Cearcane negre: de ce apar si cum scapi de ele

Cearcane negre: de ce apar si cum scapi de ele

Andreea Gluh, redactor

Una dintre problemele de estetica faciala cu care se confrunta multe femei este reprezentata de aparitia cearcanelor negre. Cauzele care stau la baza acestei neplaceri sunt numeroase, de la simpla oboseala pana la mostenirea genetica. Daca te confrunti si tu cu acesta situatie, probabil ca esti nevoita sa apelezi mereu la machiaj pentru a ascunde cearcanele negre, produsele alese fiind cele cu acoperire mare. Noi iti vom spune, insa, cum poti scapa de aceasta problema, astfel incat sa nu mai fie nevoie sa existe un anticearcan in trusa ta de machiaj.

Afla de ce apar cearcanele negre si ce trebuie sa faci pentru ca ele sa dispara!

Cauzele aparitiei cearcanelor negre

Cearcanele negre apar in anumite conditii, asa ca te invitam sa studiezi lista de mai jos, pentru a descoperi motivul problemei tale:

 - oboseala accentuata;
- o problema de pigmentare a pielii, care
apare mai ales in cazul persoanelor cu tenul inchis;
- plansul;
- orele petrecute in fata calculatorului;
- stresul;
- alimentatia nesanatoasa;
- subtierea pielii odata cu trecerea anilor, cauzata de scaderea cantitatii de colagen;
- alergiile;
- cauze genetice, cearcanele negre putand fi mostenite de catre membrii aceleiasi familii.

Daca niciuna dintre explicatii nu ti se potriveste, inseamna ca trebuie sa consulti un medic, intrucat motivele ar putea fi unele care tin de o afectiune ovariana ori de una renala, de exemplu.

Totusi, daca in lista noastra ai regasit cauza problemei estetice cu care te confrunti, este indicat sa iei masuri pentru a-ti schimba modul de viata. De asemenea, poti apela la cateva metode naturale care te vor scapa de cearcanele negre si pe care ti le vom prezenta in cele ce urmeaza.

Cum sa scapi de cearcanele negre

Pe lista tratamentelor pe care ti le propunem se afla, cu siguranta, in camara ta.

Iata care sunt ele!

1. Uleiul de migdale

Acest ulei-minune trebuie aplicat seara, inainte de culcare, pe zona afectata de cearcanele negre. A doua zi dimineata, la trezire, spala-te pe ochi cu apa rece. Pe langa senzatia de revigorare, te vei bucura si de faptul ca cearcanele se vor diminua vizibil.

2. Castravetele

Pe langa faptul ca este hidratant si plin de substante benefice pentru organism, castravetele iti poate veni in ajutor si cand vine vorba despre ritualul de frumusete. Tot ce trebuie sa faci este sa tai rondele un castravete, sa le tii pe acestea la frigider vreme de 30 de minute, iar apoi, sa le aplici pe cearcane. Tine-le pe ochi aproximativ 10 minute, apoi spala-te pe fata cu apa rece. Repeta procedura de doua ori pe zi, timp de cel putin o saptamana, iar rezultatele nu vor intarzia sa apara.

  

3. Cartoful crud

Ca si in cazul castravetelui, trebuie sa feliezi cartoful, sa il tii la rece o jumatate de ora, dupa care il poti aplica pe ochi vreme de 10-15 minute. Cand timpul a trecut, spala-te pe fata si cu siguranta vei observa ca pielea din jurul ochilor are un aspect fresh, iar cearcanele negre s-au diminuat.

4. Uleiul de cocos

Cu uleiul de cocos trebuie sa procedezi in acelasi mod ca si in cazul uleiului de migdale: aplica-l pe zona afectata, lasa-l astfel peste noapte, iar dimineata spala-te pe fata cu apa rece. Tratamentul trebuie sa dureze cel putin doua-trei luni, pentru ca rezultatele sa fie satisfacatoare.

5. Turmericul

Acest minunat condiment, turmericul , nu este numai un tratament preventiv cand vine vorba despre bolile grave, cum ar fi cancerul, ci reprezinta si un remediu natural pentru cearcanele negre. Pentru a-l folosi, trebuie sa amesteci doua lingurite de turmeric cu putin suc de ananas proaspat stors, pentru a obtine o pasta. Aplic-o pe aceasta din urma pe zona cu probleme, asteapta 10 minute, apoi indeparteaz-o folosind o discheta sau o bucata de material textil umezita in prealabil cu apa. Ai grija sa nu aplici o presiune prea mare pe zona respectiva, pentru ca pielea este subtire, iar vasele capilare sunt fragile.

Procedeul trebuie repetat zilnic, pana cand obtii rezultatul dorit.

Cearcanele negre pot reprezenta o problema pentru femeile preocupate de aspectul lor. Daca te confrunti si tu cu aceasta neplacere, tine cont de sfaturile noastre si, in plus, ai grija ca in alimentatia ta sa se regaseasca produse bogate in vitaminele A, C si E , evita expunerea indelungata la soare pentru a preintampina pigmentatia pielii, renunta la fumat si indeparteaza machiajul in fiecare seara.

Surse: mayoclinic.org; top10homeremedies.com

Articolul urmator
Un dermatolog explică de ce frecarea zilnică cu gheață pe față vă poate oferi o piele impecabilă 
Un dermatolog explică de ce frecarea zilnică cu gheață pe față vă poate oferi o piele impecabilă 
Cum este personalitatea ta de tip selfie?
Incepe quiz
Cum este personalitatea ta de tip selfie?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3.7 (29)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.