5 coafuri impletite pe care sa le incerci in 2015

5 coafuri impletite pe care sa le incerci in 2015

Redactor Andreea Baluteanu

Impletiturile sunt trendul absolut al momentului, purtate de fashioniste si vedete deopotriva. Fiind atat de versatile, ele iti pun in valoare chipul, oferindu-i un aer angelic, de inocenta seducatoare. Iti prezentam 5 modele de coafuri impletite pentru parul mediu, pe care trebuie sa le incerci in 2015!

Impletitura frantuzeasca si olandeza pentru par mediu

Impletitura frantuzeasca, populara la noi sub numele de spic, este prima lectie pe care trebuie sa o deprinzi la scoala impletiturilor. Odata ce i-ai invatat secretele, te poti declara o mandra absolventa, pregatita pentru a realiza cele mai frumoase coafuri impletite, inclusiv pentru parul mediu.

Principiul de baza al impletiturii frantuzesti este acelasi ca al celei clasice, in trei. Imparte parul in trei sectiuni egale, dar alimenteaza continuu coada din lateral cu suvite exterioare, pe care sa le treci pe deasupra partii mediene. Impletitura olandeza, pe de alta parte, se realizeaza invers fata de cea frantuzeasca si presupune imbinarea pe dedesubt a suvitelor din exterior. 



Coafurile impletite pentru parul mediu, asa cum sunt cele de tip frantuzesc si olandez, pot urma fie calea traditionala, ajungand pana la baza parului, acolo unde se termina cu coada impletita clasica, dar pot face la fel de bine obiectul unor coafuri fantezie.

Sfarseste impletitura spic sau spic inversat in cocuri, in ponytail-uri inalte sau in cozi infasurate si vei atrage toate privirile cu hairstylingul tau, fara sa te lauzi cu cosite demne de Rapunzel.

Sursa foto: Pinterest

Impletitura cascada pentru parul mediu 

Cascada este una dintre cele mai frumoase coafuri impletite pentru parul mediu. Este perfecta pentru fetele cu bucle, pentru ca accentueaza tocmai cursul ondulat al parului, asemanator valurilor care se revarsa dintr-o cascada. Daca ai parul drept, creeaza cateva bucle lejere pentru o cascada de efect.

Desi poate parea o misiune imposibila la prima vedere, impletitura tip cascada poate fi realizata din cativa pasi simpli. Ca sa iti iasa o cascada ca din mainile unei experte, este suficient sa stii sa impletesti frantuzeste. Un singur truc te desparte de aceasta coafura impletita: partea laterala este alimentata numai cu suvite din sectiunea superioara a parului, in timp ce suvitele din partea de jos sunt cele la care trebuie sa renunti.

Secretul unei coafuri moderne tip cascada sta in aspectul ravasit al parului. Trage cu degetele cateva fire, la intamplare, si ai grija sa nu impletesti prea tare, pentru ca tot farmecul sta in aspectul lejer nestudiat al coafurii.

Aceasta coafura impletita pentru parul mediu merge de minune in zilele de vara si va adauga sare si piper unei tinute alcatuite dintr-o pereche de shorts si un cardigan colorat, cu franjuri.


Sursa foto: Pinterest

Impletitura coada de peste pentru par mediu

Desi arata spectaculos, coada de peste este usor de realizat, mai ales pentru ca poate fi plasata si pe o parte, permitandu-ti sa iti analizezi progresul in oglinda. Este una dintre coafurile impletite pentru par mediu care va pune in evidenta un outfit romantic, boho, completand silueta armonioasa a unei rochii lungi.

Prinde-ti parul intr-o coada laterala, cu un elastic, pentru ca impletitura sa nu se desfaca, si imparte-l in doua parti egale. Trage o suvita de par din prima sectiune si trece-o peste cea de-a doua, continuand pana ce ai terminat de impletit tot parul.


Sursa foto: youtube

Un truc pretios pentru ca impletitura tip peste sa arate fabulos este legat de texturizarea parului. Investeste intr-un spray cu apa de mare si aplica cateva pulverizari pe par, pentru ca acesta sa dobandeasca forma si definirea de care are nevoie impletitura.

Mai jos, iti aratam de ce aceasta coafura impletita este de neratat pentru parul tau mediu.

   
Sursa foto: Pinterest

Impletituri coronita pentru parul mediu

Coronita este coafura impletita ideala pentru parul mediu, fiind si modalitatea cea mai eleganta de a-l scoate in evidenta. Impletitura tip coronita, coada de laptareasa sau Heidi hairstyle (Heidi, fetita muntilor, a carei coafura a fost insa reeditata de multe ori de tiza Heidi Klum), este atat de usor de facut, incat te va face sa privesti cu alti ochi toate celelalte impletituri sofisticate.

   
Sursa foto: hairstyleweekly.com

Tehnica este simpla: imparte parul in sectiuni egale, impleteste-l in doua cozi, apoi prinde-le deasupra, ca o coronita, cu agrafe de par, avand grija sa camuflezi varfurile, pentru un rezultat final impecabil. Si de aceasta data, secretul unei coafuri reusite sta in finetea detaliilor: textureaza-ti parul cu un spray cu apa de mare, apoi finiseaza cu un lac fixativ, care sa confere si mai mult rafinament impletiturii.

Aceasta coafura impletita pentru parul mediu este excelenta in combinatie cu o rochie vaporoasa, cu umerii cazuti sau cu imprimeu floral, care sa ii puna si mai bine in evidenta romantismul.

   
Sursa foto: Pinterest

Breton impletit pe parul mediu

Bretonul este adorabil, iar atunci cand este asociat cu parul mediu, iti da un aer french caruia nimeni nu ii poate rezista. In zilele calduroase insa, bretonul se poate transforma din amic in inamic, cat ai zice "impletitura".

   
Cea mai la indemana solutie de a-ti tine sub control bretonul, fie atunci cand nu ai chef sa il porti pe frunte, fie cand astepti sa creasca, este sa il impletesti. Coafurile cu bretonul impletit pentru parul mediu sunt moderne, si merg de minune cu toate stilurile invatate anterior: fishtail, impletitura frantuzeasca sau olandeza.

Bretonul impletit poate fi purtat alaturi de un coc, de o coada inalta sau de un ansamblu de impletituri realizat din restul parului. Arata minunat alaturi de bucle, dar ii confera in acelasi timp un plus de rafinament unui bob drept. Un outfit boho va fi pus cel mai bine in evidenta de bretonul impletit si asa vei adopta doua trenduri ale verii 2015!

Sursa foto: Pinterest

Cele mai frumoase coafuri impletite fantezie pentru parul mediu

Imaginile de mai jos te vor convinge ca o imaginatie bogata este tot ce iti trebuie pentru un par mediu impletit cu stil. Nu ignora puterea accesoriilor de par, ele pot transforma o impletitura banala in hairstyle-ul tau fantezie!

   

Tine la indemana o oglinda, un spray texturizant, un pieptene si stropul de creativitate necesar si incearca toate coafurile impletite pentru par mediu de mai jos! Un pic de culoare nu va strica niciodata impletiturii tale fantezie.


   

Sursa foto: Pinterest

Tu ce parere ai despre coafurile impletite pentru parul mediu?

Articolul urmator
Ceramidele: ce sunt și care sunt beneficiile lor pentru piele
Ceramidele: ce sunt și care sunt beneficiile lor pentru piele
Ce antrenament de slabit ar trebui sa incerci dupa sarbatori?
Incepe quiz
Ce antrenament de slabit ar trebui sa incerci dupa sarbatori?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3.1 (16)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.