Trucuri pentru mărirea buzelor în mod natural! Nu ai nevoie de acid hialuronic

Trucuri pentru mărirea buzelor în mod natural! Nu ai nevoie de acid hialuronic

Redactor Alexa Galgau

Cristina Enache

Articol revizuit de Cristina Enache

Specialitate
Make-up Artist
Despre
Cristina Enache, Make-Up Artist cu experiență de peste 6 ani, absolventă a două Școli de Make-Up, Anca Rădulescu Atelier Make-Up (2014) și Paulina Buldumea Make-Up School (2017). A urmat o serie de cursuri de perfecționare în diferite...

Acidul Hialuronic nu este cea mai bună soluție dacă vrei să ai buze mai pline și mai sexi, iar dovada sunt numeroasele vedete care au recurs la această procedură și au regretat amarnic după, tocmai pentru că s-au ales cu acel look "de rață" atât de inestetic. Noi îți garantăm că poți obține efectul de mărire a buzelor în mod natural, cu doar câteva trucuri de makeup și de  îngrijire a acestora.

Învață cum să îți scoti în evidență buzele astfel încât toate privirile să fie atrase magnetic de acestea!

Mărirea buzelor în mod natural

 1. Exfolierea buzelor este esențială. Primul și cel mai important pas in îngrijirea buzelor este exfolierea acestora, pentru a elimina toate celulele moarte de pe suprafața acestora și a elimina aspectul de buze uscate, care e oricum, numai apetisant nu. Buzele uscate par mai mici, pentru că nu reflectă lumina precum cele sănătoase și strălucitoare, ca să nu mai spunem că micile cojițe și crăpături sunt de-a dreptul "descurajante". Ca să îți faci acasă propriul scrub pentru buze, amestecă puțin ulei de cocos cu puțin zahăr, aplică acest amestec pe buze, lasă-l să acționeze câteva minute, apoi masează ușor buzele cu degetele și clătește-le cu apă rece.

2. Aplică fond de ten pe buze înainte de a le da cu ruj. Un truc pe care esteticienii îl aplică tot timpul este să dea și buzele cu fond de ten, pentru a crea o suprafață de lucru mai mare și a ajuta la fixarea culorii rujului. Desigur, nu trebuie să te dai cu foarte mult fond de ten sau concealer, ci doar cu un strat subțire, care să uniformizeze suprafața.

3. Definește arcul lui Cupidon pentru mărirea naturală a buzelor.  Arcul lui Cupidon este partea de sus a buzei superioare, iar dacă accentuezi această zonă atât de senzuală cu un creion apropiat de culoarea buzelor tale sau cu ruj direct, buzele tale vor părea mult mai mari. Un alt truc util este să desenezi un "X" în centrul părții de sus a buzei înainte de a te da cu ruj.

4. Mărește buza inferioară. Pentru că suntem la capitolul conturare a buzelor, nu trebuie să uităm nici de buza inferioară. E de la sine înțeles că nu trebuie să folosești un creion închis la culoare pentru contur, pentru că acest look nu se mai poartă din anii '90 (și sperăm să nu se mai poarte vreodată). Trebuie să alegi un creion cu 2 nuanțe mai închis decât culoarea buzelor, apoi să realizezi conturul buzei inferioare chiar sub linia acesteia, pentru a o mări. Ține minte că mai puțin înseamnă mai mult în ceea ce privește machiajul, deci nu te duce prea jos cu conturul, ci imediat sub buză, pentru o mărire naturală acesteia.

5. Aplică tehnica de blending pe buze. Folosește același creion sau un ruj de o culoare apropiată pentru a da culoare zonei dintre contur și buză, apoi folosește degetul pentru a întinde culoarea, astfel încât să aibă un aspect natural. Buzele deja vor părea mai mari, așa că poți doar să te dai cu un gloss mai departe, sau să continui cu un ruj.

6. Alege culoarea potrivită de ruj. Iată unul dintre cei mai importanți pași pentru mărirea buzelor în mod natural. Multe femei se orientează către rujuri foarte închise la culoare, însă acestea fac de fapt buzele să pară mai subțiri și îți îmbătrânesc chipul. Ele trebuie păstrate pentru ocazii speciale și ținute foarte formale. În lookul de zi cu zi, alege un ruj cu o nuanță sau două mai închis decât buzele. Nuanțele de nude sau de roz natural creează iluzia unor buze mai pline și mai sănătoase, așa că acestea sunt cele mai inspirate variante pentru machiajul de zi.

7. Folosește două nuanțe de rujuri. Acest truc de beauty îți va dubla din punct de vedere vizual buzele. Degradeurile folosite pentru buze sunt acum foarte trendy și pe bună dreptate: efectul este unul uimitor. Aplică o nuanță mai închisă la margini si una mai deschisă la mijloc. Un alt trend este de a aplica rujul în centrul buzelor și de a-l întinde apoi spre margini, pentru a crea un degrade natural. Indiferent de varianta pe care o alegi, buzele tale vor părea mai mari, așa că experimentează cu încredere.

8. Finisează cu un strat de glos. Cu cât buzele sunt mai strălucitoare, cu atât par mai pline și dacă aplici gloss la sfârșit, vei arăta ca o veritabilă zeiță. Ai totuși grijă să folosești un gloss simplu, nu ceva cu sclipici sau diverse nuanțe, dacă nu vrei să arăți ca o adolescentă.

Cu aceste trucuri, vei obține un efect de mărire a buzelor în mod natural, fără să fie nevoie să apelezi la proceduri precum injectarea cu aid hialuronic.

Descoperă și cele mai bizare metode de mărire a buzelor!

Articolul urmator
Sculptra: ce este și cum acționează
Sculptra: ce este și cum acționează
Ce dezastru natural esti?
Incepe quiz
Ce dezastru natural esti?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3.3 (8)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.