Beauty Fridays

37 idei de coafuri, perfecte pentru balul bobocilor

Marţi, 13.10.2015
de Andreea Baluteanu

Rochia, machiajul si coafura pentru balul bobocilor - sunt trei dintre cele mai importante ganduri care traverseaza, obsesiv, mintea oricarei fete pe punctul de a merge la una dintre cele mai importante festivitati din viata sa.

Uita de griji insa, pentru ca iti recomandam 37 idei de coafuri, ideale pentru balul bobocilor! Pana de inspiratie va fi un concept strain, pentru tine!

Cosite in vant, demne de o regina a balului bobocilor

Esti la varsta la care frumusetea ta straluceste, nealterata, si nu are nevoie de artificii complicate de stil. Atunci cand parul tau ar putea sa rivalizeze cu podoaba capilara a lui Rapunzel, cocul si impletiturile trebuie taiate cu toata convingerea de pe lista ta de coafuri pentru balul bobocilor.

   

Buclele romantice iti pun perfect in evidenta tineretea si frumusetea si constituie una dintre cele mai frumoase coafuri pentru balul bobocilor. Daca ai parul ondulat de la natura, esti una dintre cele mai norocoase fete, este suficient sa iti treci degetele prin par, sa aplici un pic de crema fixatoare si esti gata pentru o noapte de pomina.

Pentru fetele cu par drept, ondulatorul este insa solutia de capatai. Bucelele diafane de mai jos au fost obtinute aplicand un spray cu apa de mare, pentru o textura wild si onduland parul. Alinta-ti varfurile cu un strop de crema de netezire pe varfuri, pentru un look festiv. Daca lejeritatea este insa cheia cu care descui portile oricarei inimi, apeleaza la bucle curgand libere, obtinute pe un ondulator cu diametru mai mare. Finiseaza cu un spray de stralucire: tocmai ai obtinut una dintre cele mai frumoase coafuri pentru balul bobocilor.


 

Mama natura te-a inzestrat cu cosite lungi, netede si lucioase? Ai incredere in intuitia ei si nu iti strica frumusetea de par buclandu-l: rezultatul nu va fi niciodata la fel de bine pus la punct, ca in cazul fetelor cu onduleuri din nastere! Coafurile pentru balul bobocilor cu par drept si lucios le par plictisitoare numai fetelor care nu au surprins inca una dintre aparitiile lui Kendall Jenner! Pentru o finisare desavarsita, ca a ei, investeste intr-o placa de par performanta si un ser de netezire; efectul va fi spectaculos. Nu uita de aliatii de nadejde: spray-ul de protectie termica si fixativ!

Coafurile pentru balul bobocilor, cu aspect umed, sunt pe val in acest sezon! Aplica balsam fara clatire pe varfuri si periaza-ti suvitele in spatele urechilor, apoi maseaza in crestetul capului gel cu efect de wet look. Zendaya te poate convinge sa incerci si tu acest hairstyle.

 

Iti place sa sochezi, in orice imprejurare, iar banalul este pentru tine mai inspaimantator decat baubaul copilariei? Atunci un par vopsit cu tehnica „mermaid hair", inspirata din coafurile sirenelor din desenul animat cu Ariel, iti face cu ochiul. Pentru un look angelic, care ascunde insa o personalitate ardenta, creponeaza-ti parul; anii '90 pot fi istorie pentru tine, dar asta nu inseamna ca nu poti invata din tehnicile lor de frumusete!

   

Cocuri tineresti pentru balul bobocilor

Cocurile pretioase, fixe si rigide, nu sunt pentru tine; tu ai nevoie de o coafura tinereasca pentru balul bobocilor! Tocmai de aceea, iti recomandam sa incerci un „messy bun", adica un coc relaxat, la ceafa sau in varful capului.

