Beauty Fridays

Curățarea feței natural cu ingrediente pe care le ai în casă

Marţi, 07.06.2016
de Viorica Ghinea

Curățarea pielii este unul dintre cei mai importanți pași din ritualul de îngrijire, astfel că nu ar trebui să treci niciodată peste această etapă. Ea este esențială pentru menținerea unui ten frumos, tânăr și sănătos.

Nu este ușor să găsești în comerț un demachiant care să se plieze pe nevoile tale, dar să fie și sănătos pentru pielea ta. Din fericire, vei găsi în casă mai multe ingrediente pe care te poți baza pentru curățarea feței natural.

Iată cinci soluții naturiste la care poți să apelezi pentru a te demachia în mod natural!

Curățarea feței natural: cinci ingrediente cu potențial

1. Avocado

Demachiantul tău nu reușește să îndepărteze cu succes tot machiajul? Apelează cu încredere la avocado! Tot ce trebuie să faci este să iei un bețișor de urechi și să îl treci peste un avocado tăiat. Nu este nevoie să iei din pulpa fructului, ci doar să îl lași să absoarbă uleiul lui. După aceea, îndepărtează urmele de machiaj de la ochi. Nu numai că pielea ta va rămâne curată, dar vei realiza și un tratament de hidratare. Dimineața, când te vei trezi, vei observa că pielea din jurul ochilor tăi va arăta divin.

2. Ulei de jojoba

Un alt aliat de bază pentru curățarea feței este uleiul de jojoba. Având în vedere că nu încarcă tenul și nu produce alergii, el poate fi folosit cu încredere și de femeile care au tenul gras ori sensibil. Îl poți aplica simplu pe piele ori combinat cu apă (o parte ulei de jojoba, două părți de apă). Înmoaie un disc demachiant în mixul obținut, apoi curăță-ți pielea cu el. La final, îți vei simți tenul fin și curat.

3. Castravete

Feliile de castravete nu reușesc doar să alunge urmele oboselii de pe chip, ci îndepărtează cu succes și machiajul. Ele sunt un ajutor de nădejde pentru curățarea feței în mod natural. Alege un castravete mai suculent, apoi taie-l în felii subțiri și aplică-le pe ten. Lasă-le să acționeze puțin, apoi ia un șervețel și îndepărtează urmele de makeup.

4. Ulei de cocos

Uleiul de cocos este recunoscut pentru faptul că este un aliat de nădejde în îngrijrea și înfrumusețarea pielii și a părului. El nu ar trebui să îți lipsească din lista de beauty, cu atât mai mult dacă vrei să renunți la demachiantele din comerț și să îți îndrepți atenția spre ceva naturist. Tot ce trebuie să faci este să îl pui pe un disc demachiant, apoi să îl aplici pe față. Vei beneficia de două proceduri în același timp: demachiere și tratament pentru hidratare și luminozitate.

5. Lapte bătut

Laptele bătut este uimitor pentru curățarea pielii. El are acțiune matifiantă, exfoliază ușor și închide porii dilatați. Aplică-l pe un tampon de vată, apoi întinde-l pe față și lasă-l să acționeze timp de câteva minute. La final, spală-te cu apă rece și tamponează-ți tenul cu un prosop curat și moale.

Curățarea feței în mod natural îți va aduce doar beneficii, așa că merită să ai încredere în proprietățile ingredientelor naturiste. Încearcă-le pe toate cele menționate mai sus și observă care dintre ele este mai eficient în cazul tău.

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.3 (8)

Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

Cauta un furnizor in zona ta

Ai nevoide de un SFAT?

Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

întreabă

LIKE si intra in universul divelor!

Ghidul de frumusete DIVA2016