Beauty Fridays

Top 10 parfumuri pentru femei in 2016, perfecte pentru o noapte fierbinte de Valentine`s Day!

Miercuri, 10.02.2016
de Andreea Baluteanu
Ai deja o aroma-semnatura, pe care nu iti doresti sa o inlocuiesti nici in ruptul capului, sau schimbi parfumurile pe banda rulanta, pentru ca nu ai reusit inca sa iti identifici favoritul? In ambele cazuri, avem cateva recomandari pentru tine: esente cu care sa iti seduci iubitul de Ziua Indragostitilor!

Alege ca de data aceasta sa il faci sa se intrebe innebunit „oare ce poarta” si descopera top 10 parfumuri pentru femei pe care trebuie sa le incerci de Valentine's Day 2016!

10. Prada, Candy

Descris ca fiind esenta seductiei, Prada - Candy deschide top 10 parfumuri  pentru femei 2016, perfecte pentru Ziua Indragostitilor. Esenta are note principale de caramel suculent, mosc si vanilie si este recunoscuta drept un adevarat magnet pentru barbati. Da, vei mirosi ca o „prajitura” pe care isi va dori sa o devoreze! Daca mai pui la socoteala si faptul ca imaginea parfumului este nimeni alta decat frumoasa Lea Seydoux, vei intelege de ce trebuie sa il incerci de Valentine's Day!



9. Vera Wang, Lovestruck

Designerul Vera Wang marturiseste ca s-a lasat inspirata de „Romeo si Julieta” atunci cand a creat Lovestruck: mai ai nevoie de un alt motiv pentru a te decide sa porti de Valentine's Day esenta de pe locul 9 din top 10 parfumuri pentru femei de Ziua Indragostitilor? Iti vom oferi: fara a pune pe jar toti masculii din jur, ca alte esente, Lovestruck este innebunitor atunci cand e adulmecat de aproape, asa ca va seduce iremediabil pe cine iti doresti tu. Scanteietor si obsedant, cu note principale de guava, mosc si lotus, acest parfum merita trecut pe lista de „investitii” de Ziua Indragostitilor!



8. Desigual, Sex

Atunci cand concepi un parfum care poarta numele de Sex, nu credem ca mai sunt necesare motive pentru a-i include prezenta in top 10 parfumuri pentru femei, perfecte de Ziua Indragostitilor. Esenta semnata de brandul spaniol Desigual este calda, ultra senzuala si persistenta, iar notele de soia, rubarba, chiparoasa indiana si vanilie, temperate de mosc si accente lemnoase, alcatuiesc un ansamblu usor inedit pentru un parfum, dar care da dependenta! 



7. Viktor&Rolf, Flowerbomb

Bomba florala semnata de designerii Viktor&Rolf - Flowerbomb - se numara printre cele mai apreciate miresme ale tuturor timpurilor, astfel ca era imposibil sa nu il includem in top 10 parfumuri pentru femei. Irezistibil de dulce, acest parfum iti va accentua feminitatea, iar iubitului tau ii va fi imposibil sa se dezlipeasca de tine. Iti trezeste cele mai profunde simturi, gratie notelor de iasomie, trandafir, orhidee si patchouli, cu tonuri gurmande de zahar.



6. Lolita Lempicka, Lolita Lempicka

Simpla ca iubirea, unde doi devin unul, denumirea acestui parfum-semnatura al brandului Lolita Lempicka iti va ramane intiparita in minte. Acest parfum poate fi asemanat cu un neglijeu de matase neagra, incredibil de seducator, dar tulburator de classy, si isi ocupa cu mandrie pozitia a sasea in top 10 parfumuri pentru femei. Notele de migdale si vanilie sunt gurmande si ispititoare!



5. Tom Ford, Velvet Orchid

Orice parfum semnat Tom Ford are o alura incitanta, care iti aminteste de noptile pline de pasiune ravasitoare, dar Velvet Orchid este mai dulce si mai abordabil, fara a inceta sa fie carnal si tulburator. Notele de citrice, petalele de flori grele, opulente, si acordurile de piele si vanilie transforma acest parfum intr-unul exotic si cald, dar purtabil totodata, situandu-l la mijlocul clasamentului 10 parfumuri pentru femei.



4. Thierry Mugler, Angel

Vrei un parfum-semnatura, incitant si imposibil de uitat? Trebuie sa apelezi la Thierry Mugler! Prima esenta a casei franceze a inaugurat categoria orientalelor gurmande: parfumuri grele, pe care iti vine sa le mananci. Plin de pasiune, provocator si senzual, dar pur, Angel te va transforma in femeia pe care iubitul tau o vrea de Valentine's Day si pentru tot restul vietii!



3. Guerlain, Shalimar

Daca adori sa iti pictezi pleoapele cu un cat eye perfect executat si stii cat de irezistibila este o rochie neagra, Shalimar este pentru tine. Da, il invita pe iubitul tau sa te adulmece plin de foame, dar este matur si sofisticat in acelasi timp. „Imbatati-va” amandoi cu notele de iris, bergamota si vanilie regasite in Shalimar, un parfum pentru femei pe care trebuie sa il ai! 



2. Thierry Mugler, Alien

Din nou, Thierry Mugler cucereste! Despre Alien se spune ca este un parfum afrodiziac si ca femeia care il poarta are o vraja aproape nepamanteana. Aceasta mireasma te transporta intr-un teritoriu magic, strain, imposibil de trecut cu vederea. De ce alte argumente mai ai nevoie pentru a incerca acest parfum in cea mai fierbinte dintre nopti? Cu note puternice de iasomie, vanilie si casmir, Alien te va innebuni sau te va face sa strambi dezgustata din nas, dar un lucru este clar: nu are cum sa iti ramana indiferent si nu e pentru timide!



1. Dior, Hypnotic Poison

In valtoarea pasiunii, tot ce iti doresti este sa il „otravesti” cu dragoste pe iubitul tau, hipnotizandu-l cu vraja ta? Bifeaza aceste dorinte cu esenta de pe locul 1 din top 10 parfumuri pentru femei - Hypnotic Poison. Numai o casa rafinata ca Dior putea sa creeze o esenta cu ajutorul careia te vei remarca in multime, pe care trebuie sa o incerci macar o data in viata! Scortisoara, vanilie, mosc si condimente: sunt esenta seductiei in stare pura!



Ce parere ai despre miresmele din top 10 parfumuri pentru femei in 2016? Le-ai incercat? Vezi aici si recomandarile de parfumuri pentru barbatul din viata ta. 


Surse foto:olfactoriastravels.com, cinematicpassions.wordpress.com, beautycloud.nl, viktor-rolf.com, reviewfragrance.com, sephora.com, fragrantica.com, theperfumebaseline.com, shopmyexchange.com

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3.8 (7)

Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

Cauta un furnizor in zona ta

Ai nevoide de un SFAT?

Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

întreabă

LIKE si intra in universul divelor!

Ghidul de frumusete DIVA2016