Pentru coafura eleganta la ceafa, prinde-ti parul intr-o coada de cal joasa, pe care o vei rasuci in jurul bazei sale. Poti incerca si varianta cu doua cozi, una mai inalta decat cealalta, pentru o doza bine primita de originalitate.

Urca insa culmile frumusetii cu o coafura cu coc inalta, pentru balul bobocilor. Prinde un ponytail sus, in crestet, rasuceste-l pana obtii un coc ravasit si sustine cu ace de par. Secretul consta in a masa usor radacinile parului, astfel incat sa te asiguri ca imprimi un aspect relaxat. Imbogateste hairstyle-ul cu doua bentite subtiri, de piele, si nu vei trece neobservata!

 

Daca iti doresti un look care sa sfideze perfectiunea, incearca una dintre coafurile cu coc pentru balul bobocilor, de mai jos. Inalta o coada de cal, prinde-o intr-un coc strans, apoi ravaseste cu degetele marginile, pentru a amplifica volumul si finiseaza cu fixativ. Luciu si stralucire orbitoare sunt atributele coafurii pe par roscat, care ne-a fermecat: ceea ce o deosebeste este mini codita impletita, care porneste din partea frontala si se uneste la spate cu cocul.


 

Cocurile „cu efecte speciale" de mai jos pot fi un argument valid pentru a incerca propunerile noastre de coafuri pentru balul bobocilor. Tehnica este asemanatoare: imparte parul in doua sectiuni si rasuceste fiecare parte, prinzand din loc in loc si unind la spate intr-un coc ravasit. Ramane la alegerea ta daca vei rasuci codite impletite sau vei pastra parul drept.

   

Coada de cal participa la balul bobocilor

Este una dintre cele mai iubite coafuri de zi cu zi: de ce nu ii demonstrezi recunostinta invitand-o cu tine, si la balul bobocilor? Beyonce are multe lectii pretioase de predat tinerelor de azi, legate de etica muncii si seriozitatea unei power woman, cu toate acestea, coada de cal voluminoasa este secretul pe care vrem sa il deprindem de la ea, in primul rand! Pentru o coafura de balul bobocilor asemanatoare cu cea a lui Queen B, prinde-ti parul intr-un ponytail inalt si bucleaza coada, avand grija sa maschezi elasticul cu o suvita de par.

   

Nu tintesti pozitia de regina, ci te multumesti mai degraba cu cea de printesa (pentru moment)? Atunci alege o coada de cal rafinata, frumos finisata. Hidrateaza intens parul, indreapta-l cu dedicatie, pulverizeaza un pic de spray de stralucire si prinde-l in ponytail-ul dorit. O panglica stralucitoare, intercalata in coada, iti va da un look exotic!

   

Daca iti doresti ca optiunea ta de coafura pentru balul bobocilor sa impresioneze si un star de la Hollywood, imita exemplul Annei Kendrick si condimenteaza-ti coada de cal cu o impletitura frantuzeasca. Va fi greu sa te detroneze cineva!


Impletituri, pentru un bal al bobocilor de poveste

Impletiturile radiaza un aer romantic, boem, si iti vor pune excelent in valoare frumusetea. Spic frantuzesc, coada de peste, impletituri clasice sau coroane regesti, include-le in dictionarul tau de beauty, daca iti doresti sa faci furori cu coafura ta pentru balul bobocilor. Uite cat de bine functioneaza ele in cazul idolului adolescent de peste Ocean, Bella Thorne!



Parul aramiu este in trend in ultima perioada, vopseste-te in aceasta nuanta calda, dar rafinata, si impleteste intr-o coada clasica sau intr-un fishtail (coada de peste): sa nu te miri ca aparitia ta va genera valuri fierbinti, in jur!

 

Cozile impletite, care se termina intr-un coc boem, sunt o alta coafura plina de imaginatie, pentru balul bobocilor. Incepe sa impletesti in spic, de la tample si incheie intr-un coc bine inchegat; formeaza spice si prinde-le paralel, intr-un ansamblu care aminteste de o zeita a padurilor, transpusa in vremurile noastre!

