Beauty Fridays

Top 4 cele mai bune produse pentru nuanţarea părului

Joi, 25.08.2016
de Bianca Geica

Nu ştiu cum se face, dar la fiecare sfârşit de sezon simt nevoia unei schimbări radicale de look. Poate şi pentru că ajung să petrec tot mai multe ore pe site-urile „glossy” internaţionale, în căutarea celor mai noi şi spectaculoase tendinţe în materie de frumuseţe, astfel încât voi, cititoarele noastre fidele, să fiţi în pas cu moda. Sunt (aproape) brunetă de când mă ştiu, însă acum trei ani, la final de primăvară, am hotărât să renunţ la pletele de abanos în favoarea unei nuanţe electrizante de roşu.

Patru ore am petrecut atunci în salonul de înfrumuseţare şi, chiar dacă hairstylistul a folosit doar produse profesionale de calitate, care în prima faza nu atacă părul, ţin să mărturisesc că podoaba mea capilară a avut destul de mult de suferit după două etape de decolorare şi un vopsit. Doar câteva luni am rezistat roşcată, apoi, fiindcă eram nevoită să mă vopsesc destul de des pentru a întreţine nuanţa vibrantă, am decis să revin la culoarea mea naturală de păr (castaniu), astfel încât să nu fiu nevoită să îmi atac periodic părul cu produse agresive de colorare. În ultimul an, cred că m-am vopsit de maximum 5 ori, doar la rădăcină, cât să-mi reîmprospătez nuanţa. Şi doar cu vopsea fără amoniac!

Totuşi, ţin să vă mărturisesc că tare mult mă bate gândul să revin la roșcatul acela intens, plin de personalitate, care te face să te simţi mai puternică şi mai sigură pe tine! Tare plăcut surprinsă am fost când am aflat că una dintre culorile de păr-vedete ale sezonului rece va fi roșcatul închis, care avantajează cam orice nuanţă de ten.

Pentru că ultimul lucru pe care mi-l doresc este să-mi mai supun părul la încă o decolorare agresivă şi nici nu mai vreau să apelez la vopseaua din comerţ care deteriorează fibra capilară, o prietenă bună, care nu ştiu cum se face dar tocmai a absolvit un curs complet de hair styling şi colorimetrie, m-a sfătuit să optez pentru un şampon sau o mască nuanţatoare! Mi-a explicat că astfel mă pot juca cu nuanţele, fără să îmi sacrific culoarea naturală de păr şi fără să atentez la sănătatea fibrei capilare. Ba chiar mi-a recomandat şi un site de pe care să îmi fac stocul de produse: Profihairshop.ro.

Ce idee genială! Cum de nu m-am gândit la asta mai de mult? La Profihairshop am descoperit o gamă variată de şampoane şi spray-uri nuanțatoare, dar şi o mulţime de creme şi măşti colorante, în nuanţe pe care nu prea le puteam obţine dintr-un singur tub de vopsea! Mi-au atras atenţia câteva sfaturi legate de colorarea părului de pe site-urile din afară. Astfel am descoperit metode neconvenționale, cum ar fi nuanțarea cu cretă, cu mascara, cu fard sau cu marker, conform site-ului allowmenstalk.com, însă și care sunt avantajele colorării cu produse special concepute pentru acest procedeu temporar. Am înțeles că șamponul nuanțator sau masca de păr cu efect de colorare sunt ideale pentru o nuanțare, fără ca firul de păr să fie afectat. Iar când am aflat că roșcatul este culoarea sezonului rece și că divele de la Hollywood deja o adoptă, am fost și mai hotărâtă să îndrăznesc din nou.

Iată care au fost toate produsele care mi-au atras atenţia:

Şampon nuanţator cu pigment roşu

Un şampon nuanţator este exact ce ai nevoie dacă vrei să intensifici sau să dai un „refresh” părului vopsit sau natural. Eu având părul castaniu, cu uşoare reflexii de roşu, am ajuns la concluzia că acesta este produsul potrivit pentru mine, aşa că mi-am comandat şamponul LAKME Teknia Ultra Red, cu pigment roşu.

 

Produsul are o formulă unică, pe bază de aminoacizi din grâu natural, care acţionează în interiorul fibrei capilare, hidratând intens părul.

Conţine extract de Coralline, o algă de culoare roz cunoscută pentru conţinutul său bogat în calciu, şi polimeri cationici de origine vegetală, care protejează părul şi îi oferă supleţe şi vitalitate, în timp ce reîmprospătează culoarea.


