Cum sa folosesti primer pentru a avea un machiaj desavarsit

Cum sa folosesti primer pentru a avea un machiaj desavarsit

Redactor Andreea Baluteanu

Ai investit in cele mai scumpe produse, te aranjezi zilnic minute in sir, dar tot nu esti multumita de aspectul tau? Este posibil ca primerul sa lipseasca din trusa ta de machiaj! 

Primerul este in machiaj echivalentul Cenusaresei in basmele Disney: trecut cu vederea, dar capabil sa iti aduca inima „printului”. In plus, el netezeste si uniformizeaza tenul, creste rezistenta fondului de ten, iti ofera un machiaj proaspat, impecabil pe tot parcursul zilei si poate chiar sa contribuie la eliminarea imperfectiunilor.

Iata sa culoare de primer trebuie sa folosesti in functie de problema pe care o ai si cum te ajuta acest produs sa obtii un machiaj impecabil!

Exista mai multe tipuri de primer: trebuie sa il gasesti pe cel de care ai nevoie!


Daca folosesti primer si nu esti multumita de efectele sale, este foarte probabil sa nu il fi nimerit pe cel potrivit. Inainte de a-ti achizitiona acest produs miraculos, intreaba-te ce anume iti doresti de la el. Vrei sa iti netezeasca ridurile? Achizitioneaza un primer cu proprietati antiage! Ai probleme cu porii mariti? Cauta unul special conceput pentru a-i reduce! Daca iti doresti sa iti uniformizezi pielea investeste in primere colorate, iar daca  ai nevoie ca machiajul sa adere mai bine la tenul tau, opteaza pentru un primer cu silicon.  

Secretele primerului in machiaj: tu ce culoare preferi?

Ai incercat pana acum doar primerele transparente si nu esti deloc impresionata? Te confrunti cu discontinuitati in nuanta tenului, cu cearcane si urme de acnee? Este clar, ai nevoie de un produs colorat! Iata teoria primerului in machiaj: la fel ca in cazul corectorului, trebuie sa te raportezi la spectrul cromatic si sa folosesti culoarea situata pe pozitia opusa celei apartinand zonei pe care doresti sa o camuflezi. Respecta regulile de mai jos:

- zonele de roseata (cuperoza, urme de cosuri) au nevoie de un primer verde;

- petele roz sunt camuflate de un primer galben;

- cearcanele, vanataile, hiperpigmentarea si zonele intunecate ale pielii isi gasesc rezolvarea cu un primer cu tonuri de piersica sau portocaliu;

- tenul galben va straluci cu un primer in nuante de lavanda;

- pielea terna isi va cunoaste „printul” salvator in persoana primerului roz, stralucitor.

Compatibilitatea primerului si a fondului de ten

Primerul si fondul de ten trebuie sa se cunoasca inainte de a se uni pe fata ta si, mai ales, trebuie sa se potriveasca. Asigura-te ca ambele produse au aceeasi substanta de baza (ulei sau apa) si ai grija cum asociezi primerele pe baza de silicon, pentru ca pot reactiona urat sub un fond de ten uleios.

Cum se aplica primerul 


Nu este suficient sa iti alegi primerul perfect in machiaj, ci trebuie musai sa il folosesti ca la carte. Cateva dintre cele mai raspandite greseli pe care fetele le comit cand se machiaza sunt:

- nu isi curata fata inainte: un primer folosit pe un ten murdar nu va face minuni;

- sar peste etapa hidratarii: multe fete confunda probabil primerul cu serumul si considera ca nu mai au nevoie sa foloseasca o crema de fata. Gresit!

- nu lasa primerul sa se usuce: primerul trebuie tratat cu netarmuita grija! Nu il aplica direct peste crema, ci asteapta cateva minute pentru ca aceasta sa intre in piele si fii la fel de rabdatoare si dupa folosirea primerului. Acesta trebuie sa se usuce inainte de a lua contact cu fondul de ten.

- folosesc prea mult primer: fii zgarcita, o cantitate cat un bob de mazare sau de strugure este suficienta;
 
- nu cunosc tehnica potrivita: aplica primerul asa cum ai proceda cu un fond de ten. Incepe din centrul fetei, continua cu miscari circulare si uniformizeaza intotdeauna pe gat si la radacina parului. Astfel, tenul tau nu va arata incarcat si machiajul nu va capata efect de masca.

- uita de pudra: dupa folosirea primerului, incheie cu un strat de pudra si iti promitem ca vei avea un machiaj desavarsit pentru tot restul zilei.

Primerul nu este doar pentru ten

Nu numai ca gresesti daca iti aplici primerul in machiaj doar pe suprafata tenului, dar ii si subestimezi potentialul. Acest produs va face minuni daca este tapotat pe pleoape, inainte de fardul de ochi. Cu ajutorul primerului, culorile vor fi mai pigmentate si vor rezista pe tot parcursul zilei, acesta fiind unul dintre secretele machiajelor smokey eyes care iti taie respiratia. Primerul aplicat pe buze iti asigura nu numai o durabilitate mai mare a rujului, dar si o intensitate mai frumoasa a nuantelor si un contur frumos pe tot parcursul zilei. Iti soptim insa un secret pe care il stiu numai makeup artistii: primerul se aplica si pe decolteu, oferind un efect de intinerire a zonei si chiar de nuantare delicata.


Primer pentru gene, un produs revolutionar in machiaj  

Te-ai obisnuit cu rolul primerului in machiajul tenului? Mergi mai departe si permite-i sa iti ofere gene lungi, dese si bogate. Tehnologiile actuale au revolutionat primerele pentru gene: acestea chiar functioneaza si, daca sunt aplicate inainte de mascara, iti vor darui gene de papusa. In plus, primerele pentru gene contin ingrediente precum vitamina E si glicerina si devin astfel un pas important in rutina ta de ingrijire.

Ingrediente din primer care pot da reactii alergice 

Daca vrei sa deprinzi toate secretele primerului in machiaj, trebuie sa arunci o privire asupra compozitiei sale. Ai mare grija cu siliconul si cu dimethiconul (un polimer pe baza de silicon), pentru ca, desi asigura aderenta catifelata, matasoasa a primerului, pot provoca reactii alergice. De partea cealalta, cauta in compozitia primerului tau ingrediente precum acidul salicilic daca ai pielea acneica si vei vedea cum cosurile dispar cat ai zice „primer”!

Te-am convins ca este cazul sa incerci si tu un primer in machiaj? Tu cunosteai aceste secrete?

Surse foto: howcast.com, makeup.com, maybelline.com

Articolul urmator
Dispozitiv microcurent: beneficii și recomandări
Dispozitiv microcurent: beneficii și recomandări
Ce machiaj de primăvară ți se potrivește?
Incepe quiz
Ce machiaj de primăvară ți se potrivește?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3.8 (5)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.