   

Ce parere ai despre o infuzie de culoare, in coafura pentru balul bobocilor? Pe un par colorat tot cu tehnica „mermaid hair", prinde un spic frantuzesc si incheie cu un coc ravasit. Nu vei mai avea nevoie de niciun accesoriu!



Blake Lively este posesoarea unor cosite care vor intra in legenda! Suntem sigure ca, undeva, niste adoratoare ale zeului pagan al parului frumos i-au ridicat deja o statuie. Cozi impletite clasice, impecabile, coc cu impletituri, coada de peste, spic ravasit, toate ii stau de minune! Transforma-ti si tu coafura pentru balul bobocilor intr-o oda, dedicata ei!

   
 

 

Fetele cu par scurt, senzatia de la balul bobocilor

Coafurile pentru balul bobocilor, de mai sus, respira frumusete diafana, prin toti porii, dar revendica, in acelasi timp, un par lung, bogat. Ce faci insa daca tu ai optat pentru o tunsoare pixie sau pentru un bob retezat, scurt, atat de in voga? Le dai un aer festiv si te pregatesti pentru torentul de comentarii: „cine ti-a aranjat parul? Am nevoie de numarul lui, imediat!"

Tunsoarea pixie este, fara urma de indoiala, una dintre cele mai ravnite! Vedetele de la Hollywood se dau in vant dupa ea si se intrec sa isi declare dragostea! Traieste balul bobocilor, la cote extreme, alegand sa iti ridici parul de la calota intr-o creasta rebela, precum Willow, navalnica fiica a lui Will Smith, sau prin mici impletituri, ca Lupita Nyong'o.

   

Sau poti juca intotdeauna cartea coafurii sofisticate pentru balul bobocilor, inspirata de cele mai in voga tinere actrite de la Hollywood, Jennifer Lawrence si Shailene Woodley. Poate ca intre ele exista o competitie muta, dar asta nu inseamna ca tu nu poti profita de pe urma priceperii in hairstyling a staff-ului lor. Tunsoarea pixie cu breton se va dovedi atat de sofisticata, fie ca iti piepteni bretonul lateral, fie ca il lasi sa atarne pe frunte.

   

Nici bobul nu accepta sa predea niciun centimetru de teritoriu, in lupta pentru cea mai iubita tunsoare a anului 2015. Coafurile pentru balul bobocilor, cu bob scurt si bucle lejere, au drept principali eroi un ondulator de calitate si spray de fixare, si drept muze, pe Karlie Kloss si Lily Collins!


 

Un par pastel, in care liniile perfect simetrice ale bobului contrasteaza cu nebunia coloristica, va fi insa coafura pentru balul bobocilor, care va circula ca legenda orala, generatii intregi, de acum incolo. Alege sa inchegi, prin prezenta ta, o amintire care sa dureze, si nu te teme sa devii idolul in materie de par, al intregului liceu/facultati, inspirandu-te din imaginile de mai jos!


 

Daca ti-au placut coafurile pentru balul bobocilor, de mai sus, vei gasi recomandari pretioase pentru cele mai frumoase rochii pentru aceasta festivitate, aici! Nu uita sa te bucuri de moment: nici rochia perfecta si nici coafura impecabila nu iti vor face inima sa tresalte, ci oamenii din jurul tau!

Surse foto: seventeen.com, deadendhair.co, allnewhairstyles.com, talkyland.com, promhairstyles.com, promstyling.com, kerli.buzznet.com, fashionablymtl.com, galleryhip.com, ghrev.tistory.com, imgkid.com, hji.co.uk

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)

Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

Cauta un furnizor in zona ta

Ai nevoide de un SFAT?

Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

întreabă

LIKE si intra in universul divelor!

Ghidul de frumusete DIVA2016