăjiţi, burgeri etc.), ci le consum cu moderaţie, cât să știu că nu îmi vor da peste cap echilibrul hormonal. Un burger pe lună nu a omorât pe nimeni!

Am înlocuit ciocolata mea preferată cu căpşune sau cu ciocolată neagră, bogată în antioxidanţi, care mi se pare mult mai delicioasă, şi am inclus în alimentaţia mea fructe şi legume precum: ardei gras (reglează circulaţia sangvină şi previne apariţia ridurilor), somon, spanac  (bogat în fibre, vitamina A şi antioxidanţi), seminţe de chia, cânepă, floarea soarelui, pe care le adaug din belşug în salate, și ţelină (care îmbunătăţeşte circulaţia sangvină şi are un gust delicios în sucuri şi smoothie-uri). Dacă până acum ocoleam citricele, am redescoperit grepfrutul, care, datorită conţinutului său bogat în vitamina C, accelerează arderea grăsimilor şi elimină rapid toxinele din organism.

Tu cum îţi ţii sub control tenul gras?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4 (2)

Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

Cauta un furnizor in zona ta

Ai nevoide de un SFAT?

Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

întreabă

LIKE si intra in universul divelor!

Ghidul de frumusete DIVA2016