Top 10 coafuri la moda in 2016

Top 10 coafuri la moda in 2016

Redactor Andreea Baluteanu

2016 se apropie cu pasi repezi! Iti oferim o incursiune in universul coafurilor care se vor purta in acest an, pentru ca tu sa fii autoarea unor alegeri inspirate!

Iata care sunt cele 10 coafuri la moda in 2016!


10. Coada de cal inalta


Fanele familiei Kardashian si ale talentatei Beyonce vor aplauda acest trend din 2016: coada de cal inalta. A fost reperata cu precadere in prezentarea Balmain, acolo unde a facut furori! Ardem de nerabdare sa o incercam, mai ales datorita efectului sau de lifting!



Daca vrei sa obtii aceasta coafura la moda in 2016, indreapta-ti parul, lasa-ti capul pe spate si prinde o coada in varful capului. Regulile de aur? Mascheaza-ti elasticul cu o suvita de par si finiseaza cu un spray de stralucire.

   

9. Onduleuri la putere

Parul drept isi vede clatinata din ce in ce mai tare pozitia de „cea mai hot tendinta in aranjarea parului". Incurajate de influenta anilor '70, onduleurile isi castiga un loc binemeritat in top 10 coafuri la moda in 2016!



Pe podium la Diane von Furstenberg, Kendall Jenner si Karlie Kloss si-au impanzit pletele cu flori si au purtat bucle rotunde, lucioase si mari. La Anna Sui, Gigi Hadid a atras atentia cu un ruj rosu si onduleuri lejere, cu aer de Hawaii. Nici macar nu este necesar sa folosesti un ondulator pentru a obtine aceasta coafura, poti sa iti impletesti parul inainte de culcare si sa beneficiezi de o textura subtila.

 

8. Imbratiseaza-ti textura naturala

Daca pana acum moda le indemna pe fetele cu par cret sa isi disciplineze buclele, acum le roaga sa isi imbratiseze textura naturala si sa poarte cu mandrie onduleurile cu care le-a inzestrat mama natura.

Suntem invidioase pe parul lung, luminos, de inger al modelului din imaginea de mai jos, dar recunoscatoare designerilor pentru ca ne permit in sfarsit sa tinem pasul cu trendurile, fara a sacrifica momente importante din viata noastra!

   

7. Coada de cal joasa

Dupa ce in a fost in centrul preocuparilor noastre legate de par, ponytailul a convins si trendul coafurilor din 2016 sa il accepte in cercul intim al favoritilor. Cozile de cal inalte din defilarea Balmain au cucerit fetele ahtiate dupa glamour, dar coada de cal joasa a fost eroina din sezonul de primavara-vara.



Aceasta coafura la moda in 2016 prezinta avantajul de a-ti conferi gratie si feminitate, intovarasind fidele acele tinute delicate, elegante ale primaverii. Cu toate acestea, coada de cal joasa se integreaza impecabil si in outfiturile casual urbane, asa cum am vazut la Stella McCartney, sau in cele minimaliste, cu o carare laterala, precum in prezentarile Hugo Boss.





6. Cu parul in spatele urechii

Rarele ocazii cand coafurile la moda din 2016 vor aproba parul drept, intins, apar atunci cand acesta este fixat in spatele urechii. Iti vei elibera astfel chipul si vei deborda de prospetime si luminozitate. Speram ca anul urmator sa aprecieze eforturile tale si sa te trateze la fel de respectuos!

Kim Kardashian si Anna Paquin sunt aparitiile pe care le vom lua drept muze, atunci cand vom aborda acest look.

   

5. Wet look

„Parul umed" s-a situat intre preferintele fetelor de pretutindeni si in 2015, dar intra cu si mai mult aplomb in topul 10 al coafurilor din 2016. Cine nu isi doreste sa arate ca si cum s-ar plimba relaxata pe o plaja la tropice, sorbind dintr-un cocktail delicios? Asteapta primele raze ale primaverii si bucura-te de acest look!