LAKME TEKNIA Ultra Red, șampon cu pigment roșu 300 ml - 42 de lei

Ce m-a mai atras la acest şampon este modul foarte simplu de utilizare. Nu trebuie să stai 30-40 de minute cu el pe păr, chiar 50 uneori, astfel încât să fii sigură că au intrat bine pigmenţii în firul de păr! Şamponul se aplică pe părul umed, se masează bine, după care se clăteşte cu apă din abundență! Da, atât de simplu!

Mască de păr colorantă

Aici am găsit două produse care mă atrag în egală măsură, respectiv masca cu pigment de culoare arămiu intens de la Oro Therapy şi masca cu pigment de culoare de la B.app! Ambele sunt produse profesionale pe care le găsim şi în saloane, deci nu îmi fac griji în privinţa calităţii. Masca de la Oro Therapy, cu pigment arămiu intens, poate fi aplicată pe părul natural, pe cel vopsit şi chiar şi pe extensii şi conţine o formulă unică de aur micro-activ, cheratină şi ulei de argan, care, pe lângă faptul că hidratează şi hrăneşte firul de păr, oferă luminozitate şi garanţia unei nuanţe intense. Se aplică pe părul umed, imediat după șamponare, cu ajutorul unor mănuşi speciale. După ce l-ai distribuit uniform pe tot părul, lasă-l să acționeze 3-5 minute, apoi clăteşte bine părul cu apă.

B.APP COLOR RED Mască cu pigment de culoare 250 ml - 52 de lei
ORO COLOR, mască cu pigment de culoare arămiu intens 250 ml - 59 de lei

Masca de la B.app adaugă intensitate părului natural şi restabileşte tonurile intense părului lipsit de vitalitate. Ce-i drept, spre deosebire de masca de la Oro Therapy, aceasta se aplică mai uşor: după șamponare, pe părul uscat parţial cu prosopul, cu ajutorul unui pieptene. Se lasă să acţioneze 3-5 minute, după care se clăteşte cu apă. Trebuie doar să mă hotărăsc cu ce nuanţe vreau să mă joc!

Tratament pentru colorarea părului

Pentru un rezultat mai intens, specialiștii recomandă un tratament pentru colorarea părului din aceeaşi gamă cu şamponul nuanţator despre care v-am vorbit anterior.

Tratamentul LAKME Teknia Ultra Red, cu pigment roşu, curăţă delicat şi compensează pierderea de pigment, intensificând culorea obţinută în urma utilizarii şamponului din aceeaşi gamă.

În plus, acest tratament pentru colorarea părului conţine un sistem numit Ceramide Rebuild, care acţionează precum un ciment celular pentru restructurarea şi reconstruirea din interior a fibrei părului, în timp ce coloranţii cationici stimulează şi reîmprospătează culoarea.


LAKME TEKNIA Ultra Red, tratament cu pigment roșu 250 ml - 62 de lei

Cum se foloseşte? Se aplică pe părul proaspăt şamponat şi uscat parţial cu prosopul, se masează şi se lasă să acţioneze 1-3 minute, după care se clăteşte.

Mască pentru îngrijirea părului colorat sau nevopsit

Fie că eşti sau nu vopsită, părul tău are nevoie de produse speciale de îngrjire, cu ingrediente care să hrănească în profunzime fibra capilară supusă zilnic poluării, radiaţiilor solare şi altor factori dăunători! 

Eu folosesc de câteva luni bune masca pentru strălucire cu ulei de argan de la Oro Therapy şi ţin să vă spun că sunt foarte mulţumită de ea! 

Nu ştiu dacă de la uleiul de argan, de la aurul micro-activ sau de la uleiul dulce de rogoz, dar părul meu este acum foarte mătăsos, nu se mai electrizează şi este foarte uşor de pieptănat. 


Mască Oro Therapy - 49 lei

De regulă, aplic masca pe părul umed, la vârfuri, după șamponare şi după ce am clătit balsamul. O las să acţioneze cam 3-5 minute, după care clătesc. Rezultatul este excepţional!

Dacă, la fel ca mine, îţi doreşti o schimbare radicală de look, dar fără să-ţi agresezi părul şi fără să renunţi definitiv la culoarea ta naturală, optează pentru şampoanele şi măştile colorante de la http://www.profihairshop.ro/. Sunt exact aceleaşi produse profesionale pe care le găseşti în saloanele de înfrumuseţare, doar că de la Profihairshop le poţi cumpăra la preţuri avantajoase, fără acel adaos usturător.

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.7 (10)

Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

Cauta un furnizor in zona ta

Ai nevoide de un SFAT?

Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

întreabă

LIKE si intra in universul divelor!

Ghidul de frumusete DIVA2016