Beauty Fridays

De ce e bine să folosești ulei de iasomie pentru păr

Vineri, 24.06.2016
de Nicoleta Soare

Uleiul de iasomie este un remediu natural minunat pentru păr. Beneficiile pentru sănătate ale uleiului esenţial de iasomie sunt datorate proprietăţilor sale antidepresive, hidratante, antiseptice, sedative, cicatrizante şi afrodiziace.

Iasomia este o floare cu un parfum puternic, plăcut şi dulce, fiind asociată de multe ori cu romantismul şi iubirea. Uleiul de iasomie este folosit în produsele cosmetice, în detergenţi și săpunuri, dar şi la crearea parfumurilor.

 

Ulei de iasomie pentru păr: cinci beneficii

Proprietăţile extraordinare ale uleiului de iasomie ajută la regenerarea părului, acţionează ca un hidratant pentru pielea capului, reglând procesul metabolic, și calmează iritațiile scalpului.

Fiind o sursă de antioxidanţi, uleiul de iasomie acţionează ca o barieră împotriva radicalilor liberi, curăță scalpul, pătrunde adânc în firul de păr, hrănindu-l şi oferindu-i strălucire.

Iată care sunt şi alte beneficii ale uleiului de iasomie pentru păr:

- netezeşte firul de păr indisciplinat, fiind folosit deseori de persoanele cu părul ondulat, creţ şi aspru;

- uleiul de iasomie folosit împreună cu uleiul de nucă de cocos este un remediu eficient pentru creşterea părului. Foloseşte o mască din această combinaţie, pentru a da volum şi strălucire părului.

- ajută la întărirea rădăcinii firului de păr, repară părul fragil şi lipsit de strălucire;

- se spală cu uşurinţă, lăsând părul neted, moale şi cu un parfum delicat;

- este un bun antiseptic, protejând şi vindecând rănile scalpului.

Cum să foloseşti ulei de iasomie pentru păr

Amestecă o parte de ulei de iasomie cu trei părţi de ulei din seminţe de struguri, ulei de măsline, ulei de argan şi ulei de migdale. Adaugă câteva picături de zeamă de lămâie, amestecă și pune în palme mixul obținut, apoi masează pe lungimea părului. Foloseşte un pieptăn pentru a distribui uniform uleiul pe tot părul, apoi lasă-l să acţioneze câteva ore sau peste noapte. La final, spală-ți părul ca de obicei și bucură-te de o podoabă capilară sănătoasă. 

Ce părere ai despre aceste beneficii ale uleiului de iasomie?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3.7 (4)

Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

Cauta un furnizor in zona ta

Ai nevoide de un SFAT?

Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

întreabă

LIKE si intra in universul divelor!

Ghidul de frumusete DIVA2016