Cele mai noi tehnici de colorare a parului pentru 2015

Cele mai noi tehnici de colorare a parului pentru 2015

Eugenia Dinescu, redactor

Daca una dintre rezolutiile tale de An Nou a fost sa faci o schimbare, ce-ai spune sa incepi cu nuanta parului tau? Chiar acum este momentul propice pentru a intra intr-un nou teritoriu cromatic, deoarece tendintele de hairtstyling din 2015  ne tenteaza cu o suita intreaga de tehnici de colorare a parului care promit schimbari mici, dar de efect. Inovatia din acest an nu sta in excentricitatea nuantelor alese, ci in maniera in care naturaletea este celebrata prin folosirea celor mai rafinate jocuri de lumini, umbre si irizatii. Daca incepusei sa cunosti stilul ombre, acum este momentul sa te obisnuiesti ci cu sombre, balayage sau chambre. Descopera, in continuare, care sunt tendintele de vopsire a parului din 2015

Babylights



Chiar daca tendintele in beauty si fashion tind sa fie mai degraba ciclice, te asiguram ca decolorarea unor mese intregi de par a devenit un procedeu demodat, iar dovada acestui fapt o reprezinta chiar  tendinta decolorarii suvitelor delicate si subtiri, unde nu exista linii de demarcatie intre suvite si culoarea de baza a parului. Oricat de mult te-ar tenta o culoare uniforma, ea poate arata adesea plata si fada, iar dinamismul este esential pentru un look natural. “Babylights”, asa cum au fost dublate de specialistii din domeniu, au potentialul de a aduce un suflu fresh oricarei tunsori, prin aspectul multidimensional si miscarea pe care o imprima parului. Iar procedeul prin care le poti obtine este asemanator decolorarii suvitelor clasice, diferenta constand doar in cantitatea de par folosita si a distantei de separare dintre suvitele decolorate.

Sombre



Sombre a intrat deja in lexiconul hairstylistilor de pretutindeni, iar urmasul popularei technici ombre propune o tranzitie mult mai subtile intre nuante, devenind mai rafinat, mai sofisticat si mai natural. Desi este mai putin dramatic decat tehnica ombre, sombre propune acelasi aspect al cositelor sarutate de soare, insa variatia culorilor nu depaseste mai mult de 4 tonuri, pentru cel mai natural efect. In plus, sombre are avantajul de a fi usor de abordat si de catre brunete, iar sectiunile mai deschise de culoare din jurul chipului sunt ideale pentru a-ti armoniza trasaturile fetei. Popular printre vedetele de la Hollywood cat si pe catwalk, in 2015 sombre a detronat clasicul ombre, asa ca il poti adopta si tu pentru o trecere subtila catre un look de vara.

Splashlights




Accente luminoase desprinse parca dintr-un tablou renascentist sunt cunoscute in repertoriul tehnnicilor de coloarare a parului din acest an sub numele de “splashlights”, conferind iluzia unui fascicul de lumina care traverseaza parul. Desi este un procedeu minutios, care implica decolorarea parului pornind de la straturile inferioare catre cele superioare, tehnica este destul de simpla: decolorarea se face pe o sectiune orizontala de par, iar marginile sectiunii decolorate sunt vopsite intr-o nuanta apropiata culorii de baza a parului, pentru a asigura o tranzitie graduala. Gandeste-te la splashlights ca la un ombre miniatural, iar efectul de halou obtinut poate transforma chiar si cea mai banala tunsoare intr-un real fashion statement.

Balayage




In 2015, procedeele de colorare a parului in degrade domina in mod incontestabil tendintele, iar balayage-ul reprezinta ultima aditie in aceasta categorie. La fel ca ombre si sombre, balayage-ul creeaza suvite mai deschise intr-o nuanta de baza mai inchisa, insa distinctia implica tehnica folosita: pentru un balayage corect, suvitele sunt pictate manual, spre deosebire de tehnicile mai vechi care includ folosirea foliei de aluminiu sau a unei casti de cauciuc. Astfel, decolorarea produce un efect mult mai subtil decat cel creat de folia de aluminiu, care tinde sa creeze un contrast puternic intre radacinile inchise si varfurile deschise. Cum suvitele create prin balayage nu sunt dispuse intr-un mod sistematic, rezultatul final va avea sectiuni de par decolorat mai mici, mai discrete si mai putin simetrice, pentru un look mai relaxat si usor de purtat.

Bronde




Daca nu te poti decide intre brunet si blond, atunci hibridul dintre cele doua, “bronde”, poate fi solutia salvatoare pentru un look fresh, scaldat de irizatii aurii seducatoare. Poate fi alegerea ideala daca esti bruneta dar intentionezi sa treci in spectrul blondului, insa bronde nu este doar o culoare de tranzitie. Caroline de Maigret sau Sarah Jessica Parker sunt exemplele ideale pentru a ilustra faptul ca intersectia satenului si blondului poate crea o nuanta perfect armonizata pentru majoritatea tipurilor de piele si tonuri de par, dovedindu-se o alegere versatila pentru a intimpina lunile calde ale anului.

Chambre



Desi are o rezonanta similara cu bronde-ul, chambre este de fapt o tehnica de colorare populara in 2015. Combinand o baza intr-o nuanta de blond sampanie cu tehnica ombre, chambre se impune drept una dintre cele mai populare alegeri in 2015. Perfecte pentru lunile mai reci ale anului, atunci cand iti doresti sa temperezi intensitatea blondului, tonurile de chambre sunt usor adaptabile nuantei tenului si irisului tau.

Daca pana acum aveai impresia ca tu trebuie sa te adaptezi tendintelor propuse de stilisti pentru a fi in pas cu moda, 2015 se incapataneaza sa iti demonstreze contrariul: tendintele de hairstyling par sa fi fost concepute doar pentru a-ti pune in valoare trasaturile, iar libertatea cu care le poti interpreta si adapta ca sa ti se potriveasca ar putea fi limitata doar de imaginatie. Accentuarea naturalului este ingredientul comun din cocktailul noilor tehnici de colorare a parului, asa ca a venit timpul sa inveti sa iti faci suvite blonde sau sa alegi serviciile unuia dintre saloanele de top din orasul tau!
Articolul urmator
Cuticule uscate: cauze și tratament
Cuticule uscate: cauze și tratament
Cel mai greu test! Nimeni nu raspunde corect la toate cele 10 intrebari
Incepe quiz
Cel mai greu test! Nimeni nu raspunde corect la toate cele 10 intrebari

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3 (15)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.