Masti pentru fata cu miere: beneficii si retete

Masti pentru fata cu miere: beneficii si retete

Roxana Pana

Datorita numarului mare de beneficii pe care mierea le are asupra pielii, aceasta reprezinta remediul ideal pentru problemele tenului, motiv pentru care este folosita in numeroase retete de masti pentru fata din ingrediente naturale. Mierea este eficienta atat in hidratatrea pielii si combaterea ridurilor, cat si in tratarea unui ten acneic.

Afla totul despre avantajele folosirii acestui ingredient natural si descopera cele mai eficiente masti pentru fata cu miere.

masca cu miere

Avantajele unei masti pentru fata cu miere

1. Mierea are proprietati antibacteriene, fiind astfel perfecta pentru tratarea acneei. O masca cu miere poate reduce infectiile si petele de roseata, imbunatatind astfel aspectul pielii si reducand acneea. In plus, mierea este un bun antiseptic, ceea ce inseamna ca poate curata eventualele rani de pe fata si poate vindeca cicatricile lasate de acnee.

2. Mierea beneficiaza de proprietati antioxidante, lucru ce o transforma intr-un ingredient natural care poate contribui la combaterea imbatranirii premature si a ridurilor. Astfel, te vei putea bucura de o piele mai tanara si mai supla pentru mai mult timp.

3. Mierea contine un numar mare de vitamine, minerale si enzime care ajuta la hidratarea eficienta a pielii. De aceea, mierea te poate ajuta sa obtii o piele catifelata, luminoasa si elastica intr-un mod foarte sanatos si eficient. Tot ce trebuie sa faci este sa aplici cu regularitate masti pentru fata cu miere, iar rezultatele nu se vor lasa asteptate prea mult timp.

4. Amestecata cu zaharul granulat, mierea devine un exfoliat eficient, deoarece curata porii in profunzime, lasandu-ti pielea fina, radianta si lipsita de impuritati.

Masca pentru fata cu miere si lamaie

Amesteca doua lingurite de miere naturala cu zeama de la o jumatate de lamaie, aplica masca pe fata curata in prealabil si las-o sa actioneze timp de 15-20 de minute, dupa care indeparteaz-o cu apa calduta.

Aceasta masca este ideala pentru tenurile cu probleme, care sufera de acnee, datorita proprietatilor antibacteriene si antiseptice ale acestor doua ingrediente. Combinata cu mierea, lamaia ii va da pielii tale un aspect luminos, proaspat si uniform, in timp ce va contribui la combaterea acneei si a cicatricilor de aceasta.

Masca pentru fata cu miere si iaurt

Pentru a obtine aceasta masca trebuie sa amesteci doua lingurite de iaurt cu o lingurita de miere si o lingurita de ulei de masline. Daca ai tenul gras, inlocuieste uleiul de masline cu o lingurita de zeama de lamaie. Masca obtinuta se aplica pe fata, se lasa sa actioneze in jur de 10 minute, dupa care se indeparteaza cu apa calda.

Avantajul unei astfel de masti pentru fata este acela ca iaurtul curata porii in profunzime, in timp ce mierea hidrateaza si apara pielea impotriva inflamatiilor si a infectiilor. Daca vei folosi cu regularitate aceasta masca pentru fata, sunt sanse foarte mari ca pielea sa isi imbunatateasca vizibil aspectul, devenind mai luminoasa si mai catifelata.

Masca pentru fata cu miere si ou

Mierea si oul sunt ingredientele perfecte daca iti doresti o masca hidratanta, cu ajutorul carei sa te poti bucura de o piele supla, tanara si lipsita de riduri. Daca ai pielea grasa, foloseste numai albusul. In schimb, daca ai pielea uscata, utilizeaza galbenusul, iar daca pielea ta este normala, poti folosi oul intreg.

Intr-un bol bate oul spuma, apoi adauga o lingurita de miere si cateva picaturi de otet. Amesteca ingredientele si aplica masca rezultata pe fata, prin miscari circulare. Dupa 15-20 de minute curata fata cu apa calduta.

Masca pentru fata cu miere si avocado

Avocado este un ingredient natural cu foarte multe beneficii asupra pielii. Acesta are proprietati hidratante, reduce petele si ridurile, incetineste procesul de imbatranire prematura si creste nivelul de colagen din piele, redandu-i astfel elasticitatea si fermitatea.

Zdrobeste jumatate de avocado intr-un vas, pana capata un aspect cremos. Adauga doua linguri de miere si amesteca bine ingredientele. Masca rezultata se aplica pe fata curatata si exfoliata in prealabil si se lasa sa actioneze timp de 15-20 de minute. Dupa ce indepartezi masca cu apa calda, tamponeaza-ti fata cu un prosop si aplica o crema hidratanta.

Masca pentru fata cu miere si fulgi de ovaz

Daca mierea este faimoasa pentru proprietatile sale hidratante si antibacteriene, fulgii de ovaz actioneaza precum un antiinflamator pentru pielea iritata si indeparteaza celulele moarte, lasand pielea curata si luminoasa si fiind unul dintre cele mai eficiente exfoliante naturale.

Pentru a prepara aceasta masca amesteca intr-un vas o lingura de fulgi de ovaz macinati cu doua linguri de miere pana obtii o compozitie cremoasa. Aplica masca prin miscari circulare, ca sa elimini celulele moarte si sa cureti porii, apoi las-o sa actioneze timp de 20 de minute. La final curata fata temeinic, cu apa calduta.

Foloseste cu regularitate oricare dintre aceste masti pentru fata cu miere si bucura-te de o piele ferma, catifelata si luminoasa pentru un timp indelungat. Pune-ti in valoare tenul, cu un machiaj potrivit. Alege sa iti pun in valoare ochii, fara sa accentuezi puternic buzele. Poarta un astfel de make-up seara, in cadrul unui eveniment important, accesorizandu-ti tinuta cu perechea potrivita de pantofi si cu o poseta chic.

Pantofi -  310 lei

Poseta - 85 lei

Articolul urmator
Mănușile exfoliante: ce sunt și cum îți ajută pielea
Mănușile exfoliante: ce sunt și cum îți ajută pielea
Planifică-ți luna de miere de vis și îți spunem când te căsătorești!
Incepe quiz
Planifică-ți luna de miere de vis și îți spunem când te căsătorești!

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

2.2 (52)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.