Beauty Fridays

Tinctura de brusture ar trebui sa faca parte din ritualul tau de frumusete! Afla de ce!

Marţi, 29.03.2016
de Silvia Ganea

Brusturele este o planta inalta care creste, cel mai adesea, pe terenuri necultivate (campuri, margini de drum), iar solul care ii prieste cel mai bine este cel bozat in azot. Putini sunt cei care stiu insa ca radacinile de brusture sunt comestibile, gustul acestora fiind asemanator cu cel al anghinarei. In Japonia si Coreea este o planta utilizata frecvent in bucatarie, aceasta continand vitamina B, potasiu, fibre, calciu, acid palmitic (acid gras superior) si ulei volatil (cunoscut pentru efectele lui vindecatoare asupra organismului).

 

Lasand la o partea „dimensiunea” gastronomica, brusturele are si efecte benefice asupra organismului, daca este folosit sub forma de ulei sau tincturi. Iata de ce este tinctura de brusture un ingredient care nu trebuie sa lipseasca din ritualul tau de infrumusetare!

Descopera beneficiile tincturii de brusture asupra sanatatii pielii tale

Acest lichid-minune este un remediu natural extrem de eficient in combatarea excesului de sebum, problema cu care multe femei se confrunta, indiferent de varsta. Mai mult decat atat, tinctura de brusture mentine pielea mai tanara, facand-o mai luminoasa si catifelata. Este un tratament eficient si impotriva acneei, brusturele fiind cunoscut si pentru efectele sale antibacteriene si antiseptice.

Un asemenea tratament il poti realiza si tu acasa, aplicand pe fata comprese cu infuzie de brusture. Amesteca 2-3 lingurite de pudra din radacina de brusture, adauga o cantitate suficienta de apa calduta (o lingurita de pudra este suficienta la 200 ml de apa) si aplica pe fata comprese, pe care le poti tine intre 15 si 20 de minute sau chiar mai mult. 
La fel de eficienta este si tinctura de brusture, care se poate folosi pentru curatarea tenului cu ajutorul unui tampon demachiant.

Si pielea scalpului are de castigat in urma utilizarii acestei tincturi, ajutand la eliminarea matretii si la mentinerea unui par mai sanatos, care se ingrasa mai greu. 

Tinctura de brusture poate fi utilizata atat intern, cat si extern, avand numeroase beneficii asupra corpului uman, printre care amintim:

Intern

- are efect laxativ si diuretic;

- mentine un nivel normal al zaharului in organism;

- poate preveni aparitia tumorilor;

- favorizeaza eliminarea toxinelor;

- intareste sistemul imunitar.

Extern

- ajuta la reglarea nivelului de sebum;

- combate caderea parului si stimuleaza cresterea acestuia;

- amelioreaza acneea si catifeleaza pielea. 

Tinctura de brusture se poate gasi in orice plafar sau farmacie, insa se poate prepara foarte usor si acasa. Ai nevoie doar de pudra din radacina acestei plante si de alcool alimentar.

Ca orice alt supliment alimentar, tinctura de brusture are si contraindicatii, aceasta nefiind recomandata celor care sufera de ciroza hepatica, persoanelor care au gastrita sau ulcer gastric si duodenal.

Iata, asadar, cate beneficii poti gasi intr-o sticluta! Te-am convins sa incerci tinctura de brusture?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (3)

Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

Cauta un furnizor in zona ta

Ai nevoide de un SFAT?

Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

întreabă

LIKE si intra in universul divelor!

Ghidul de frumusete DIVA2016