Ramane la latitudinea ta daca vei aplica aceasta tehnica la radacini sau pe intreaga suprafata a parului. Pentru prima directie, foloseste un gel cu finisare mata sau umeda si un produs pentru volum in restul parului. Curajul este trasatura de baza cu care abordezi moda? Atunci spala-te pe cap si prinde-ti parul umed intr-o coada: nu parasi insa casa decat daca temperaturile au depasit pragul de 25 de grade!

   

 

4. Coafura cu accesorii

Coafurile la moda in 2016 pun pret pe accesorii. Decoreaza-ti parul cu bijuterii si vei fi in centrul atentiei. Un alt avantaj? Nu vei mai avea nevoie sa iti bati capul cu un machiaj festiv sau sa porti tinute fabuloase, pentru ca oricum cositele tale vor atrage toate privirile.

Adopta un look tomboy pe care sa il condimentezi cu o coronita de printesa, elibereaza-ti fruntea cu o cordeluta de catifea decorata cu o bijuterie argintie sau cazi prada cultului aurului, asa cum am vazut la Rodarte! Marc Jacobs are insa cea mai nobila abordare a acestei coafuri la moda: agrafe si brose, pentru o imagine de domnita a timpurilor trecute.

   

   

3. Impletituri

Tendintele vestimentare ale anului urmator oscileaza intre influentele tomboy, comoditatea anilor '90 si cateva articole care iti dezvaluie senzualitatea, dar coafurile din 2016 sunt fidele unui singur crez: acela de a-ti pune feminitatea in valoare! Cine sunt mai potrivite pentru aceasta datorie decat boemele impletituri?

O singura coada impletita, ca la Celine, sau mai multe codite subtiri? E alegerea ta! O coronita din impletituri, cum am vazut la Herve Leger, sau coafura de inspiratie afro de pe podiumul Valentino? Iti vor simplifica mult optiunile de coafuri din 2016!

   

   

2. Cele doua codite ale copilariei

Pozitia secunda din topul nostru, al celor mai dorite coafuri din 2016, este surprinzatoare? Convinge-te cu ajutorul imaginilor de mai jos, preluate din prezentarile Chanel, Marni, Miu Miu sau Giles. Nu am mai vazut demult atata dragalasenie si candoare pe podiumuri.

Ai si aici libertate de alegere: fie iti poti prinde cele doua codite pe spate, fie le poti aduce in centrul atentiei, apropiindu-le de fata! Aerul inocent, tanar, va fi insa o caracteristica a ambelor abordari!

   

   

1. Cocul lejer, la ceafa

Spune adio cocului inalt, pe care il concepeai cu infinita grija, si ureaza bun-venit uneia dintre cele mai simple coafuri din 2016: cocul la ceafa. Nu numai pozitionarea sa iti va usura considerabil viata, dar si textura, messy si dezordonata: e clar, designerii au invitat, in sfarsit, femeia adevarata pe podiumuri.

Casele de moda care ne-au cucerit cu aceasta abordare sunt Rag & Bone, Zac Posen, Tory Burch si Marchesa! Abia asteptam ca primele adieri ale primaverii sa ne danseze la ferestre, pentru a ne scoate din dulap rochiile lejere si a purta coafura anului 2016, plina de feminitate si de romantism!







Iti plac coafurile la moda din 2016? Te regasesti in propunerile acestui sezon?

Surse foto: fashiogonerogue.com, glamour.com, cosmopolitan.co.uk, harpersbazaar.com, thetrendspotter.net, whatwelike.com, esteticamagazine.com, special-hairstyles.com, tokyofashionguide.com, jolie.de, madame.de
Articolul urmator
Chic, fabuloase și atât de la modă! Top 8 culori de păr care vor domina toamna 2023
Chic, fabuloase și atât de la modă! Top 8 culori de păr care vor domina toamna 2023
Test de cultura de generala din moda: cate stii despre fashion
Incepe quiz
Test de cultura de generala din moda: cate stii despre fashion

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3.3 (9)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.