Ce machiaj prefera barbatii

Ce machiaj prefera barbatii

Redactor Alexa Galgau

Multe femei fac eforturi adesea supraomenesti pentru a-si scoate in evidenta trasaturile si a realiza un machiaj perfect , o adevarata opera de arta care poate fi terminata si in cateva ore bune. Exista, insa, o veste imbucuratoare: in urma unui studiu recent, s-a ajuns la concluzia ca barbatii prefera un machiaj simplu si natural in detrimentul unuia complex si incarcat.

Afla cum au ajuns cercetatorii la aceasta concluzie si cum sa pari mai frumoasa in ochii reprezentantilor sexului tare!

Machiajul simplu si natural, cheia succesului la barbati

In urma unui studiu publicat in The Quarterly Journal of Experimental Psychology, a iesit la suprafata un adevar uimitor. Se pare ca atat femeile, cat si barbatii, considera ca reprezentantele sexului frumos sunt mai atragatoare cu mai putin machiaj sau deloc, decat invers.

Pentru aceasta cercetare, au fost recrutate 44 de femei pentru a poza. Acestora li s-a prezentat o gama larga de tipuri de machiaj si au fost rugate sa se aranjeze ca si cum ar iesi in club. Modelele au fost fotografiate inainte si dupa aplicare machiajului.

Apoi, fotografiile au fost manipulate astfel incat sa exista 21 de poze cu fiecare femeie, cu diferite cantitati de machiaj aplicat pe fata. Imaginile au fost studiate de 44 de participanti la studiu (22 de barbati si 22 de femei), fiind prezentate gradual si evidentiind astfel schimbarile datorate unui machiaj tot mai strident. Dupa studiul pozelor, au fost rugati sa specifice care li s-a parut lor cea mai atragatoare, care considera ca ar fi cea mai atragatoare pentru barbati si care considera ca ar fi cea mai atragatoare pentru femei.

In mod surprinzator, femeile prefera putin mai mult machiaj decat barbatii. Ceea ce este cu adevarat uimitor este faptul ca modelele respective, conform rezultatelor, pusesera cu 30% mai mult machiaj decat au considerat respondentii ca este necesar pentru a le imbuntati imaginea. Indiferent de gen, toti respondentii au considerat ca alti oameni prefera mai mult machiaj decat ei, ceea ce inseamna ca cei care apreciaza mai mult un machiaj simplu si natural se considera o minoritate. Ambele sexe au considerat ca barbatii sunt cei care sunt atrasi de un make-up mai strident, cand, de fapt, adevarul era exact pe dos, femeile fiind cele mai "pretentioase" in aceasta privinta.

Asadar, atunci cand vine vorba de make-up, se aplica vorba "mai putin inseamna mai mult". De aceea, daca te pregatesti pentru o iesire in club sau pur si simplu vrei sa atragi toate privirile si sa te simti sexy, nu trebuie sa exagerezi la acest capitol, ci sa optezi pentru un machiaj simplu si natural care sa iti evidentieze trasaturile cu care te-ai nascut.

Sursa: www.womenshealthmag.com

Articolul urmator
Cele mai frumoase actrițe franceze și secretele lor de beauty
Cele mai frumoase actrițe franceze și secretele lor de beauty
Ce machiaj de primăvară ți se potrivește?
Incepe quiz
Ce machiaj de primăvară ți se potrivește?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4 (1)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.