Coafura de zeiţă, cel mai nou trend cerut de fashioniste în saloane

Coafura de zeiţă, cel mai nou trend cerut de fashioniste în saloane

Eugenia Dinescu, redactor

Poate că nu recunoşti numele lui Guido Palau, însă cu siguranţă i-ai văzut creaţiile în materie de hairstyling până acum.   Directorul de creaţie al companiei Redken este responsabil de majoritatea coafurilor pe care le vezi în prezentările de modă, cât şi de cel mai cerut stil a momentului în saloane: coafura de zeiţă, care îmbină relaxarea unui coc messy cu preţiozitatea detaliilor romantice şi languroase.

Dacă eşti curioasă care sunt paşii pe care trebuie să îi urmezi pentru a recrea coafură de zeiţă chiar la tine acasă, avem un tutorial pas-cu-pas pentru tine  - direct de la Guido Palau!

Prezentată în showul de primăvară-vară 2016 Alberta Ferretti din cadrul Săptămânii Modei de la Milano, coafura de zeiţă  propune un stil perfect pentru o vară târzie, fie că te îndrepţi către o petrecere sau te pregăteşti pentru o zi la birou în care îţi doreşti un plus de rafinament.

“Femeia Alberta Ferretti este întotdeauna foarte frumoasă şi feminină, iar acest look reflectă exact acest lucru. Este inspirată de sfârşitul anilor ’70 – începutul anilor ’80, cu o linie diafană a părului la nivelul frunţii şi puţină înălţime în creştet, dar este foarte simplă”, explică Guido Palau conceptul din spatele coafurii.  “Este foarte degajat şi moale, ca şi cum fetele s-ar fi jucat cu părul lor iar apoi l-au strâns într-un coc, răsucind şuviţele din faţă şi accentuându-le cu fire aurite. Arată aproape ca o bijuterie în păr. Îmi place că putem pune un detaliu în păr, chiar şi ceva atât de mic precum o bucată de aţă, pentru a face un stil foarte simplu să arate foarte special”, mai spune Guido.

Iată cum obţii coafură de zeiţă, în doar câţiva paşi:

Pe părul umed, aplică o cantitate mică de balsam leave-in pentru protecţie termică sau apă modelatoare;
În culisele show-ului Alberta Ferretti, echipa de hairstylisti a folosit Redken Pillow Proof Blow Dry Express Primer.

Usucă-ţi părul cu o perie rotundă, pentru a crea volum la rădăcina. Iată un truc care îţi va permite să obţii un rezultat că la salon: atunci când îţi răsuceşti şuviţele în jurul periei, orientează-le în sus pentru a conferi mai mult volum părului;

Creează apoi un efect texturat, folosind  un spray cu apă de mare, care va conferi un efect subtil de ondulare. Apoi, creează o cărare laterală adâncă, folosindu-ţi degetele: precizia nu este un lucru pe care să ţi-l doreşti aici!

Separă secţiunea din spate a părului şi creează o coadă de cal înaltă, fixând-o strâns cu un elastic auriu;

Împarte coadă de cal obţinută în două, apoi răsuceşte fiecare secţiune, fixându-le pe lateralele capului cu ajutorul unor agrafe de par. Pentru a păstra aspectul aparent lipsit de efort al coafurii de zeiţă, alege agrafe într-o culoare apropiată de cea a părului tău;

Înfăşoară o bucată de elastic auriu în jurul secţunilor de păr, apoi securizează totul cu o agrafă;

Mai ai nevoie doar de câteva detalii pentru a completa look-ul de zeiţă contemporană: scoate câteva şuviţe subţiri pentru a “îndulci” puţin aspectul coafurii, apoi finisează totul cu un voal de spray fixativ. În prezentarea Alberta Ferretti s-a folosit Redken’s Wind Blown 05 Dry Finishing Spray, pentru un efect natural de fixare.

Tu vei încerca coafura de zeiţă?

Surse foto: hepta.ro

Articolul urmator
Foilayage - cea mai hot tehnica de vopsire in 2023
Foilayage - cea mai hot tehnica de vopsire in 2023
Ce zeita egipteana esti?
Incepe quiz
Ce zeita egipteana esti?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4 (1)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.